ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4744/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4744/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC P. SA, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea

H.G. nr. 1638/2008 adoptată de pârât, precum și recunoașterea dreptului pretins

și repararea pagubei cauzate, în cuantum de 12.711.530 dolari SUA, reprezentând

creanța externă de la Republica Irak.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că are de recuperat, cu titlu de creanță externă,

neîncasată în termen, de la Republica Irak, suma de 12.711.530 dolari SUA,

cuantum înregistrat și recunoscut de către statul român și statul irakian, iar

în H.G. nr. 1638/2008, Anexa nr. 1.13 s-a menționat eronat suma de 1.513.065,05

dolari SUA ca sumă datorată la 31 decembrie 2004, în loc de 12.711.530 dolari

SUA.

Aceasta a precizat că

H.G., contestată sub aspectul modului de calcul, este contrară Acordului de la

Amman și încalcă drepturile fiecărei persoane de a obține o reparație justă și

echitabilă pentru datoria de recuperat de la Statul Irak.

Reclamanta a mai

arătat că paritatea impusă societății de către statul român este nelegală față

de aspectul că plata de la statul irakian se face 1 dolari SUA, iar statul român

stabilește 1 RON/1 dolari SUA pentru anul 2010 și impune o paritate de 0,15

RON/1 dolari SUA pentru o datorie stabilită în monedă internațională.

A mai arătat că SC P.

SA sau ICE P. nu a fost niciodată despăgubită de statul român sau altă entitate

pentru "datoria publică", în condițiile în care prin H.G. nr.

233/2004, Cap. II, pct. 32 din H.G. nr. 447/1991 a fost revocat.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, H.G. nr. 1638/2008 nu încalcă și nu

contravine prevederilor Legii nr. 7/1992, iar pe de altă parte, capătul doi al

cererii nu mai are obiect, dat fiind că valoarea creditului în lei aferent

sumei de 12.711.530 dolari SUA a fost preluat la datoria publică. Prin urmare,

nu i-au fost afectate reclamantei niciun drept sau interes legitim.

În cauză, s-a

formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României de

către Ministerul Finanțelor Publice.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

2791 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA,

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată și a admis

cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul

Ministerul Finanțelor Publice, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția

inadmisibilității capătului doi al acțiunii invocată de intervenient, aceasta

nu va fi analizată ca o veritabilă excepție invocată în temeiul art. 137 C.

proc. civ., ci ca apărări ale intervenientei ce vizează modalitatea de

respingere a acțiunii.

Solicitarea

reclamantei de recunoaștere a dreptului în legătură cu obținerea sumei de

12.711.530 dolari reprezintă un capăt accesoriu de cerere, formulat în baza

art. 1 din Legea nr. 554/2004, aceasta solicitând în principal anularea actului

administrativ, iar ca o consecință a anulării actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, apreciată de reclamantă ca

fiind în cuantumul indicat.

Prima instanță a

apreciat că, în raport de prevederile legii contenciosului administrativ,

această solicitare a reclamantei nu poate fi socotită inadmisibilă.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel a constatat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate în

raport de împrejurarea că ICE P. a fost întreprindere de stat care nu putea

avea credite față de un stat debitor decât prin statul român, iar până la data

înființării SC P. SA întreg patrimoniul său era proprietatea statului român.

De asemenea, a

reținut că după reorganizarea în societăți comerciale, creditele cu titlu de

creanțe externe se încasează de către societățile comerciale, înființate prin

reorganizare, tot prin statul român (întrucât și creanțele au fost dobândite la

momentul inițial de către statul român prin întreprinderile sale), după ce

statul reține sumele corespunzătoare valorii preluate la datoria publică.

Suma de 12.711.530

dolari SUA reprezintă valoarea creditelor preluate la datoria publică, astfel

că suma de 1.513.065,05 dolari SUA, menționată în Anexa 1.13 din H.G.

contestată, este corectă, fiind conformă evidențelor Băncii Comerciale Române

cu privire la exporturile derulate de ICE P..

Procesul-verbal depus

de reclamantă la dosar reprezintă "situația creditelor bancare

neperformante preluate de către stat și de către bancă pe baza bilanțului

contabil la 31 iunie 1991". În acest proces-verbal s-a stabilit obligația

societății de a urmări și raporta trimestrial la Ministerul Finanțelor Publice

modul în care a acționat pentru recuperarea creanțelor și a rezultatelor

obținute.

Aceasta demonstrează

că Ministerul a prevăzut expres această obligație, întrucât, pe de o parte,

societatea știa că în contul preluării creditelor bancare neperformante statul

trebuia să recupereze prin compensare creanțele pe care societatea le avea de

încasat, și, pe de altă parte, interesul era de partea Ministerului de a urmări

încasarea creanțelor P. și nu al societății care deja fusese scutită de

datorie.

