ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3106/2022

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. București a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 121.257,67 USD, reprezentând contravaloarea creanței aferente anului 2009, la cursul valutar din momentul plății efective. La aceeași dată, reclamanta a invocat în contradictoriu cu Guvernul României excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1638/2008, art. 1-5, precum și a anexei 1.25, ulterior modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 732/20 iulie 2011, privind aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României și Republica Irak, semnat la 18 august 2005. Prin încheierea din 30 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus suspendarea judecății și sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 1985/20 martie 2012 a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că actul normativ a cărui nelegalitate a fost invocată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost emis conform prevederilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și art. 108 din Constituție, având la bază nota de fundamentare întocmită de Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că normele atacate au ca temei Legea nr. 29/1994, pe baza cărora s-a stabilit cursul de 0,0015 RON/USD, deși dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile în cazul contractelor comerciale încheiate în nume propriu de fostele întreprinderi de comerț exterior, ele referindu-se doar la creanțele României care provin din contracte guvernamentale. Reclamanta a mai arătat că suma reprezentând valoarea creanței societății pentru anul 2009 trebuie achitată la cursul valutar din data plății și nu la cursul de 0,0015 RON/USD, stabilit prin normele criticate cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008, modificate în anul 2011, cu atât mai mult cu cât plata întregii creanțe a statului față de societate a fost eșalonată până în anul 2028. S-a precizat și faptul că prin aplicarea hotărârii se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, încălcându-se reglementările contabile emise de comunitatea europeană, ca și dispozițiile constituționale care garantează și ocrotesc proprietatea privată.

Decizia ce face obiectul cererii de revizuire Prin Decizia nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.C. "A." S.A. împotriva sentinței nr. 1985 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că prevederile criticate cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 sunt conforme dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în forma în vigoare la acea dată, potrivit cărora la Fondul "Proprietatea" se vor vira, pe măsura încasării, sumele rezultate din recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, după deducerea unui procent de 3% din care se vor plăti cheltuielile cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică. Aceste dispoziții au fost abrogate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2010 privind destinația sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României care fac referire la aceeași valoare a cursului valutar de 0,0015 RON/USD ce urmează a fi în continuare acordată agenților economici exportatori, prevederi aprobate prin Legea nr. 26/2011 și care își produc și în prezent efectele. Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 a fost emisă așadar în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 247/2005, care au determinat derogarea de la reglementările contabile în vigoare referitoare la evaluarea creanțelor la cursul de schimb valabil la data încheierii exercițiului financiar, precum și recuperarea creanțelor conform graficului stabilit prin Acordul bilateral semnat la 18 august 2005, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2006. Modul de decontare avut în vedere de hotărârea de guvern a cărei nelegalitate s-a invocat respectă așadar prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost adoptat, Legea nr. 247/2005, cu mențiunea că în prezent sunt în vigoare dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2010, aprobată prin Legea nr. 26/2011, constatate ca fiind constituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 422/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2012.

Calea de atac extraordinară exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Revizuenta a solicitat schimbarea deciziei nr. 433/30.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat, modificarea sentinței civile nr. 1985/20.