ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei totale 1.956.186,80 USD, calculată în RON la cursul din data plății, reprezentând contravaloarea mărfurilor produse de S.C. A. S.A. care au fost exportate în Irak până în anul 1990, să constate nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 1638/2008, art. 1-5 și Anexa nr. 1.14 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 732/2011, și să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 193/2019, Curtea de apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza Curții de Apel Bacău.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1/2020 din data de 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A respins excepția inadmisibilității. A admis excepția tardivității. A anulat acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Săvinești, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, ca tardiv introdusă.".

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1/2020 din data de 10 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Săvinești și în temeiul dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prin aceea că H.G. nr. 1638/2008 a fost considerată în mod greșit ca fiind un act administrativ individual, având drept consecință reținerea greșită a dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 care se aplică actelor administrative individuale: procedură prealabilă și termen de depunere a acțiunii. Astfel, consideră recurenta că H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter normativ, iar nu un act administrativ individual. Actul administrativ contestat în cauză a fost emis de Guvernul României având în vedere dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională derulată înainte de 31.12.1989 și conține la art. 1 - 5 reglementări cu caracter general, cu privire la modalitatea de decontare a sumelor datorate ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României și Republica Irak și scoaterea din evidența contabilă a contravalorii creanțelor provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională derulată de operatorii economici înainte de 31.12.1989 pe relația Irak, rezultate din credite bancare preluate de stat în baza Legii nr. 7/1992, credite bancare nepreluate de stat sau din alte surse de finanțare. Astfel cum rezultă și din Nota de fundamentare, la Secțiunea 2 - Motivul emiterii actului normativ, H.G. nr. 1638/2008 a fost emisă pentru reglementarea procedurii de decontare a sumelor aferente creditelor rezultate din derularea operațiunilor de comerț exterior și cooperare economică internațională pe relația Irak, nepreluate la datoria publică, sumele datorate de Irak Statului Român fiind cele reglementate prin H.G. nr. 260/22.01.2006 pentru aprobarea acordului bilateral dintre Guvernul României prin Ministrul Finanțelor Publice și Republica Irak, acționând prin Ministerul Finanțelor, semnat la Amman la 18.08.2005. În H.G. nr. 260/2006, cel care a stat la baza H.G. nr. 1638/2008, se arată, în preambul că, Irakul are datorii către Creditor - Statul Român - în conformitate cu anumite contracte, astfel cum aceste contracte sunt definite în cuprinsul actului:,,- contracte înseamnă: a) toate creditele comerciale garantate sau asigurate de Creditor sau de agențiile sale, care au fost acordate Irakului sau sectorului public din Irak ori care au fost acoperite printr-o garanție din partea Irakului sau a sectorului public din Irak conform unui acord sau document încheiat înainte de 22 mai 2003; b) toate împrumuturile de la Creditor sau de la agențiile sale, care au fost acordate Irakului sau sectorului public din Irak ori care au fost acoperite printr-o garanție din partea Irakului sau a sectorului public din Irak conform unui acord sau document încheiat înainte de 22 mai 2003, inclusiv orice hotărâri judecătorești sau sentințe de arbitraj cu privire la acestea (pct. 1 - Definiții). La punctul 3 din preambulul H.G. nr. 260/2006 se arată ca "Irakul si Creditorul doresc să restructureze datoria recunoscută în conformitate cu acest acord, iar la intrarea în vigoare a acestui acord, să înlocuiască și să anuleze obligatiile Irakului din cadrul tuturor contractelor cu obligatiile Irakului în conformitate cu acest acord, inclusiv din contractele prezentate în Anexa nr. 1.". La pct. 5 - 7 din H.G. nr. 260/2006 se stabilește că restructurarea avută în vedere în cadrul acordului se va efectua în 3 etape, prima etapă privind anularea a 30% din datoria recunoscută, anulare care intervine la momentul intrării în vigoare a acordului, a 2-a etapă privește anulare unui procent suplimentar de 30% din datoria recunoscută cu intrare în vigoare la data la care Irakul este de acord cu un aranjament stand-by, urmând ca a 3-a etapă de anulare a unui procent suplimentar de 20% din datoria recunoscută să intre în vigoare la 31.12.2008 sau înainte de această dată, respectiv la data când Fondul Monetar Internațional încheie analiza finală în cadrul aranjamentului stand-by. Astfel cum rezultă din Nota de fundamentare, prin H.G. nr. 1638/2008 Guvernul României stabilește, ca regulă generală, că sumele aferente creditelor nepreluate la datoria publică, acordate fostelor