ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3229/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.10.2018 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Consiliul de Administrație al Școlii Dora Dalles Bucșani Dâmbovița și Consiliul Local Bucșani, anularea hotărârii Consiliului de Administrație al Școlii Dora Dalles Bucșani Dâmbovița din 7.11.2017 privind desființarea Școlii Racovița/Bucșani începând cu data de 01.09.2018; a HCL nr. 63/29.11.2017 a Consiliului Local Bucșani Dâmbovița; a actelor premergătoare emise de B., care au dus la nelegalitatea/netemeinicia HCL nr. 63/29.11.2017; cercetarea nelegalității OMEN nr. 5472/07.11.2017 al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial din 22.11.2017; suspendarea executării HCL nr. 63/2017 până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1043/03.10.2018, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinul nr. 5472/07.11.2017 emis de Ministerul Educației Naționale și a declinat soluționarea acestuia în favoarea Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, prin aceeași sentință, s-a dispus disjungerea celorlalte capete de cerere și formarea unui dosar distinct în vederea soluționării acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 65 din 12 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței nr. 65 din 12 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv anularea Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 5472/07.11.2017; obligarea pârâtului M.E.N. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 250 RON, potrivit chitanței nr. x/2018.

În motivarea recursului arată că hotărârea atacată este nelegală, prima instanță făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, potrivit căruia anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ trebuie adus la cunoștința publicului în condițiile alin. (1) cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

Critică motivarea primei instanțe referitoare la vătămarea interesului subiectiv din perspectiva Legii nr. 554/2004, întrucât cerințele Legii nr. 52/2003 sunt imperative și trebuie respectate în elaborarea oricărui act normativ de către instituțiile administrației publice. Or, potrivit procedurii civile și jurisprudenței în materie, încălcarea normelor legale imperative atrage nulitatea absolută a actului normativ elaborat.

Susține că și prima instanță a observat în mod corect că Ordinul Ministerului Educației nu respectă prevederile Legii nr. 52/2003.

Consideră că vătămarea interesului public este indubitabilă, întrucât în urma aplicării acestui ordin, multe școli și clase de elevi au fost desființate, producându-se prejudicii grave materiale și morale în ceea ce privește accesul la educație al elevilor, precum și vătămarea dreptului său subiectiv, dat fiind faptul că prin desființarea în mod nelegal a Școlii Racovița/Bucșani/Dâmbovița începând cu data de 01.09.2018, nu mai poate avea o normă didactică întreagă, fiind nevoit să-și completeze această normă.

Mai mult, arată că prin aplicarea acestor dispoziții nelegale ale O.M.E.N. nr. 5472/2017, se ajunge la costuri suplimentare pentru transportul elevilor, fiind puse în discuție securitatea acestora și privarea lor de dreptul fundamental consfințit de C.E.D.O. și Declarațiile universale ale drepturilor copilului, accesul la educație și formare în mod liber, neîngrădit și echitabil.

Susține, de asemenea, că mulți elevi sunt transportați cu mijloace de transport fără autorizații legale și fără respectarea condițiilor minime de siguranță.

Intimatul - pârât Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei de obiect a recursului, având în vedere că Ordinul nr. 5472/07.11.2017 a stabilit cifra de școlarizare pentru anul școlar 2018/2019, care s-a încheiat.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, apreciind că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice pot invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care acesta decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim public privat, or, recurentul nu a invocat și nici nu a dovedit că prin presupusa nerespectare a cerințelor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, a suferit vreo vătămare.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu privire la excepția lipsei de obiect a recursului

Referitor la excepția lipsei de obiect a recursului, invocată de intimatul - pârât Ministerul Educației Naționale, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

În sprijinul acestei excepții, intimatul - pârât Ministerul Educației Naționale a susținut că prin Ordinul nr. 5472/07.11.2017 emis de Ministerul Educației Naționale s-a stabilit cifra de școlarizare pentru anul școlar 2018/2019, și, cum anul școlar 2018/2019 s-a încheiat, prezentul recurs a rămas fără obiect.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., cu denumirea marginală "Obiectul și scopul recursului. Instanța competentă":

"(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, din analiza textului de lege de mai sus reiese că obiectul recursului îl constituie sentința sau hotărârea primei instanțe, împotriva căreia se formulează această cale de atac, și nu se confundă cu obiectul cererii de chemare în judecată, ce constă în pretenția concretă dedusă spre soluționare instanțelor judecătorești.

În consecință, în condițiile în care obiectul recursului îl constituie hotărârea recurată, prezenta cale de atac nu este lipsită de obiect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția lipsei de obiect a recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, în urma disjungerii dispuse de către Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 1043/03.10.2018, instanța a rămas învestită în prezentul dosar doar cu soluționarea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 5472/07.11.2017 emis de Ministerul Educației Naționale.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără a se formula critici cu privire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că, în lipsa unor critici concrete, instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare.

În privința criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că sancțiunea nulității se aplică numai în ipoteza existenței unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat, sens în care a reținut dispozițiile art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, constatând că reclamantul nu a invocat și nici nu a dovedit că, prin nerespectarea cerințelor impuse de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, a suferit vreo vătămare.

În recurs, contestând soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, recurentul-reclamant a susținut că, prin emiterea ordinului atacat, este vătămat atât interesul public, întrucât multe școli și clase au fost desființate, producându-se prejudicii grave materiale și morale în ceea ce privește accesul la educație al elevilor, cât și interesul său personal, subiectiv, întrucât prin desființarea Școlii Racovița/Bucșani/Dâmbovița începând cu data de 01.09.2018, nu mai poate avea o normă didactică întreagă.

Înalta Curte constată că această critică nu se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la vătămare și nu a analizat acest aspect, fiind vorba de o cauză nouă a cererii de chemare în judecată.

Susținerile recurentului-reclamant cu privire la vătămarea ce i-a fost cauzată și, implicit, la justificarea interesului propriu în susținerea demersului său procesual, reprezintă o modificare/completare a pretențiilor expuse prin cererea de chemare în judecată, care nu respectă dispozițiile art. 194, coroborat cu art. 204 C. proc. civ.

În consecință, față de aspectele cu care a fost învestită, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a invocat și nici nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare prin nerespectarea cerințelor impuse de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003.

Înalta Curte constată că această cauză nouă a cererii de chemare în judecată nu poate fi cercetată pentru prima dată în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi", iar potrivit art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor critici noi, ce nu au fost invocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția lipsei de obiect a recursului, va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 65 din 12 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect a recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 65 din 12 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2021.