ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3146/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 29.04.2021 cu nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei emise de pârâtă sub nr. x din 24.11.2020 prin care a fost respinsă contestația reclamantei nr. 6638/REC/69/FZ/26.10.2020 împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/01.10.2020;

- anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă de pârâtă sub nr. x/01.10.2020;

- obligarea pârâtei la acordarea finanțării nerambursabile în continuare pentru suma de 1.260.042,42 RON nelegal și netemeinic stabilită cu titlu de corecție financiară, inclusiv la restituirea sumei de 203.775,37 RON nelegal și netemeinic stabilită cu titlu de creanță bugetară, împreună cu dobânzile aferente, în cuantum de 307,06 RON, stabilite prin Adresa nr. x/26.01.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1302 din data de 22.11.2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost dispusă declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut că furnizorul serviciului public de apă și canalizare, astfel cum este definit de Legea nr. 241/2006 și Legea nr. 51/2006, este autoritate publică, întrucât are statut de utilitate publică și este autorizată să presteze un serviciu public, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 241/2006.

Drept urmare, competența teritorială de a judeca acțiunea formulată o are instanța de la domiciliul pârâtului, legiuitorul reglementând în acest sens o competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga.

În speță, pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu sediul în București, iar competența de a judeca prezenta cauză este Tribunalul București.

2.2. Prin sentința nr. 1366 din 15 martie 2022, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că reclamanta reprezintă o persoană juridică de drept privat cu capital public în sensul art. 2 lit. g) și art. 28 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/2006, autorizată să presteze un serviciu public, în scopul realizării obiectului său de activitate, respectiv alimentarea cu apă potabilă și epurarea apelor uzate.

Cu toate acestea, obiectul prezentei cereri îl reprezintă anularea actelor administrative în baza cărora a fost aplicată o corecție financiară de 5% din valoarea de Contractului de finanțare nr. x/06.12.2016 ce a avut ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului cos SMIS 104337 cu titlul "Fazarea proiectului Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova", corecție în cuantum de 1.260.042,42 RON și restituirea sumei de 203.775,37 RON stabilită cu titlu de creanță bugetară, împreună cu dobânzile aferente, în cuantum de 307,06 RON.

În cadrul acestui contract, reclamanta are calitatea de beneficiar al proiectului derulat pentru dezvoltarea infrastructurii în aria sa de operare, dar fără a implica îndeplinirea vreunei activități în regim de putere publică pentru efectuarea acestor investiții, obiectul de activitate al reclamantei fiind diferit. Așadar, faptul că îmbunătățirea gestiunii serviciului de alimentare cu apă și canalizare prestat de către reclamantă reprezintă obiectul contractului de finanțare, îndeplinirea lucrărilor și investițiilor necesare nu au legătură cu acționarea în regim de putere publică pentru apărarea interesului public, eventualele acțiuni întreprinse în derularea contractului fiind efectuate de către reclamantă în calitate de persoană juridică de drept privat, ca simplu beneficiar al investițiilor rezultate în urma contractului de finanțare.

Astfel, deși cererile în materie de contencios administrativ și fiscal formulate de către o persoană juridică asimilată autorității publice, în înțelesul Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu o altă autoritate publică, sunt de competența exclusivă a instanței de contencios administrativ și fiscal de la sediul pârâtei, obiectul prezentei cauze este reprezentat de anularea actelor administrative emise de către pârâtă având în vedere rolul distinct al reclamantei de persoană juridică de drept privat beneficiară a contractului de finanțare și nu de prestatoare a unui serviciu de interes legitim public.

Așadar, instanța a apreciat faptul că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este instanța de contencios administrativ și fiscal în circumscripția căreia își are sediul pârâta, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind situată în mun. Ploiești, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Constată Înalta Curte, în regulator de competență, că, demersul judiciar al reclamantei vizează, în esență, contestarea unui act administrativ de control, respectiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă de pârât sub nr. x/01.10.2020, precum și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 3102 din 24.11.2020.

Prezentul conflict negativ de competența vizează aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept care trebuie dezlegată în speță pentru a stabili instanța competentă teritorial să soluționeze cauza de față, constă în a analiza care dintre cele două părți litigante acționează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecății.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze și anume prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică și a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituție publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Prin urmare, norma de competența teritorială este edictată în favoarea părții din raportul juridic de drept material care nu are aceleași resurse pe care le are autoritatea publică, acesta din urmă având, în esență, un avantaj net superior oricărei persoane fizice sau juridice.

Analizând raportul juridic litigios născut între părțile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamanta A. S.A., chiar dacă i se aplică un regim juridic mixt din punct de vedere al organizării, în sensul că este o persoană juridică de drept privat care, însă, prin obiectul său de activitate este asimilată unei entități de interes public, în prezentul litigiu nu acționează în regim de putere publică, pretențiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare printr-un act administrativ prin care și-a manifestat puterea publică pârâtul din speță, respectiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin urmare, societatea reclamantă se manifestă în prezentul litigiu, ca orice particular vătămat în drepturile sale și care dorește să înlăture efectele executorii ale unui act administrativ emis în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă.

Având în vedere că intenția legiuitorului a fost aceea de favorizare a părții aflate într-o poziție de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorități publice, iar în speță, deși Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este o autoritate publică și are calitatea de pârât, cea care se află în poziție inferioară în cadrul raportului juridic de drept public este societatea reclamantă, o interpretare contrară lipsind de rațiune și eficiență intenția legiuitorului de a stabili o competență in favorem.

În același sens, Înalta Curte reține și faptul potrivit căruia calitatea de autoritate asimilată are relevanță procesuală doar în situația în care această calitate dă naștere unui raport juridic de drept material dezechilibrat, în situația în care autoritatea asimilată acționează în exercitarea serviciului în regim de putere publică, deci cu puteri exorbitante. Doar într-o astfel de situație se poate apăra interesul pârâtului prin judecarea procesului cât mai aproape de sediul/domiciliul acestuia.

Altfel spus, persoana juridică de drept privat asimilată unei autorități publice sesizează instanța de la sediul/domiciliul pârâtului doar în cazul în care acționează ca o parte cu puteri exorbitante, în calitatea sa de delegat statal în privința unei competențe limitative (anume aceea de utilitate publică sau serviciu public, în regim de putere publică). În toate celelalte situații în care nu are poziția de superioritate, calitatea relevantă este cea primară, anume de persoană juridică de drept privat.

Așadar, Înalta Curte consideră că forma articolului 10 alin. (3) nu reglementează de fapt situația în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat care cheamă în judecată o autoritate publică cu care se află într-un raport juridic de drept material. Rațiunea stabilirii competenței în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situație scopul legii, anume protecția suplimentară acordată părții vulnerabile, putând fi atins.

În concluzie, în raportul juridic de drept material dedus judecății în prezenta cauză, în care părți sunt o persoană juridică de drept privat și o autoritate publică, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.