H.G. nr. 1638/2008 a

fost emisă în vederea decontării operatorilor titulari de contact a creditelor

nepreluate la datoria publică, conform Legii nr. 7/1992.

Curtea de apel a

constatat că, referitor la modul de decontare avut în vedere la stabilirea

sumei ce se cuvine reclamantei, acesta a fost stabilit prin Legea nr. 247/2005,

art. 9 alin. (2) lit. a) Cap. 2 Titlul VII, pe baza cursului valutar de 0,0015

RON/1 dolar SUA, iar nu prin hotărârea de guvern contestată.

Privitor la capătul

de cerere privind recunoașterea dreptului în legătură cu obținerea sumei de

12.711.530 dolari SUA, instanța de fond a apreciat că acesta nu este întemeiat,

întrucât s-a reținut anterior că reclamanta a obținut această sumă prin

preluarea la datoria publică a debitelor sale în această valoare.

împotriva Sentinței nr. 2791 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC "P." SA, invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs. Din memoriul de recurs se

deduce că soluția atacată este combătută sub următoarele aspecte:

- cuprinde

considerente contradictorii, în sensul că după ce reține că acțiunea este

admisibilă și i se recunoaște dreptul legitim în privința sumei de 12.711.530

dolari SUA i se respinge cererea; mai invocă discrepanța de abordare a

raportului dintre Statul român și societatea creditoare, susținând că deși

instanța a reținut că statul avea obligația de a acționa pentru recuperarea

creanțelor, totuși îl derobează de obligația corelativă de a informa societatea

creditoare cu privire la sumele obținute, recunoscând tacit dreptul acestuia de

a acționa numai în folosul patrimoniului propriu;

- nu a fost

sancționat refuzul M.F.P. de a depune la dosarul cauzei întreaga documentație

care a stat la baza emiterii hotărârii de Guvern atacate, instanța renunțând

nejustificat la dreptul său de a se pronunța asupra legalității operațiunilor

administrative premergătoare;

- nu s-au analizat

toate înscrisurile pe care le-a depus la dosar, cum ar fi cele care dovedeau

achitarea din fonduri proprii a garanției de 2.000.000 dolari SUA pentru

contractul de 20.000.000 dolari SUA și nici Adresa nr. 209 din 23 iunie 2006

înregistrată la M.F.P. sub nr. 57426 din 26 iunie 2006.

formulate de intimați

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 10 martie 2011, intimatul Guvernul României a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că sentința atacată

este legală.

A arătat că H.G. nr.

1638/2008 nu încalcă și nu contravine în nici un mod prevederilor Legii nr.

7/1992, suma de 1.513.065,05 dolari SUA menționată în Anexa 1.13. a actului

administrativ fiind conformă cu evidențele B., aferente exporturilor derulate

de către SC P. SA, după deducerea sumei preluate la datoria publică: 12.711.530

dolari SUA. De altfel, a mai punctat intimatul, faptul că valoarea creditului

în lei aferent acestei sume a fost preluată la datoria publică, nu este

contestat de recurentă, potrivit raportărilor trimestriale remise Ministerului

Finanțelor Publice.

Prin notele scrise

depuse în ședința publică de la 16 septembrie 2011, intimatul-intervenient

M.F.P. a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, reiterând

contextul normativ în care a fost adoptată hotărârea de guvern atacată.

Referitor la

corectitudinea formulei de calcul a debitului și/sau modalitatea ei de

aplicare, intimatul a arătat că toate criticile recurentei sunt neîntemeiate,

atât timp cât prin Acordul bilateral dintre Guvernul României și Republica Irak

și H.G. nr. 260/2006 s-a stabilit expres modul de calcul al datoriei, iar modul

de decontare a contravalorii creanțelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994 și

procedurile aferente sunt reglementate prin Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr.

91/2010.

în recurs

În temeiul art. 305

C. proc. civ. s-a încuviințat, la solicitarea recurentei, administrarea probei

cu înscrisuri privind privatizarea societății.

De asemenea, la

solicitarea aceleiași părți, prin încheierea din 16 septembrie 2011 a fost

sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 91/2010 privind destinația

sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României, cauza

fiind suspendată conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 422

din 3 mai 2012, Curtea Constituțională a constatat că din motivarea excepției

rezultă că aceasta vizează numai dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din

ordonanța de urgență și a respins-o ca neîntemeiată.

După reluarea

judecății recursului, recurenta a ridicat o nouă excepție de

neconstituționalitate, privind dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, fiind din nou sesizată Curtea Constituțională prin

încheierea pronunțată la 16 noiembrie 2012.

Cererea de suspendare

a judecării cauzei pe perioada soluționării acestei excepții a fost respinsă

prin aceeași încheiere, cu motivarea că aceeași parte a mai formulat o excepție

de neconstituționalitate, iar stadiul litigiului și posibilitatea conferită de

remediul procesual prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ. nu impun aplicarea

prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Până la data

soluționării cauzei, 29 martie 2013, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat

asupra excepției menționate.