întreprinderi de comerț exterior înainte de 31 decembrie 1989, pentru derularea operațiunilor de comerț exterior și cooperare economică internațională pe relația Irak, să fie decontate operatorilor economici după aplicarea restructurării conform H.G. nr. 260/2006 și la cursul de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, stabilit prin Titlul VII, Capitolul II, art. 9, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției. Urmare a acestei modalități de decontare, prin H.G. nr. 1638/2008 se mai stabilește ca regulă generală scoaterea din evidența contabilă a contravalorii creanțelor provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională derulată de operatorii economici înainte de 31 decembrie 1989 pe relația Irak, conform eșalonării din acord și reflectarea lor în contabilitatea pe seama rezultatului reportat. De asemenea, tot ca regulă generală, se stabilește că sumele reprezentând contravaloarea acestor creanțe nu fac obiectul evaluării la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data încheierii exercițiului financiar, începând cu exercițiul financiar 2009. Analizând coroborat prevederile celor 2 hotărâri de guvern, se poate concluziona în primul rând faptul că încadrarea H.G. nr. 1638/2008 în categoria actelor administrative normative sau individuale nu se poate face prin ruperea din context a acestui act administrativ, prin neluarea în considerare a actului administrativ premergător reprezentat de H.G. nr. 260/2006, act care este în mod evident un act administrativ normative, arată recurenta. În al doilea rând, încadrarea H.G. nr. 1638/2008 într-una din cele două categorii de acte administrative nu se realizează, așa cum a procedat instanța de fond, prin decuparea unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale), adaugă recurenta. Referindu-se la decizia nr. 1718/2013 a ICCJ, recurenta arată că analizarea caracterului actului administrativ se face prin prisma gradului de generalitate al efectelor juridice înscrise în el, nu prin raportare la conținutul concret al unei anexe. Faptul că prin anexele la H.G. nr. 1638/2008 se determină persoanele beneficiare ale acestui act administrativ, nu schimbă natura actului administrativ în sensul că acesta nu se transformă dintr-un act administrativ normativ într-un act administrativ individual. Stabilirea caracterului de act administrativ normativ se face strict prin raportare la prevederile H.G. nr. 1638/2008, deci la prevederile art. 1 - 5 din acest act administrativ, iar nu prin raportare la anexele acestui act. Aceste anexe pot fi oricând modificate și de altfel au și fost modificate prin H.G. nr. 32/2011. Mergând pe logica instanței de fond, că acest caracter individual este dat de faptul că H.G. nr. 1638/2008 a fost emisă pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 9, alin. (2), lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și se adresează unui număr determinat de subiecți, respectiv operatorii economici nominalizați în anexa ce face parte din H.G., ar însemna că, în situația teoretică a abrogării anexei, s-ar schimba caracterul actului administrativ în sensul că el ar deveni din act administrativ individual act administrativ normativ, fapt care este contrar logicii juridice. Actul administrativ trebuie să își păstreze caracterul (act normativ sau act individual) pe tot parcursul existenței lui, indiferent de modificările care intervin sau pot interveni. Din moment ce H.G. nr. 1638/2008 cuprinde reguli generale aplicabile unei categorii de destinatari denumiți "operatori economici", el are caracterul unui act administrativ normativ, caracter care se păstrează indiferent de modificările care i-au fost aduse sau îi pot fi aduse, apreciază recurenta. Reținând caracterul de act administrativ normativ al H.G. nr. 1638/2008, în speță devin incidente, cu referire la excepțiile inadmisibilității și tardivității, dispozițiile art. 7 alin. (1) 1 și alin. (5) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Astfel pe de o parte, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, iar pe de altă parte, din moment ce acest act administrativ a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, motiv pentru care excepția inadmisibilității este neîntemeiată. Chiar dacă instanța de fond a motivat respingerea excepției inadmisibilității pe temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se poate observa că judecătorul fondului o face în contextul în care consideră actul ca fiind unul administrativ individual, iar nu unul normativ. Prin urmare, chiar dacă referirea la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este corectă, premisa de la care se pleacă este greșită. În ceea ce privește excepția tardivității, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 dispune în mod expres că în cazul actelor administrative normative, acțiunea prin care se solicită să se constate nelegalitatea actului administrativ poate fi formulată oricând, concluzionează recurenta.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României au depus întâmpinare în cuprinsul căreia au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținearea ca legală a sentinței instanței de fond.

