ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.07.2017, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale în vigoare privind vechimea în funcție, respectiv revocarea ordinului 219/C/01.02.2017 cu reținerea corectă a datei de 9 aprilie 2015 ca fiind data corectă și în raport de care să li se acorde diferențele salariale, cu stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcție de 0-3 sau 3-5 ani, așa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 683/16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A fost anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referință de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referință de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale.

A fost respinsă acțiunea depusă împotriva acestuia relativ la capătul doi de cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect anulare act administrativ ordin nr. 219/C/2017, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D. și pârâtul Ministerul Justiției.

3.1 Pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, în sens contrar celor reținute de prima instanță, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, s-a avut în vedere nivelul maxim prin raportare la aceeași categorie profesională și funcție, iar nu preluarea prin asimilare a unui drept specific altor categorii profesionale, respectiv al judecătorilor, care nu a existat niciodată în patrimoniul reclamanților care îndeplinesc funcția de asistent judiciar.

La 1 ianuarie 2011, asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare având în vedere vechimea în funcție, respectiv corespunzător tranșelor 0-3 ani și 3-5 ani, însă, în ceea ce privește drepturile salariale, fiind aplicabile dispozițiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în Legea-cadru nr. 284/2010, aceștia nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcție.

A mai arătat recurentul că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Ulterior, a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, iar la 24.05.2017 a fost emis noul ordin de salarizare intimaților-reclamanți, în speță OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, prin care a fost stabilit noul cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și a sporurilor aferente acestuia.

În baza Legii nr. 153/2017, a fost emis ulterior OMJ nr. 2210/C/31.08.2017.

Având în vedere aceste texte legale invocate, faptul că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din 01.10.2016, precum și art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, recurentul a arătat că reclamanții nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată din 01.10.2016.

3.2 Reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, anularea ordinului MJ nr. 219/C/2017, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu aplicarea unei valori de referință sectorială de 405 RON + 4% + 10% începând cu 01.12.2015 la zi și pe viitor, respectiv cu aplicarea unei valori de referință sectorială de 405 RON + 4% pentru perioada anterioară datei de 1.12.2015, cuprinsă în termenul de prescripție de trei ani anterior introducerii acțiunii.

Au menționat recurenții că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției se impunea a fi respinsă raportat la dispozițiile ordinului nr. 219/2017 care privesc obligații de plată ale acestui pârât. Prin virarea sumelor către Tribunalul Suceava, pârâtul face efectiv și plata drepturilor salariale.

Au apreciat că în mod nelegal a reținut instanța de fond că valoarea de referință sectorială este de 405 RON, astfel cum reiese din adresa nr. x/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceasta este caducă și nu produce consecințe juridice având în vedere că există hotărâri judecătorești definitive prin care s-a stabilit că valoarea de referință sectorială este 405 RON + 4% + 10% după 01.12.2015 până la data pronunțării acestora și pe viitor, respectiv cu aplicarea unei valori de referință sectorială de 405 RON + 4% pentru perioada anterioară datei de 1.12.2015.

Apărarea pârâtului în sensul că a emis ulterior alte ordine nu poate fi primită, întrucât acestea nu dispun o recalculare a drepturilor salariale la valoarea de referință solicitată și nu dispun acordarea diferențelor și daunelor-interese.

Au mai arătat recurenții că instanța de fond a reținut în mod nelegal că reclamanții nu pot beneficia de drepturile salariale corespunzătoare tranșei de vechime în funcție, fără o motivare pertinentă a cererii. Tranșele de salarizare corespunzătoare vechimii în funcție nu au fost aplicate, iar sumele aferente nu au fost incluse în valoarea de referință sectorială și nici nu au fost acordate reclamanților ca sume compensatorii tranzitorii.

Intimații nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, față de emiterea OMJ nr. 1479/C/24.05.2017, OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, OMJ nr. 2822/C/2018, OMJ nr. 2824/C/2018, OMJ nr. 2827/C/2018, arătând că prin aceste ordine și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința recurată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale în vigoare privind vechimea în funcție, respectiv revocarea ordinului 219/C/01.02.2017 cu reținerea corectă a datei de 9 aprilie 2015 ca fiind data corectă și în raport de care să li se acorde diferențele salariale, cu stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcție de 0-3 sau 3-5 ani, așa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat în parte ordinul MJ nr. 219/C/2017, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită în favoarea reclamanților ordine de încadrare salarială cu aplicarea unei valori de referință de 405 RON pe perioada 9.04.2015-30.11.2015, respectiv cu aplicarea unei valori sectoriale de referință de 445,5 RON pe perioada 01.12.2015-30.09.2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale și, în consecință, a respins acest petit ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins în rest acțiunea având ca obiect anulare act administrativ ordin nr. 219/C/2017, ca neîntemeiată.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține:

2.1.1. Referitor la recursul pârâtului Ministerului Justiției

În raport cu susținerile recurentului Ministerul Justiției și cu probele administrate la dosar, reține Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Înalta Curte constată că prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea indemnizației recurenților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Or, prin emiterea celor două ordine anterior nominalizate, pretențiile reclamanților referitoare la acordarea VRS au fost recunoscute, plata sumelor aferente urmând a fi efectuată cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 3/2019.

În consecință, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.1.1. Referitor la recursul reclamanților

2.1.1.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

2.1.1.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Critica recurenților în ceea ce privește soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale este nefondată.

Înalta Curte apreciază că este corectă argumentația primei instanțe în sensul că instituția abilitată să efectueze plata drepturilor salariale către recurenții-reclamanți este ordonatorul terțiar de credite, respectiv Tribunalul Suceava.

Critica recurenților referitoare la existența discriminării ca urmare a neacordării "sporului de fidelitate în specialitatea funcției" de care alți colegi magistrați-asistenți ar beneficia este nefondată.

Prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se acordă un drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcție pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem pe baza mandatului ce i-a fost conferit. În concret, se are în vedere vechimea de la 0 la 3 ani sau de la 3 la 5 ani. Dispoziția normativă în discuție a fost preluată în Legea-cadru nr. 153/2017 care, la art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII intitulat "Reglementări specifice personalului din justiție", prevede că: "asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă, la Capitolul I, lit., nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Recurenții-reclamanți au promovat acțiuni în justiție pentru acordarea sporului analizat, însă acestea au fost respinse.

Mai precis, prin sentința civilă nr. 303/31.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților B. și A. având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la "calcularea și plata drepturilor salariale echivalente reieșite din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcția de personal asimilat judecătorilor, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006." Prin decizia civilă nr. 793/A/29.05.2019, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat împotriva sentinței anterior nominalizate.

Prin sentința civilă nr. 825/25.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor C. și D. având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la "calcularea și plata drepturilor salariale echivalente reieșite din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcția de personal asimilat judecătorilor, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006." În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut faptul că, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și a prevederilor O.U.G. nr. 20/2916, au fost emise de către Ministrul Justiției ordinele nr. 4860/C/21.12.2016 și nr. 219/01.02.2017 "prin care s-au aliniat toate salariile la nivelul maxim aflat în plată atât pentru judecători cât și pentru asistenții judiciari." Această soluție a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat, prin decizia civilă nr. 508/25.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

În fine, instanța de control judiciar apreciază că este nefondată și critica recurenților-reclamanți referitoare la acordarea VRS, în raport de motivele prezentate la punctul anterior al deciziei de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. împotriva sentinței civile nr. 683/16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va admite recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. împotriva sentinței civile nr. 683/16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea reclamanților.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2021.