Prin concluziile

scrise depuse de recurenta SC P. SA la termenul de dezbateri asupra recursului,

s-a prezentat detaliat și structurat situația de fapt și cadrul normativ

incident, conchizându-se în sensul că are de recuperat, cu titlu de creanță

externă, neîncasată în termen de la Republica Irak, suma de 12.711.530,58

dolari SUA, valoare recunoscută de Statul român prin organele sale, precum și

de Statul irakian, în condițiile în care toate exporturile din perioada 1970 -

1990 pe relația cu Republica Irak au fost realizate de recurentă din fonduri

proprii, "fără nici un ajutor financiar din partea Statului român".

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din

întâmpinarea Guvernului României, a concluziilor scrise depuse de recurentă și

de M.F.P., a înscrisurilor administrate, a deciziei Curții Constituționale

indicate, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

argumentele expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

SC P. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ H.G. nr. 1638/2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce

urmează a fi virate Fondului "Proprietatea" și al celor decontate

operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului

bilateral dintre Guvernul României, acționând prin M.F.P. și Republica Irak,

acționând prin Ministerul Finanțelor, semnat la Amman la 18 august 2005,

solicitând anularea Anexei nr. 1.13. a actului administrativ, denumită

"Fluxul de plăți pentru P." conform Acordului bilateral indicat

anterior. În concret, dispoziția atacată de recurentă se referă la o prevedere

din această anexă, potrivit căreia "suma reglementată la 31 decembrie 2004

este de 1.513.065,05 dolari SUA", în condițiile în care afirmă că are de

recuperat o creanță al cărei cuantum este mult mai mare, respectiv 12.711.530

dolari SUA.

Motivele de

nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă nu cuprind raportări clare la

prevederile normative pe care le-ar încălca actul administrativ atacat, aceasta

oscilând între afirmația că "modul de calcul relevat (...) încalcă

flagrant prevederile Acordului bilateral" cuprinsă în acțiunea judiciară

(dosar fond) și teza potrivit căreia "Acordul de la Amman nu este opozabil

și nu poate produce efecte față de creanța noastră" din Concluziile scrise

depuse în recurs (dosar recurs).

Prima instanță,

analizând modul cum s-a constituit patrimoniul SC P. SA și al antecesoarei acesteia,

ICE P., reținând împrejurarea necontestată că în evidențele BCR, după preluarea

la datoria publică a creditului de 12.711.530 dolari SUA, reclamanta figurează

cu creanța de 1.513.065,05 dolari SUA, a ajuns la concluzia că hotărârea de

Guvern examinată este conformă cu prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Cap.

2 Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care au stabilit paritatea 0,0015 RON/1

dolar SUA.

Această concluzie

este corectă.

Reevaluând ansamblul

probator administrat în cauză și răspunzând, în același timp, criticilor

formulate de recurentă, Înalta Curte reține mai întâi, că susținerea

recurentei-reclamante potrivit căreia patrimoniul său a înregistrat o pierdere

de 12.711.530 dolari SUA, constând în drepturile de creanță aferente

exporturilor derulate în perioada 1970 - 1989 pe relația cu Republica Irak,

este lipsită de fundament legal.

Reglementările

existente în perioada de referință stabileau cu claritate că activitatea de

comerț exterior este "monopol de stat" (Decretul Consiliului de Stat

nr. 317/1949 și Legea nr. 1/1971 cu privire la activitatea de comerț exterior,

de cooperare economică și tehnico-științifică a R.S.R.). Întreprinderile care

derulau astfel de activități nu o puteau face nemijlocit, pentru că era

stabilit la nivel de lege că relațiile economice externe ale R.S.R. se exercită

sub conducerea generală a Consiliului de Miniștri.

În plus, prevederea

cuprinsă în art. 5 din Constituția din 1965 care consfințea caracterul

socialist al economiei naționale, bazate pe proprietatea socialistă asupra

mijloacelor de producție, ca și cea cuprinsă în art. 6 din aceeași Constituție

referitoare la formele proprietății socialiste (a întregului popor și

cooperatistă) excludeau posibilitatea ca ICE P. să fi putut acționa de o

manieră independentă, utilizând fonduri proprii și, corelativ, obținând

venituri proprii pe care să le fi transmis prin efectul H.G. nr. 1320/1990

privind înființarea SC P. SA, acesteia din urmă.

