ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3145/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.06.2021 sub nr. x/2021, precizată și completată ulterior, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Neamț, Comisia locală de Fond funciar a comunei Farcașa și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat:

- în principal, obligarea primului pârât ca, în termen de 2 luni de zile, să emită o O.U.G. sau H.G. pentru încuviințarea trecerii parcelei de teren cu vegetație forestieră, parcelă ce cuprinde și amplasamentul aprobat prin H.C.J. 11428/2018 - din domeniul public al statului în domeniul privat al localității pentru punerea în executare a sentinței civile definitive și irevocabile nr. 743/29.05.2007 a Judecătoriei Bicaz, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate după unchiul defunct B. pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei Farcașa, jud. Neamț;

- cu titlu accesoriu, obligarea pârâților Comisia Locală și Comisia Județeană de a-i comunica relațiile și înscrisurile solicitate, respectiv dovada care să ateste că terenul din locația încuviințată prin H.C.J. 11428/2018 face parte din domeniul public sau privat al statului, ori din proprietatea UAT Farcașa,

- obligarea ultimei pârâte să emită și să înainteze Guvernului României a proiectului de Hotărâre pentru încuviințarea trecerii terenului pădure din comuna Farcașa de la pct. Stejaru aflată în administrarea Ocolului Silvic Borca din domeniul public al statului în domeniul privat al statului sau al localității Farcașa pentru a putea obține titlu de proprietate, în termen de cel mult o lună.

2.1. Prin sentința nr. 113 din data de 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor (Prefectura Neamț) și Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Farcașa, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că temeiul de drept al cererii reclamantei este art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, față de care devine incidentă norma specială de competență materială prev. la art. 35 alin. (1)

1

din același act normativ, care dispune imperativ că "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

2.2. Prin sentința civilă nr. 438 din data de 21.02.2022, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetentei materiale invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Neamț și Comisia locală de fond funciar a comunei Farcașa, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență și suspendarea judecații cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Neamț a reținut că reclamanta a depus precizări cu privire la temeiul legal al cererii, prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, atacând un refuz de îndeplinire a unei obligații legale. A subliniat reclamanta că tocmai din cauza acestui refuz nu se poate face aplicarea în continuarea a dispozițiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, dispoziții pe care nu își întemeiază cererea.

În consecință, dat fiind că în cauză se contestă refuzul de îndeplinire a unei obligații legale a unei autorități publice centrale, competența materială de soluționare a cauzei revine curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere totodată și alin. (3) al art. 10 din același act normativ, potrivit căruia "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, rezultă faptul că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele învestirii.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică centrală, cât și una locală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, actul vătămător, care a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul pârâtului Guvernul României de a emite o hotărâre prin care să dispună trecerea unui teren din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, necesară pentru emiterea titlului de proprietate asupra terenului menționat.

În aceste condiții, având în vedere și prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,/…/, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor (Prefectura Neamț) și Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Farcașa în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.