ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 august 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea alin. (2) al art. 65 din Titlul IX, Cap. III din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1 din 6 ianuarie 2016 și obligarea autorității pârâte la plata sumei de 10.000 Euro, cu titlu de reparație a daunelor morale provocate reclamantei, în echivalent RON la cursul de schimb valutar din ziua plății. La data de 16 octombrie 2018, Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului. La termenul din 26 noiembrie 2018 reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a precizat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1257 din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată de reclamanta A., formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și cu pârâtul-intervenient accesoriu în favoarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a anulat dispozițiile pct. 65 alin. (2) din Titlul IX, Cap. III din Normele metodologice de aplicare a Legii 227/2015 aprobate prin H.G. nr. 1/2016, a respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată, și a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice, în limita respingerii cererii principale. Prin încheierea din 26 noiembrie 2018, Curtea de Apel București a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, iar prin încheierea din 11 martie 2019 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că acesta are calitate în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții.

Recursurile exercitate împotriva hotărârilor instanței de fond 3.1. Reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 26 noiembrie 2018 și împotriva sentinței civile nr. 1257 din 1 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, solicitând casarea în parte a încheierii, sub aspectul soluției de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice și, în rejudecare, respingerea cererii de intervenție accesorie ca indamisibilă în principiu. De asemenea, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinței, în ce privește dispoziția de admitere în parte a cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor Publice în limita respingerii cererii principale și, rejudecând în fond, respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor ca neîntemeiată, urmare admiterii cererii principale de anulare a actului normativ. Reclamanta a mai solicitat casarea sus indicatei sentințe și în ceea ce privește dispoziția de respingere, în rest, a cererii principale, solicitând ca, în rejudecarea fondului, să se dispună admiterea cererii privind obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 10.000 Euro, în echivalent RON la cursul de schimb valutar din ziua plății. 3.2 Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1257 din 1 aprilie 2019, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2019, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea excepției nulității cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. 3.3 Sentința civilă nr. 1257, pronunțată la data de 01.04.2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului.

Decizia instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 5132 din data de 28 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului declarat de pârâtul Guvernul României, invocată de recurenta-reclamantă, excepțiile lipsei de interes în promovarea recursului și a caracterului neavenit al recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, invocate de recurenta-reclamantă și excepția nulității întâmpinărilor depuse de recurenții - pârâți, invocată de recurenta-reclamantă. Totodată, instanța de control judiciar a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2018 și împotriva sentinței civile nr. 1257 din 1 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat. Aceeași soluție a fost pronunțată de instanța de recurs și în privința recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva încheierii din 11 martie 2019 și împotriva sentinței nr. 1257 din 1 aprilie 2019, precum și a recursului declarat de pârâtul Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ce au fost apreciate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei civile menționate anterior în punctul I.4., a formulat contestație în anulare recurenta - reclamantă A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, prin care contestatoarea a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și, urmare rejudecării recursului său, admiterea acestuia. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a considerat, în esență, că, prin decizia atacată, instanța de recurs a omis să cerceteze următoarele motive de casare expuse în cererea de recurs: · Din perspectiva recursului declarat împotriva încheierii de ședință civilă din 26 noiembrie 2018, aspectele prin care recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. și a principiului legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ., în sensul nelegalității admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie (punctul nr. A/I al memoriului de recurs, paragrafele 9-13); · Din perspectiva recursului declarat împotriva sentinței nr. 1257 din 1 aprilie 2019: o încălcarea regimului juridic al cererii de intervenție în interesul pârâtului și al intervenientului accesoriu în reglementarea art. 65 alin. (2) și a art. 67 C. proc. civ., prin raportare la principiul legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ. (punctul nr. B-I al memoriului de recurs, paragrafele 14-15), o nelegalitatea dispoziției "Respinge în rest cererea principală, ca neîntemeiată" (punctul nr. B-II al memoriului de recurs, paragrafele 18-19), o încălcarea regulilor procedurale reglementate de art. 30 C. proc. civ. și a celor speciale reglementate de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, precum și a celor ale art. 2503 C. civ. (punctul nr. B-III al memoriului de recurs, paragrafele 20-26), o încălcarea principiului/dreptului la un proces echitabil (punctul nr. B-IV al memoriului de recurs, paragrafele 27-35) o paragraful 37 al memoriului de recurs (criteriile legale reglementate de art. 906 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile privind situații asemănătoare pentru obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani și care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, conform art. 5 alin. (2) C. proc. civ.).