Soluția instanței de recurs Examinând recursul formulat prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei totale 1.956.186,80 USD, calculată în RON la cursul din data plății, reprezentând contravaloarea mărfurilor produse de S.C. A. S.A. care au fost exportate în Irak până în anul 1990, să constate nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 1638/2008, art. 1-5 și Anexa nr. 1.14 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 732/2011, și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea recursului promovat, recurenta-reclamantă apreciază că H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter normativ iar nu un act administrativ individual, considerând că, în mod greșit, instanța a reținut caracterul de act individual al H.G. nr. 1638/2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în contextul încadrării judicioase a H.G. nr. 1638/2008, în categoria actelor administrative cu caracter individual, a reținut, în esență, că demersul judiciar al recurentei-reclamante este tardiv prin raportare la corespondența derulată între recurenta-reclamantă Finanțelor Publice, în cursul anului 2009, având ca obiect aceleași pretenții ca și cele deduse judecății instanței în cauză. Reține Înalta Curte că, așa cum s-a reținut în doctrină și în jurisprudență, distincția dintre acte administrative normative și cele cu caracter individual se face pe tărâmul întinderii efectelor juridice pe care le produc. Actele administrative normative conțin reguli de conduită generale, abstracte și impersonale de aplicabilitate repetată. Stabilind reguli de conduită, raporturi juridice de drept abstract, ele se aplică în mod repetat și pentru orice situație particulară care intră sub incidența normei, eficiența acesteia neîncetând printr-unul sau mai multe acte individuale de aplicare. În raport de aceste caracteristici, actul administrativ își păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicat, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care-i vor resimți efectele pe parcursul activității sale. În contrapondere, actele administrative cu caracter individual se caracterizează prin aceea că produc efecte juridice numai cu privire la subiecte de drept determinte, individualizate ca atare în cuprinsul lor, cărora, în virtutea autorității lor publice, le prescrie o conduită concretă. În ceea ce privește scopul emiterii lor, așa cum rezultă din economia Legii nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispozițiilor legale. Plecând de la aceste premise teoretice, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o apreciere corectă asupra naturii juridice a 1638/2008, care are natura unui act administrativ individual, nefiind întemeiate criticile recurentei, care contestă acest aspect. Hotărârea de Guvern nr. 1638/2008 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care, în forma în vigoare la acea dată, prevedeauj că la Fondul "Proprietatea" se vor vira, pe măsura încasării, sumele rezultate din recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, reglementate în baza Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite { din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată la 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, după deducerea cheltuielilor cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 RON pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante. Anexele la Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi virate Fondului " Proprietatea " și a celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral între Guvernul României acționând prin Ministerul Finanțelor Publice și Republica Irak acționând prin Ministerul Finanțelor semnat la Amman la 18 august 2005 au fost întocmite în baza legislației în vigoare privind reglementarea creanțelor României provenite din activitatea de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1638/2008 s-a prevăzut, totodată, și modalitatea de scoatere din evidența contabilă a contravalorii creanțelor respective, prin, excepție de la reglementările contabile în vigoare, în vederea eliminării influențelor nefavorabile de ordin contabil și fiscal asupra operatorilor economici, beneficiari ai prevederilor H.G. nr. 1638/2008. Astfel cum reiese din cele anterior expuse, H.G. nr. 1638/2008, cu modificările ulterioare, se aplică operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992. Pe cale de consecință, H.G. nr. 1638/2008 este un act administrativ cu caracter individual, astfel cum a reținut în mod corect și prima instanță, gradul de întindere a efectelor sale juridice find unul limitat, actul contestat producând efecte juridice numai în privința operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992. Contar susținerilor recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora efectele H.G. nr. 1638/2008 se răsfrâng asupra unei categorii determinate de persoane definite ca fiind "operatorii economici", Înalta Curte arată că astfel cum rezultă din cuprinsul H.G. nr. 1638/2008 și a Notei de fundamentare, acest act administrativ se aplică numai operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Leșii nr. 7/1992. Se poate observa așadar că nu orice operator economic are vocație să