ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3173/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local al comunei Cârlibaba, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a Hotărârii Guvernului României nr. 1357/27.12.2001, respectiv excluderea din Anexa nr. 27/1, poziția 61, a drumului comunal 87B - Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, comuna Cârlibaba, județul Suceava, atestat prin acest act administrativ cu caracter individual ca fiind proprietatea publică a Unității Administrativ-Teritoriale Cârlibaba, județul Suceava.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 56 din 16 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Suceava; a admis excepția tardivității introducerii plângerii prealabile și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Suceava,Consiliul Local al comunei Cîrlibaba și Guvernul României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04.06.2018, sub nr. x/2018.

Hotărârea de casare a instanței de recurs. Prin decizia nr. 2132 din 28 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava împotriva sentinței nr. 56 din 16 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal; a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecății instanței de fond. Totodată, a menținut dispoziția instanței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Suceava. În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2020, sub nr. x/2018*.

Hotărârea instanței de fond, pronunțată în rejudecare. Prin sentința nr. 54 din 16 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava; a admis excepția de perimare și a constatat perimată cererea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local al comunei Cârlibaba.

Calea de atac exercitată în rejudecare. Împotriva sentinței de fond pronunțate în rejudecare a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului a criticat recurenta-reclamantă argumentul instanței de fond din sentința atacată potrivit căruia cererea de repunere pe rol a fost depusă în cadrul termenului de 6 luni de la data suspendării judecății, însă, potrivit art. 242 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., la data formulării cererii de repunere pe rol obligațiile nu erau îndeplinite. Astfel, a arătat că potrivit adresei instanței emise la data de 15.09.2020 i-a fost adusă la cunoștință obligația de a prezenta extrasul CF cu privire la drumul comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii, împreună cu istoricul înscrierilor în Cartea Funciară, cu mențiunea ca, în situația imposibilității obținerii extrasului CF, să indice instanței numărul cărții funciare în care este evidențiat imobilul în discuție. Totodată, prin adresa emisă de instanță la data de 22.10.2020 i s-a pus în vedere să depună diligențele necesare în scopul identificării înscrierii în CF a drumului comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii. În urma diligențelor depuse în scopul evidențiat, reclamanta a depus la data de 16.06.2021 înscrisurile obținute, din cuprinsul cărora apreciază că se poate identifica numărul cărții funciare, chiar în condițiile în care au fost apreciate incomplete de către prima instanță. În opinia recurentei-reclamante instanța de fond a încălcat dispozițiile legale privitoare la rolul său activ, deoarece nu a pus în discuția părților înscrisurile depuse la dosar, respectiv mențiunile menționate în cuprinsul acestora, limitându-se să constate perimarea acțiunii. Contrar argumentelor primei instanțe, recurenta-reclamantă a considerat că din coroborarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. se desprinde necesitatea îndeplinirii cumulative a mai multor condiții pentru perimarea cererii, după cum urmează: învestirea instanței cu o cerere ce a condus la o judecată în prima instanță ori într-o cale de atac ori existența unei executări silite încuviințate și pornite; rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni; termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 și art. 418 C. proc. civ.. abandonarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții. În acest sens a evocat jurisprudența instanței supreme în care s-a statuat că în temeiul art. 417 din C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, actul respectiv putând consta în cererea de repunere pe rol, act întreruptiv ce trebuia analizat de către instanță prin prisma condițiilor de admisibilitate și nu prin prisma apărărilor de fond sau a dovezilor. De asemenea, a arătat că în situația în care instanța aprecia că nu sunt îndeplinite obligațiile instituite sau acestea erau incomplete, era necesar să se discute în condiții de contradictorialitate cu privire la înscrisurile depuse ori în referire la mențiunile cuprinse în acestea și, în ipoteza în care înscrisurile în discuție ar fi fost neconcludente, să se procedeze la judecarea pe fond a cauzei în baza probatoriului deja administrat. Or, neîndeplinirea obligației instituite de către prima instanță, și anume indicarea numărului cărții funciare, deși aceasta a fost făcută înaintea soluționării cererii de repunere pe rol, nu împiedică desfășurarea normală a judecății, având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat anularea unui act administrativ, iar judecata viza stabilirea naturii juridice a bunului. A mai susținut recurenta-reclamantă că prima instanță a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților, potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, apreciind astfel că instanța a constatat în mod abuziv incidența perimării și i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, un argument în acest sens fiind și împrejurarea că dosarul a fost soluționat pe excepții în