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, susținând, în esență, că aspectele învederate de contestatoare ca nefiind analizate în recurs, nu reprezintă motive de casare, ci doar argumente ce au fost invocate în susținerea acestora și cărora instanța de recurs le-a răspuns prin soluția pronunțată, astfel încât nu este incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503, alin. (2), pct. 3 C. proc. civ. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea A. este nefondată, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reamintește că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia natura temeiurilor prevăzute de normele procedurale care reglementează contestația în anulare este de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziții pentru a declanșa un nou control pe fond al pretențiilor deduse judecății, ori cenzurarea statuărilor instanțelor de control judiciar, în ceea ce privește starea de fapt identificată sau modalitățile de valorificare a probatoriului administrat în cauză. Ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocată de către contestatoare în cauza de față, se referă la situația în care se identifică o eroare a instanței de control judiciar, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurentă prin memoriul de recurs, încălcându-se, în această manieră, exigențele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislația procesuală civilă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință, în raport de conținutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. respingerea recursului părții care formulează contestația în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia; 2. omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent; 3. motivul de casare să fi fost invocat în termen. Aplicând cauzei pendinte aspectele teoretice invocate anterior, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei civile nr. 5132 din data de 28 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, relevă o cercetare completă, diligentă și judicioasă realizată de instanța de recurs în privința tuturor motivelor de casare invocate de către contestatoarea - recurentă, atât în privința încheierii de ședință din 26 noiembrie 2018, dar și împotriva sentinței civile nr. 1257 din 1 aprilie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că, deși recurenta nu a învederat expres cazurile de casare (dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), aceasta a înțeles să investească instanța de recurs cu analiza următoarelor motive de recurs: (i) incidența motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., dedusă din criticile prin care recurenta - reclamantă a evocat teza nemotivării, (ii) incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., dedusă din criticile prin care recurenta a invocat nelegalitatea soluției de admitere, în principiu, a cererii de intervenție și (iii) incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., date fiind criticile recurentei legate de nelegalitatea soluției de respingere a cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000 euro. În susținerea căii extraordinare de atac exercitate, contestatoarea A. a învederat că instanța de recurs ar fi omis să analizeze motivele de casare expuse în cererea de recurs sub nr. A/I, paragrafele 9-13 (ce vizau recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 26 noiembrie 2018), precum și pe cele ce vizau sentința civilă nr. 1257 din 1 aprilie 2019, expuse în memoriul de recurs la punctele B-I, paragrafele 14-15 (încălcarea regimului juridic al cererii de intervenție în interesul pârâtului și al intervenientului accesoriu în reglementarea art. 65 alin. (2) și a art. 67 C. proc. civ., prin raportare la principiul legalității reglementat de art. 7 C. proc. civ.), B-II, paragrafele 18-19 (nelegalitatea dispoziției "Respinge în rest cererea principală, ca neîntemeiată"), B-III, paragrafele 20-26 (încălcarea regulilor procedurale reglementate de art. 30 C. proc. civ. și a celor speciale reglementate de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, precum si a celor ale art. 2503 C. civ.), B-IV, paragrafele 27-35 (încălcarea principiului/dreptului la un proces echitabil) și paragraful 37 (criteriile legale reglementate de art. 906 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile privind situații asemănătoare pentru obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani și care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, conform art. 5 alin. (2) C. proc. civ.). Or, Înalta Curte observă că astfel de chestiuni au reprezentat, în fapt, totalitatea argumentelor aduse de contestatoare, prin memoriul de recurs, în susținerea incidenței cazurilor de casare vizate de prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. (ce, deși nu au fost expres menționate de recurentă în memoriul de recurs, reprezintă, în fapt, motivele de casare invocate de aceasta în calea de atac ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018), contestatoarea susținând, în realitate, că cererea sa de recurs nu a fost deloc analizată. Or, contrar celor afirmate de contestatoare, Înalta Curte reține că memoriul de recurs a fost analizat de instanță prin decizia atacată cu contestația în anulare, prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizând exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat sau demersul acesteia de a reuni argumentele și a le cerceta grupat (cum, de altfel, a procedat instanța de recurs în cadrul dosarului nr. x/2018), pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care sus indicata instanță a răspuns motivelor de casare invocate. În acest context, Înalta Curte observă că motivele contestației în anulare formulate de contestatoarea A. nu se circumscriu noțiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, la care face trimitere conținutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin intermediul lor, titulara căii extraordinare de atac tinzând, în fapt, să repună în discuție chestiunile deja tranșate și să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate. Or, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., ce nu se regăsesc, însă, în cauză. Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reținută incidența motivului de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 5132 din data de 28 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.