ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2678/2019

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin Decizia nr. 781 pronunțată la data de 16 mai 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței nr. 1021 din data de 20 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele (membri ai comisiei de evaluare) B. - director al Școlii C. Bucșani, D., E. și F. și a obligat recurentul-reclamant la plata către intimatele B., D., E. și F. a sumei de 2.000 RON, cu titlul de onorariu avocat redus. 1.

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2014**/a1, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele B. - director, F., D., E., în calitate de membri ai Comisiei de soluționare a contestației privind evaluarea activității didactice, din anul 2012-2013, de la Școala "C." Bucșani, Dâmbovița, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 781/16.05.2016 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în recurs în dosarul nr. x/2014, prin care a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea Deciziei nr. 781/16.05.2016 și rejudecarea cauzei. 1.

Prin Decizia nr. 1116 din 17 august 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A., privind decizia nr. 781 din data de 16 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele în contestație B. - director al Școlii C. Bucșani, D., F. și E.. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, în ceea ce privește incidența art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. contestatorul nu a dezvoltat acest motiv al contestației în anulare și nu s-a referit în mod expres la considerentele pentru care apreciază că instanța de recurs ar fi fost necompetentă absolut sau ar fi încălcate de către aceeași instanță de recurs normele referitoare la alcătuirea instanței, astfel încât indicarea acestui temei legal are un caracter pur formal. Referitor la motivul reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. a reținut că, în cauză, aspectele invocate de către contestator nu se circumscriu noțiunii de eroare materială deoarece vizează modul în care instanța de recurs a apreciat probele, situația de fapt și a aplicat normele legale, chestiuni ce nu pot face obiectul aprecierii instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare. În ce privește incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Curtea a reținut că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege. Pe calea contestației în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia. În plus, instanța a reținut că pct. 3 alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. face referire la motive de casare invocate de recurent, în termen, și nu la eventuale motive de nelegalitate de ordine publică, cum susține contestatorul, cu referire la soluționarea cauzei, în cel de-al doilea ciclu procesual de același judecător, reținând, totodată, că, în situația în care judecătorul a pronunțat, în primul ciclu procesual o soluție în temeiul unei excepții nu devine incompatibil în situația casării și trimiterii spre rejudecare a cauzei, prezumându-se că acesta nu și-a spus punctul de vedere asupra fondului cauzei. 1.

Împotriva Deciziei nr. 1116 din 17 august 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004, Legii nr. 1/2011, OMECTS nr. 6143/2011 modificat prin OMEN nr. 4613/2012, Codului muncii și C. proc. civ. De asemenea, recurentul a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii, iar probele nu au fost examinate în mod efectiv. Totodată, prin hotărârea atacată i s-a încălcat dreptul legitim la un proces corect și echitabil, nefiindu-i admise toate mijloacele de probă solicitate, iar litigiul nu a fost cercetat în fond, instanța încălcând prevederile actelor normative sus menționate, precum și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 și ale art. 504 alin. (2) C. proc. civ. 1.

Intimatele au depus la dosar, la data de 16 decembrie 2016, întâmpinare, iar la data de 30 decembrie 2016 (data expedierii prin poștă), recurentul a formulat răspuns la aceasta. De asemenea, la data de 15 aprilie 2019, intimatele B. și F. au depus la dosar concluzii scrise, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. La data de 6 mai 2019, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor Completului de judecată nr. 1 compus din doamnele judecător G., H. și I., constituit în ședința publică de la 7 mai 2019. Prin încheierea din data de 21 mai 2019, Înalta Curte a respinsă cererea de recuzare formulată de recurentul-reclamant A.. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele B. și F., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Totodată, se vor avea în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.". Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauza de față, Înalta Curte reține că Decizia nr. 1116 din 17 august 2016 a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea contestației în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 781 din 16 mai 2016, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2014, această din urmă hotărâre având caracter definitiv. Pe cale de consecință, rezultă că și Decizia nr. 1116 din 17 august 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., iar recursul declarat de recurentul A. împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A..