ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.06.2017, reclamanții A., B., C., D. augusta Georgiana, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Dolj, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea ordinului nr. 1479/C/2017 emis de pârât și obligarea acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015 începând cu 9.04.2015, obligarea pârâtului la stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare, precum și a sporului de risc și confidențialitate, a sporului pentru condiții deosebite de muncă și a tranșelor de vechime în funcție și a sporului de fidelitate cuvenite la nivelul salariilor de bază și sporurilor stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași autorități judecătorești, pentru funcția de asistent juridiciar pe perioada 9.04.2015-1.10.2016.

Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv la plata diferențelor între salariul cuvenit și cel plătit, cu valorile de referință de 405 RON pe perioada aprilie 2014-30.11.2015 și 445,5 RON de la 1.12.2015 la 1.10.2016.

La data de 8.09.2017, reclamanții au depus cerere modificatoare a acțiunii, contestând și ordinul nr. 2210/C/31.08.2017, prin care s-a operat o reîncadrare ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, menționându-se venitul tot prin raportare la o vechime în funcție de 0-3 ani deși unii dintre reclamanți au o vechime de 17 ani.

Prin încheierea din 7.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția conexității și s-a conexat acest dosar la dosarul de față. Acțiunea formulată de către reclamanta F. în contradictoriu cu Ministerul Justiției a vizat anularea pațială a ordinului nr. 1699/C/2017 și stabilirea acelorași drepturi pe care le-au solicitat și reclamanții din dosarul nr. x/2017.

Prin sentința nr. 999 din data de 7 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.

Admite în parte acțiunile conexate formulate de reclamanții A., B., C., D. augusta Georgiana, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Anulează ordinele pârâtului Ministerul Justiției nr. 1479/C/24.05.2017, 2210/C/31.08.2017 și 1699/C/2017 în ceea ce-i privește pe reclamanți.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine de încadrare/salarizare pentru reclamanți prin care să aibă în vedere o VRS de 405 RON începând cu 9.04.2015 și de 445,5 RON începând cu 1.12.2015 și până la 1.10.2016, precum și un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor egal cu cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație în condițiile în care reclamanții își desfășoară activitatea în aceleași condiții și au aceeași vechime în funcție începând cu 9.04.2015.

Obligă pârâtul la repararea prejudiciilor suferite de reclamanți, constând în plata diferențelor salariale dinte salariile calculate potrivit valorilor sectoriale mai sus indicate și unui cuantum al sporurilor conform dispozițiilor precedente și venitul efectiv plătit.

Respinge în rest, acțiunea reclamanților ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere vizând plata diferențelor salariale, admiterea excepției rămânerii fără obiect a cererii și respingerea acțiunii în consecință, în privința valorii de referință sectoriale și ca neîntemeiată în privința majorării pentru vechimea în funcție.

În esență, recurentul a arătat că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment pretențiile reclamanților au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018, în acord cu prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 și ale Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75/15.03.2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanții beneficiază de o indemnizație brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acțiunea a rămas fără obiect.

Intimații-reclamanți, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât prin sentința recurată s-a dispus obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a dispus recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligația stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților.

Cum interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a celorlalte critici din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 999 din data de 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2021.