În acest context,

după anul 1990, prin mai multe acte normative, Guvernul României a fost

împuternicit să negocieze recuperarea creanțelor României provenite din

activitatea de comerț exterior cu diferite state, relevanță deosebită

prezentând Legea nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba

negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea

de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de

31 decembrie 1989. Potrivit art. 1 din lege, Ministerul Finanțelor, Ministerul

Comerțului, Ministerul Afacerilor Externe și B.N.R. au fost abilitate să

negocieze și să recupereze drepturile valutare cuvenite statului român în

diferite modalități (plăți în devize convertibile, import de mărfuri, prestări

de servicii, etc.), ținând cont de condițiile concrete din țara debitoare.

În aplicarea acestui

act normativ a fost emisă H.G. nr. 732/1994 pentru aprobarea normelor

metodologice privind recuperarea creanțelor României provenite din activitatea

de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de

31 decembrie 1989, prin care au fost definite creanțele statului român ca

reprezentând drepturi valutare care provin din activitatea de comerț exterior

(exporturi de mărfuri și servicii), din activitatea de cooperare economică

internațională (realizarea de obiective complexe în străinătate, participațiile

cu capital la constituirea de societăți comerciale în străinătate, etc.) și din

alte activități externe derulate înainte de 31 decembrie 1989.

De asemenea, tot în

scopul recuperării unor creanțe ale statului român, prin O.U.G. nr. 59/1994,

Guvernul a fost autorizat să aprobe negocierea drepturilor și obligațiilor care

decurg din acorduri comerciale și de plăți guvernamentale și angajamente

tehnice bancare.

Prin H.G. nr.

260/2006 s-a aprobat Acordul bilateral între Guvernul României acționând prin

Ministerul Finanțelor Publice și Republica Irak, acționând prin Ministerul

Finanțelor, semnat la Amman la 18 august 2005, în urma procesului de

reconciliere a datoriei Irakului către statul român.

Motivul de

nelegalitate referitor la modul de calcul al sumelor de încasat a fost în mod

justificat înlăturat de prima instanță, în raport de prevederile Acordului

bilateral referitoare la formula de calcul a fluxului de plăți și de precizarea

concretă a emitentului actului administrativ atacat, necontestată de recurentă,

că în evidențele BCR, după deducerea sumei preluate la datoria publică în baza

Legii nr. 7/1992 (conform centralizatoarelor, dosar fond), aceasta figurează cu

suma de 1.513.065,05 dolari SUA, aferentă exporturilor derulate în perioada de

referință.

După cum s-a arătat,

recurenta a invocat pentru prima dată în recurs și inopozabilitatea Acordului

bilateral sus indicat, teză care nu poate fi primită din mai multe motive. Pe

lângă faptul că la acest moment procesual formularea unor motive noi de

nelegalitate nu mai este posibilă (art. 316 rap. la art. 292 alin. (1) C. proc.

civ.), Înalta Curte mai reține și că o atare susținere nu este în folosul

părții, câtă vreme, pentru considerentele expuse anterior, nu are nici un alt

instrument juridic care să-i confere posibilitatea de a acționa direct pentru

recuperarea unor debite născute anterior momentului 31 decembrie 1989 din

Statul Irak.

Cât privește

paritatea de 0,0015 RON pentru 1 dolar SUA, aceasta nu a fost stabilită prin

actul administrativ atacat, ci prin art. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.

91/2010 privind destinația sumelor provenite din recuperarea unor drepturi

valutare ale României, text care a trecut filtrul de neconstituționalitate

potrivit Deciziei nr. 422 din 3 mai 2012 a Curții Constituționale.

În fine, nici

criticile referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor nu pot fi

primite.

Argumentația

fondului, prezentată rezumativ la pct. I.2. al acestei decizii, debutează cu

constatare că acțiunea este admisibilă ("nu poate fi apreciată ca

inadmisibilă").

Acest considerent a

avut rolul de a înlătura finele de neprimire invocat de intervenientul M.F.P.,

instanța de fond calificând "excepția inadmisibilității capătului doi al

acțiunii" ca reprezentând, de fapt, apărări de fond ale părții.

Nici susținerea

potrivit căreia instanța de fond nu s-a preocupat de atașarea la dosar a

documentației avute în vedere la emiterea hotărârii de Guvern, potrivit art. 13

din Legea nr. 554/2004, nu are suport (dosar fond). În orice caz, recurenta nu

a indicat care ar fi operațiunea administrativă premergătoare a cărei

legalitate ar fi supusă contestării potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, căci, contrar susținerilor acesteia, instanța nu se poate pronunța

din oficiu.

Conchizând, Înalta

Curte constată că nu au fost identificate elemente care să contureze existența

unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din același act

normativ, Guvernul României dispunând în domeniul vizat, prin prisma Legii nr.

29/1994 și a Legii nr. 247/2005, de o marjă largă de apreciere asupra

modalităților de recuperare a drepturilor valutare ale statului român (aferente

perioadei anterioare datei de 31 decembrie 1989) și a utilizării acestora.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC P. SA București împotriva Sentinței civile nr. 2791 din 9 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - CL