ambele cicluri procesuale, apreciind astfel că se evită soluționarea fondului cauzei. În continuare recurenta a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, se constată că actul procedural întreruptiv a fost îndeplinit în termen, iar, pe de altă parte, deși obligațiile au fost îndeplinite înainte de soluționarea cererii de repunere pe rol, aceasta a fost respinsă întrucât înscrisurile depuse nu sunt edificatoare. În final partea recurentă a invocat incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 416 și art. 417 din C. proc. civ. întrucât actul procedural efectuat de reclamantă este un act întreruptiv în sensul art. 417 C. proc. civ., fiind făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. În concluzie, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de perimare a cererii de chemare în judecată și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Consiliul Județean Suceava a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond. În esență, a arătat că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate, prima instanță reținând în mod corect că la data formulării cererii de repunere pe rol obligațiile reclamantei nu erau îndeplinite, astfel că ulterior a intervenit perimarea judecății, iar în temeiul art. 416 și art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. a respins cererea de repunere pe rol și a admis excepția perimării acțiunii. Totodată, a combătut susținerile recurentei conform cărora actul de procedură cu rol întreruptiv al cursului perimării ar fi fost cererea de repunere pe rol a cauzei. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. În sprijinul concluziilor formulate a arătat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea perimării acțiunii, considerând că termenul de perimare a începută să curgă de la data de 18 noiembrie 2020, data pronunțării încheierii de suspendare a cauzei, și s-a împlinit la 18 mai 2021, dată la care a operat de drept sancțiunea procedurală a perimării cererii de chemare în judecată raportat la data depunerii cererii de repunere pe rol a reclamantei din 20 mai 2021, cerere ce nu poate constitui un act întreruptiv al cursului termenului de perimare. Prin întâmpinarea sa, intimatul-pârât Consiliul Local Cârlibaba a solicitat, de asemenea, respingerea recursului reclamantei ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, a arătat că în mod corect a reținut prima instanță că la data formulării cererii de repunere pe rol obligațiile reclamantei nu erau îndeplinite, astfel încât a respins cererea de repunere pe rol și a constatat intervenită perimarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de normele legale incidente în materie, de criticile invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs și de apărările formulate de intimații-pârâți prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat în considerarea argumentelor ce succed. Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea parțială a Hotărârii Guvernului României nr. 1357/27.12.2001, respectiv excluderea din Anexa nr. 27/1, poziția 61, a drumului comunal 87B - Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, comuna Cârlibaba, județul Suceava, atestat prin acest act administrativ cu caracter individual ca fiind proprietatea publică a Unității Administrativ-Teritoriale Cârlibaba, județul Suceava. Soluționând cauza în rejudecare după casare, instanța de fond a respins, ca nefondată, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava; a admis excepția de perimare și a constatat perimată cererea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local al Comunei Cârlibaba. Împotriva hotărârii primei instanțe a exercitat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte reține, ca o primă observație, că din dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs reiese că recurenta-reclamantă a reproșat instanței de fond, în esență, încălcarea art. 9 din C. proc. civ. ce reglementează dreptul de dispoziție al părților, încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează rolul său activ în ceea ce privește soluționarea excepției de perimare a acțiunii, considerând că a apreciat în mod greșit că cererea sa de repunere pe rol nu este un act întreruptiv al cursului perimării și, de asemenea, a susținut că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității procesului civil prin faptul că nu a pus în discuția contradictorie a părților înscrisurile depuse la termenul din 16 iunie 2021 ori mențiunile cuprinse în acestea cu privire la numărul cărții funciare, limitându-se să se pronunțe asupra excepției de perimare. Astfel, este de observat că, deși criticile sus-menționate au fost circumscrise de parte dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., clamând incidența acestor motive de casare referitoare la contradictorialitatea motivării instanței și la aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, astfel că instanța de control judiciar urmează a analiza recursul, în principal din perspectiva acestui din urmă motiv de nelegalitate. Aceasta întrucât în doctrină și în jurisprudența recentă s-a statuat că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, aplicarea greșită a unor texte de lege, precum și încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicității ședinței de judecată, principiul oralității sau al contradictorialității, inclusiv principiul disponibilității părților cu privire la derularea procedurii. Or, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. În egală măsură, instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință". Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). Așadar, analizând sentința recurată prin prisma acestor considerente, a criticilor formulate de recurenta-reclamantă, încadrate de instanța de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., și a apărărilor formulate prin întâmpinări de intimații-pârâți Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local al comunei Cârlibaba, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de casare menționat, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea sentinței de fond recurate. În speță, prin încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2020 prima instanță a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., reținând că reclamanta, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, pune în imposibilitate instanța să verifice situația juridică a drumului comunal 87B-Drum de acces pe pârâul Valea Stânii, prin omisiunea de a depune, fie extras CF, fie de a indica numărul de carte funciară pentru a crea posibilitatea solicitării de informații de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pe cale judiciară. Prin cererea transmisă prin poștă la data de 17.05.2021, așadar înăuntrul termenului de 6 luni de la data suspendării judecății, reclamanta Regia Națională a Pădurilor -Romsilva - Direcția Silvică Suceava a solicitat repunerea cauzei pe rol, pentru discutarea căreia a fost fixat termen la data de 16 iunie 2021, termen la care reprezentantul părții reclamante a depus la dosarul cauzei și a comunicat părții adverse prezente un număr de 23 de file reprezentând copia extrasului de carte funciară nr. x-Fundul Moldovei în care se regăsește drumul în litigiu. Instanța a luat act de înscrisurile depuse și a pus în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol, precum și excepția de perimare invocată de pârâtul Consiliul Județean Suceava prin notele de ședință, iar prin sentința pronunțată a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava, a admis excepția de perimare și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că cererea de repunere pe rol nu a fost însoțită de dovada îndeplinirii obligațiilor puse în sarcina reclamantei și că anumite înscrisuri de care s-a prevalat aceasta pentru a proba îndeplinirea obligațiilor stabilite la termenele din 14.09.2020 și 21.10.2020 au fost depuse la 16.06.2021, după împlinirea termenului de perimare, ale cărei efecte de drept constituie un impediment în continuarea judecății conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, a constatat că înscrisurile depuse de parte nu demonstrează îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa, deoarece a depus doar pagina 2 a unui extras de carte funciară și un istoric pentru care instanța nu poate face legătura cu obiectul cauzei. Ca atare, a apreciat că la data formulării cererii de repunere pe rol obligațiile nu erau îndeplinite, iar ulterior a intervenit perimarea judecății. Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. și nesocotirea principiului contradictorialității, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate. Astfel, contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte apreciază că pentru a se dispune repunerea cauzei pe rol nu era obligatoriu ca, odată cu cererea părții reclamante, să fie depuse și înscrisurile de care partea s-a prevalat pentru a proba îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță la termenele din 14.09.2020, 21.10.2020 și 18.11.2020, pentru a fi considerate depuse cu respectarea termenului legal, atâta timp cât discutarea cererii de redeschidere a procesului și, implicit, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru continuarea judecății, au avut loc chiar la termenul la care au fost depuse și înscrisurile administrate de parte, neputându-se astfel susține cu suficient temei că depunerea acestora în ședința din 16 iunie 2021 ar fi constituit din această perspectivă un impediment în continuarea judecății conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al intervenirii termenului de perimare. Într-adevăr, în prezenta cauză momentul începerii curgerii termenului de perimare îl constituie data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru că din acest moment partea are îndatorirea de a stărui în continuarea judecății ce a fost suspendată, actuala reglementare stabilind un singur termen de perimare de 6 luni. Deși termenul de perimare este un termen procedural legal peremptoriu, legiuitorul a stabilit că acesta poate fi și întrerupt sau suspendat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Din interpretarea textului de lege sus-menționat reiese că, pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să fie efectuat de către partea interesată, să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă. Aplicând dispozițiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. în varianta expusă în sentința atacată, și anume aceea în care cererea părții reclamante de repunere pe rol este valabil făcută doar dacă este însoțită de dovada îndeplinirii obligațiilor puse în sarcina sa, în condițiile în care redeschiderea judecății urma a se discuta în condiții de contradictorialitate la termenul fixat în acest scop și nu la data formulării cererii de repunere pe rol, instanța de fond a interpretat în mod restrictiv acest text de lege, încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil, de natură a-i provoca în mod iremediabil vătămarea interesului, câtă vreme, în acest fel, fondul pretențiilor sale nu a mai fost examinat. Or, în aceeași ipoteză de aplicare a dispozițiilor legale amintite, dacă partea ar formula cererea de repunere pe rol însă nu ar depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente decât la termenul stabilit pentru discutarea acesteia ar însemna ca instanța