Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 mai 2022

Decizia nr. 3136/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 31 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Constată perimat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4107 din 15 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Recursul se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.