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 în sensul admiterii cererii, respectiv anularea parțială a H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 (care nu aduce modificări dispozițiilor a căror anulare se solicită sau anexei 1.25), în special anularea parțială a Anexei 1.25, prin care se încalcă dreptul său de proprietate, încălcare care continuă să producă consecințe deosebit de grave și care a fost constatată și sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 2 noiembrie 2021 în cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021, respectiv a tuturor dispozițiilor care stabilesc că statul trebuie să plătească succesorilor foștilor operatori economici de stat creanțele convertite conform unui curs de schimb special de 0.0015 RON (RON) pentru 1 USD, a articolului 4 prin care se dispune scoaterea din evidența contabilă a veniturilor societății provenind din creanțele pe relația Irak și art. 5 prin care se dispune că nu se mai aplică cursul comunicat de către BNR, precum și a celorlalte dispoziții contrare hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, revizuenta arată că acestea sunt îndeplinite, după cum urmează: Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 noiembrie 2021 pronunțată în cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021, Curtea a constatat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 20.918.040 USD (20.918.040.96 conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008), iar conversia de 0,0015 RON (RON) pentru 1 USD este vădit ilegală, singura modalitate de a acoperi prejudiciul material al reclamantei fiind revizuirea hotărârilor în fața instanțelor naționale. Reclamanta suportă în continuare consecințe foarte grave având în vedere că dreptul său de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție) este încălcat și în prezent, fiindcă nu poate încasa creanța sa de 20.918.040 USD (20.918.040.96 conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008) decât la o conversie de 0.0015 (RON) pentru 1 USD, deși corect este la cursul BNR, iar aceste consecințe deosebit de grave continuă să se producă atâta timp cât actul administrativ - H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 nu este anulat parțial, în special anularea parțială a Anexei 1.25, prin care se încalcă dreptul său de proprietate, consecințe care nu au fost compensate de CEDO prin satisfacție echitabilă și nu pot fi oprite decât prin revizuirea deciziei nr. 433/30.01.2013. O explicație a rațiunii Curții de a aprecia că revizuirea este singura modalitate prin care reclamanta ar putea fi repusă în situația anterioară încălcării este că reclamanta beneficiază de o creanță certă și lichidă în cuantum 20.918.040 USD (20.918.040,96 USD conform anexa nr. 1.25 a H.G. 1638/10.12.2008), iar până la momentul pronunțării Curții devenise exigibilă o creanță în cuantum de 14.440.134,14 USD. Această sumă ar corespunde cuantumului scadențelor creanței reclamantei care îi erau datorate în perioada 2009-2020, precum și dobânzilor aplicate la această sumă, însă încălcarea dreptului de proprietate produce efecte și pe viitor având în vedere eșalonarea creanței până în anul 2028. Prezentul litigiu a fost declanșat inițial în fața instanțelor naționale doar pentru suma de 121.257,67 dolari americani, reprezentând valoarea creanței A. S.A. aferentă anului 2009 și astfel Curtea nu putea să acopere întreg prejudicial material exigibil în cuantum de (14.440.134,14 USD), fiind necesară astfel revizuirea hotărârii prin care s-a respins acțiunea de contencios administrativ și pe cale de consecință anularea parțială a Hotărârii de Guvern, revizuirea hotărârii prin care s-a respins acțiunea civilă și repunerea în termen în vederea unei noi acțiuni pentru sumele exigibile. Revizuenta invocă Rezoluția nr. 1226 (2000) adoptată la 28 septembrie 2000 privind Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și cauza Lungoci c. României și susține că revizuirea deciziei nr. 433/30.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 este admisibilă, având în vedere că sunt îndeplinite toate dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, după prezentarea situației de fapt care a generat prezenta cerere, revizuenta arată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1985/20.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 s-a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1638/2008, cu motivarea că "reclamanta a atacat actul administrativ, H.G. nr. 1638/2008 și pe calea acțiunii directe, solicitând anularea acestuia, însă prin sentința nr. 2791/19.06.2010 pronunțată în dosarul nr. x/2009 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată", în condițiile în care sentința nr. 2791/19.06.2010 privea litigiul declarant de o altă persoană juridică, respectiv S.C. B.. Greșeala a fost sesizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă, evocând alte considerente a respins prin decizia civilă nr. 433/30.01.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2010 recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1985/20.03.2012. În aceste condiții, având în vedere că prin decizia Curții Europene nu s-a acordat nicio despăgubire pentru prejudiciul material suferit, singura reparație pentru reclamantă este admiterea prezentei revizuiri, obligație impusă de către Curte, pentru a nu se constata o nouă încălcare, sens în care se invocă art. 46 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Recomandarea nr. R (2000) adoptată de Comitetul Miniștrilor la 19 ianuarie 2004 către statele membre asupra reexaminării sau redeschiderii anumitor cauze la nivel intern în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene în cauza Papamichalopoulus c. Greciei (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 octombrie 1995) prin care este afirmat principiul restituito în integrum. În opinia revizuentei, H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011 se impune a fi anulată parțial pentru motivele invocate în fața instanțelor naționale. Ca și motiv de nelegalitate invocă faptul că H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, încalcă