intre sub incidența H.G. nr. 1638/2008, astfel cum sugerează în mod eronat recurenta-reclamantă, sfera subiectelor de drept asupra cărora actul contestat urmează a produce efecte juridice având un grad de determinabilitate ridicat, operatorii economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 fiind într-un număr limitat, situația acestora fiind cunoscută încă de Ia momentul adoptării H.G. nr. 1638/2008. Pe cale de consecință, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, în realizarea operațiunii de încadrare juridică a H.G. nr. 1638/200'8 în categoria actelor administrative cu caracter individual, instanța de fond "nu a decupat" dispoziții din actul administrativ contestat, prin raportare la conținutul Anexei acestui act, ci, prin examinarea integrală a conținutului său, a conchis în mod corect că actul supus analizei sale este un act administrativ cu caracter individual. In ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora art. 1 - 5 din H.G. nr. 1638/2008 cuprind reglementări ce se constituie în reguli generale, Înlata Curte arată că dispozițiile acestui act administrativ pot fi privite ca "reguli generale" numai în măsura în care sunt înțelese că se aplică, în mod unitar și nediscriminatoriu, tuturor operatorilor economici care intră sub incidența acestor dispoziții, însă, sub aspectul întinderii efectelor juridice pe care le produc, remarcăm că sfera relațiilor sociale reglementate de această normă este una limitată, sfera subiectelor de drept beneficiari ai acestor dispoziții legale fiind strict determinată (operatorii economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992). Sub acest aspect, se reține că în cuprinsul Deciziei ÎCCJ nr. 1718/2013 (la care face referire și recurenta-reclamantă), având ca obiect anularea unui act administrativ, s-a stabilit că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane (persoane determinate sau determinabille, subl. ris.). Or, în speță, actul atacat nu are aplicabilitate generală, nu cuprinde reguli de conduită generale și impersonale, de aplicabilitate repetată ci se aplică, astfel cum am arătat în cele ce preced, unui număr determinat de subiecte. Concluzionând, actul contestat nu întrunește condițiile detaliate mai sus pentru a fi încadrat în categoria actelor administrative cu caracter normativ, respectiv nu stabilește o regulă de conduită generală și impersonală, din moment ce are aplicabilitate restrânsă, subiectele de drept care intră sub incidența acestei reglementări fiind determinate/determinabile prin raportare la situația juridică a operatorilor economici cărora li seadresează. Nu se poate susține că ar avea aplicabilitate generală, deci erga omnes, atâta vreme cât alți operatori economici, în afara operatorilor economici exportatori ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992, nu pot beneficia de prevederile acestui act administrativ. Având în vedere cele de mai sus, față de conținutul concret și caracterul său specific, nu se poate concluziona altfel decât în sensul că H.G. nr. 1638/2008, modificată prin H.G. nr. 732/2011, este act administrativ cu caracter individual, astfel cum a reținut în mod judicios și instanța primului grad de jurisdicție. Față de constatarea caracterului individual al actului administrativ contestat, în mod judicios, Curtea de Apel Bacău a apreciat fondată excepția tardivității acțiunii, față de prevederile art. 11 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia: "Alin. (l) Cererile prin care se solicită anularea unui acț administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; Alin. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului; administrativ individual, cererea putând fi introdusă și peste termenul prevăzufla alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz". Deopotrivă, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Din înscrisurile administrate în cauză, instanța a reținut că, referitor Ia cuantumul sumelor cuprinse în Anexa 1.14 din H.G. nr. 1638/2008, între reclamanta S.C. A. S.A. Săvinești și Ministerul Finanțelor Publice, a fost purtată în anul 2009 o corespondență concretizată în trei adrese emise de către reclamantă, respectiv adresele nr. x/19.10.2009, nr. y/17.11.2009 și nr. 1235/24.11.2009, la care Ministerul Finanțelor a răspuns prin adresele nr. x/05.11.2009 și nr. y/18.11.2009. Hotărârea contestată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20 decembrie 2008 (Monitorul Oficial nr. 862), iar recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ în anul 2019, astfel că, acțiunea injustiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de situația de fapt reținută, în aplicarea prevederilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea de Apel Bacău, în mod întemeiat, a constatat că recurenta-reclamantă a introdus cererea de chemare în judecată peste termenul legal de sesizare a instanței. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 18 și al art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ., în mod întemeiat, admițând excepția tardivității, instanța de fond a anulat acțiunea formulată de reclamantă S.C. A. S.A. Săvinești ca tardiv introdusă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.