să anuleze ca netimbrată cererea de repunere pe rol, raționament ce nu poate fi însă acceptat atât timp cât la momentul discutării cererii de repunere pe rol aceasta era timbrată. Analiza cererii de repunere pe rol a fost făcută de judecătorul fondului dintr-o dublă perspectivă: în primul rând a reținut că aceasta nu poate conduce la reluarea judecății, întrucât partea nu a atașat la cerere dovada îndeplinirii obligațiilor puse în sarcina sa de către instanță și, în al doilea rând, a reținut că înscrisurile depuse la termenul stabilit pentru judecarea cererii de repunere pe rol nu dovedesc îndeplinirea obligației. Înalta Curte reține, după cum s-a arătat în precedent, că din interpretarea dispozițiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite" rezultă că verificarea îndeplinirii obligațiilor se face la momentul discutării cererii de repunere pe rol. Pe de altă parte, teza a doua a acestui alineat, mai impune o altă condiție pentru reluarea judecății, respectiv aceea că judecata va fi reluată dacă, potrivit legii, aceasta poate continua, ceea ce înseamnă că trebuie să nu fi intervenit un alt incident care să împiedice judecata, în cazul de față fiind vorba despre perimare. Fiind o sancțiune procesuală care tinde să lipsească de efecte actul de sesizare a instanței din pricina conduitei procesuale neglijente și lipsite de stăruință a părții care a învestit instanța, perimarea poate interveni de drept numai în ipoteza în care partea respectivă se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată printr-o pasivitate neîndoielnică și nescuzabilă. Ca urmare, o asemenea împrejurare - o pasivitate neîndoielnică și nescuzabilă a părții, o lipsă de stăruință fundamentată pe neglijență și delăsare, care să fie considerate motive imputabile părții - trebuie să fie identificată în mod incontestabil. Or, formularea cererii de repunere pe rol este o dovadă că partea înțelege să stăruie în judecată, prezumția de desistare pe care se bazează această sancțiune procesuală, dedusă, în cazul de față, din faptul neîndeplinirii obligațiilor puse de instanță în sarcina sa, fiind răsturnată până la momentul verificării îndeplinirii acestor obligații. Altfel spus, de la momentul formulării cererii de repunere pe rol operează prezumția că partea insistă în judecată, însă doar până la momentul la care instanța verifică dacă partea și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa, respectiv până la analizarea cererii de repunere pe rol. În speță, judecătorul fondului a apreciat că cererea de repunere pe rol nu are aptitudinea de a întrerupe cursul perimării întrucât înscrisurile depuse, constând doar din pagina 2 a unui extras din cartea funciară și un istoric pentru care nu se poate face legătura cu obiectul cauzei, nu demonstrează îndeplinirea obligațiilor, însă nu a pus în discuția părților aceste aspecte, încălcând astfel principiul contradictorialității, principiu fundamental al procesului civil, care este o componentă a dreptului fundamental la apărare. Or, principiul contradictorialității primează față de principiul rolului activ, instanța neputându-se pronunța fără a asculta poziția părților, în doctrină susținându-se chiar că principiul contradictorialității (și implicit asigurarea respectării acestui principiu) reprezintă mijlocul prin care principiul rolului activ nu aduce atingere dreptului la apărare al părților. De asemenea, se impune și precizarea că acest principiu nu guvernează numai etapa dezbaterilor în fond, ci domină procesul civil de la un capăt la altul, chiar dacă se manifestă în mod distinct pe parcursul desfășurării procedurii judiciare. Ca urmare, pentru a stabili dacă înscrisurile prezentate de parte fac dovada îndeplinirii obligației stabilite în sarcina reclamantei și sunt astfel apte de a întregi cererea de repunere pe rol sub aspectul efectului său de întrerupere a cursului perimării, instanța era obligată să pună în discuția părților toate aceste aspecte. În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că prin respingerea cererii de repunere pe rol în considerarea caracterului neconcludent sau incomplet al înscrisurilor depuse de reclamantă pentru a proba îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa și, implicit, prin admiterea excepției de perimare a cererii de chemare în judecată, fără a fi puse în discuția contradictorie a părților aceste înscrisuri, devin incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În cauză, vătămarea procesuală constând în imposibilitatea recurentei-reclamante de a continua procesul nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței de fond atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea excepției de perimare a acțiunii, conform dezlegărilor date de instanța de control judiciar prin prezenta hotărâre. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va pune în discuția părților, în condiții de contradictorialitate, înscrisurile depuse de reclamanta Regia Națională a Pădurilor -Romsilva - Direcția Silvică Suceava, precum și mențiunile cuprinse în acestea cu privire la drumul comunal 87B-Drum acces pe pârâul Valea Stânii, și va aprecia dacă aceste înscrisuri corespund cerinței stabilite în sarcina reclamantei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru argumentele expuse la pct. 7 din prezenta decizie, constatând că în mod greșit Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol, a admis excepția de perimare și a respins acțiunea reclamantei pe acest aspect, pronunțând astfel o soluție cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința de fond și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea excepției de perimare a acțiunii. PENTRU ACESTE MOTIVE,