și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție în condițiile în care: • Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în acest dosar că H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, în ceea ce privește articolele a căror anulare se solicită, încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție și dreptul de proprietate al reclamantei; • H.G. nr. 1638/2008, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, în ceea ce privește articolele a căror anulare se solicită, încalcă și jurisprudența Curții Europene în acest sens, în speță cauza S.C. A. S.A. împotriva României (cererea nr. 15.886/15) publicată în Monitorul Oficial al României din data de 23 decembrie 2021. Convenția este aplicabilă pe plan național. Ea a fost încorporată în legislația Statelor Membre, care și-au asumat obligația de a proteja drepturile prevăzute în Convenție.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de recurs cu privire la excepția de nelegalitate, excepția inadmisibilității solicitării din cererea de revizuire privind anularea parțială a H.G. nr. 1638/2008, iar pe fond a solicitat respingerea atât a cererii de revizuire, cât și a excepției de nelegalitate, ca neîntemeiate. În motivare se arată următoarele: 4.1. Cererea de revizuire a hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de recurs cu privire la excepția de nelegalitate este inadmisibilă, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fondul pretențiilor reclamantei se regăsește în cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar x/2010, soluționat de Tribunalul București, secția a VI-a civilă (în primă instanță), de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă (în apel) și, respectiv, în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civila (dosarul a primit nr. x/2013). Dosarul înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.12.2011 și, respectiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (în recurs) a vizat exclusiv excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1638/2008, ridicată de reclamantă în dosarul sus-menționat. Intimatul citează paragrafele 97 -101 și 110-113 ale Hotărârii din 02.11.2021, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Decizia nr. 233 din 15.02.2011 a Curții Constituționale și arată că, admițând faptul că și împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța de recurs prin care nu se evocă fondul poate fi formulată o cerere de revizuire, în prezenta cauză inadmisibilitatea cererii de revizuire derivă din aceea că, față de dispozițiile legale care reglementează acest motiv de revizuire, raportat la pretențiile pecuniare ale reclamantei și la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, exclusiv decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 poate face obiectul unei cereri de revizuire. Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 nu este ținută de soluția ce ar putea fi pronunțată, pe fond, în legătură cu excepția de nelegalitate, astfel încât hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de recurs cu privire la excepția de nelegalitate nu poate face obiect al cererii de revizuire și, ca atare, în cauza de față, cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este inadmisibilă. 4.2. Solicitarea reclamantei din cererea de revizuire de anulare parțială a H.G. nr. 1638/2008 este inadmisibilă. Intimatul citează art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data înregistrării dosarului nr. x/2010) și arată că, în situația în care instanța ar constata nelegalitatea actului administrativ, soluția care trebuie pronunțată este aceea de constatare a nelegalității, iar nu de anulare (totală sau parțială) a actului administrativ, așa cum solicită reclamanta. Pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate, nu este suficient ca ea să fie ridicată oricând în cadrul unul proces, ci actul administrativ trebuie să fie raportat la dispozițiile legale în baza cărora a fost emis. Or, așa după cum rezultă din preambulul H.G. nr. 1638/2008 privind aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României, acționând prin Ministerul Finanțelor Publice, și Republica Irak, acționând prin Ministerul Finanțelor, semnat la Amman la 18 august 2005, aceasta a fost emisă în baza art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, iar conținutul H.G. nr. 1638/2008 nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis. Or, aspectele invocate de reclamantă în motivarea excepției de nelegalitate privesc chestiuni ce nu pot fi analizate decât într-o acțiune în anulare a actului administrativ cu caracter normativ în discuție (H.G. nr. 1638/2008), în care instanța este competentă să analizeze dacă, prin emiterea acestui act administrativ, reclamanta a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim. Reclamanta solicită instanței să iasă din sfera de soluționare a excepției de nelegalitate și să se pronunțe ca o instanță învestită cu soluționarea unei cereri de anulare a actului administrativ, în care este cercetată legalitatea actului administrativ în raport de pretinsa vătămare adusă reclamantei într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, invocând încălcarea art. 6 paragraful 1 - Convenția Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1, art. 44 și art. 56 din Constituția României, Legea contabilității și a Reglementării contabile conform cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, așadar alte acte normative decât Legea nr. 247/2005, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 1638/2008. Reclamanta solicită transformarea excepției de nelegalitate în "acțiune în anulare", fapt pentru care a și invocat, ca "motiv de nulitate", încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, ceea ce nu poate fi, însă, acceptat. Cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, analiza legalității H.G. nr. 1638/2008 trebuie să se limiteze la dispozițiile din cuprinsul acesteia care o privesc pe reclamantă: excepția de nelegalitate nu poate avea ca obiect întregul act administrativ (H.G. nr. 1638/2008, în ansamblul său), întrucât actul administrativ privește și alți destinatari; excepția de nelegalitate trebuie analizată doar în limita sumelor care fac obiectul acțiunii în pretenții din cauză (ratele din anul 2009). 4.3. Datoria reglementată de statul român cu statul irakian în anul 2005 prin Acord guvernamental nu era o datorie a Irakului față de societățile prin intermediul cărora s-au realizat exporturile, ci față de statul român, care înainte de 1989 avea monopol în ceea ce privește activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională. Acesta a fost și motivul pentru care, prin Legea nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, Guvernul a fost autorizat să aprobe negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, precum și modalitatea de încasare a acestora. Sumele rezultate din recuperarea creanțelor statului român, definite prin Legea nr. 29/1994, au avut diverse destinații. Guvernul nu și le-a însușit în detrimentul proprietarilor de imobile naționalizate, așa cum afirmă reclamanta, ci le-a acordat o altă destinație.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în raport de condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ., text aplicabil în raport de data pronunțării deciziei a cărei revizuire se cere, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întrunește condițiile de admisibilitate, după cum urmează: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ.: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 9.dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate;" 5.1. Prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. și a constatat că dispozițiile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, indiferent de divergența de opinii existentă între părți cu privire la eventuala evocare a fondului de către decizia nr. 433/30.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire a acestei decizii pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ. este admisibilă, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte condiții, condiția evocării fondului nefiind necesar a fi îndeplinită pentru acest motiv. 5.2. Este, de asemenea, întrunită condiția de a se fi constata de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești. 5.2.1. Astfel, prin Hotărârea în Cauza S.C. A. - S.A. împotriva României, din 02.11.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1221 din 23 decembrie 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 5.2.2. În ceea ce privește condiția ca această încălcare să fie datorată unei hotărâri judecătorești, îndeplinirea acestei condiții rezultă din par. 96-99 ale deciziei pronunțate de instanța europeană: "96. În acest context, Curtea subliniază că chestiunea dacă instanțele interne au examinat cu atenție principalele argumente prezentate de părți este de o importanță deosebită. Reamintește că a constatat deja încălcarea acestei dispoziții în cauze în care instanțele interne nu au efectuat o analiză de proporționalitate a măsurii contestate în raport cu scopurile urmărite și argumentele părților (a se vedea, mai ales, C. S.R.L. împotriva Moldovei, nr. 21.151/04, pct. 74, CEDO 2008; Paulet împotriva Regatului Unit, nr. 6.219/08, pct. 67-69, 13 mai 2014; Uzan și alții, (…), pct. 215). 97. Examinând hotărârile pronunțate în prezenta cauză de instanțele interne care au soluționat acțiunea civilă introdusă de reclamantă împotriva Ministerului Finanțelor, Curtea constată că aceste instanțe nu au pus în balanță interesele aflate în joc. Acestea au acordat o pondere decisivă faptului că numai statul era abilitat să negocieze recuperarea creanței reclamantei și să decidă asupra destinației sumelor virate de Irak în temeiul acestei creanțe (…). 98. Acestea au hotărât astfel că statul putea decide liber convertirea creanței în monedă națională la un curs mai mic decât cel practicat de BNR, orice cerere de invalidare a acestui curs de către puterea judecătorească fiind inadmisibilă întrucât aceasta din urmă risca să încalce competențele puterii legislative (…). 99. Cât despre instanțele care au soluționat acțiunea în contencios administrativ, Curtea constată că nici acestea nu au răspuns la argumentul reclamantei constând în denunțarea caracterului arbitrar și disproporționat al cursului de schimb special. Reiese din motivarea deciziilor lor că controlul aplicat Hotărârii nr. 1.638/2008 s-a limitat la legalitatea procedurii adoptării acesteia și conformității acesteia cu Legea nr. 247/2005 (…)." Reiese cu claritate din considerentele citate că, în opinia Curții, încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție provine din omisiunea analizării de către instanțele naționale care au examinat cauza, inclusiv de către cele de contencios administrativ, a proporționalității între interesul public și cel privat aflate în joc. În esență, instanțelor de contencios administrativ (inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție care a pronunțat în recurs decizia nr. 433/30.01.2013) li se reproșează implicit faptul că "nu au răspuns la argumentul reclamantei constând în denunțarea caracterului arbitrar și disproporționat al cursului de schimb special". Înalta Curte nu poate reține argumentul intimatului, dezvoltat în susținerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire, potrivit căruia raportat la pretențiile pecuniare ale reclamantei și la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, exclusiv decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 poate face obiectul unei cereri de revizuire, de vreme ce din considerentele mai sus citate rezultă că încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost constatată de instanța europeană prin prisma carențelor constate în analiza controlului de proporționalitate pe care instanțele naționale erau chemate a îl efectua, fără a se specifica dacă această obligație revenea instanțelor civile sau celor de contencios administrativ. Obiectul și limitele învestirii instanței de contencios administrativ în cadrul excepției de nelegalitate pare să fie, în opinia instanței europene, lipsit de relevanță din perspectiva obligației de a pune în balanță interesul public și cel privat în cadrul analizei pretențiilor reclamantei, respectiv de a răspunde la argumentul reclamantei constând în denunțarea caracterului arbitrar și disproporționat al cursului de schimb special. 5.3. Este, de asemenea, îndeplinită condiția ca, consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. 5.3.1. Astfel, pe de o parte, după cum rezultă din notele scrise depuse la dosar, până în prezent, revizuenta nu a obținut câștig de cauză în niciunul din litigiile prin care încearcă remedierea încălcării constatate de instanța europeană, cererile de revizuire fiind fie respinse ca inadmisibile fie suspendate sau pe rol instanțelor. Pe de altă parte, intimatul însuși nu a susținut existența vreunei măsuri reparatorii sau a vreunei împrejurări care să fi pus capăt încălcării constatate cu privire la dreptul de proprietate al revizuentei sau să fi eliminat consecințele acesteia. În sfârșit, nici instanța europeană nu a acordat o reparație patrimonială. 5.3.2. În ceea ce privește condiția ca aceste consecințe să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate, îndeplinirea acestei condiții reiese din chiar considerentele deciziei pronunțate de instanța europeană, care a arătat că: "110. Curtea reamintește că o hotărâre prin care a constatat o încălcare impune statului pârât obligația de a pune capăt respectivei încălcări și de a înlătura consecințele acesteia astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare [Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI]. 111. În prezenta cauză, Curtea observă că, atunci când constată încălcarea drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din C. proc. civ. al României (supra, pct. 55) permite revizuirea unei cauze în plan intern cu scopul de a repara încălcarea Convenției (S.C. A. S.A., nr. 43.807/06, pct. 41, 31 martie 2015; Elisei-Uzun și Andonie împotriva României, nr. 42.447/10, pct. 78, 23 aprilie 2019; Bocu împotriva României, nr. 58.240/14, pct. 41, 30 iunie 2020). 112. Curtea constată că aceasta este situația din prezenta cauză, având în vedere că a concluzionat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 prin aceea că, în mod contrar celor impuse de jurisprudența sa, instanțele interne au omis să pună în balanță interesele aflate în joc. 113. Ținând seama de aceste circumstanțe, Curtea consideră că cea mai potrivită reparație pentru reclamantă ar fi aceea de a i se permite revizuirea cauzei (a se vedea, mutatis mutandis, S.C. A. S.A., citată anterior, pct. 41; Elisei-Uzun și Andonie, citată anterior, pct. 78; Bocu, citată anterior, pct. 41). Prin urmare, nu este necesar să acorde reclamantei o sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material." Prin urmare, consecințele acestei încălcări nu pot fi remediate decât prin revizuirea deciziei pronunțate pentru a permite efectuarea controlului de proporționalitate impus de decizia Curții Europene a Drepturilor Omului între interesele aflate în joc, cu luarea în considerare a argumentului reclamantei constând în denunțarea caracterului arbitrar și disproporționat al cursului de schimb special. În consecință, constatându-se îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ., cererea de revizuire va fi admisă, decizia nr. 433 din data de 30 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010 va fi desființată și se va fixa termen pentru rejudecarea recursului, cu analizarea aspectelor impuse de instanța europeană în decizia mai sus citată. În cadrul analizei recursului urmează a fi avute în vedere și apărările formulate de către intimat în prezenta cerere de revizuire cu privire la inadmisibilitatea solicitării reclamantei din cererea de revizuire de anulare parțială a H.G. nr. 1638/2008.