ÎCCJ, Decizia nr. 242/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

B.T. a formulat plângere penală

împotriva judecătorilor E.D., I.T. și A.B. din cadrul Curții de Apel Ploiești,

imputându-le săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., de fals intelectual prevăzută de

art. 289 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

S-a susținut, de petiționar, că

judecătorii împotriva cărora s-a plâns au săvârșit infracțiunile menționate

prin modul cum au soluționat recursul declarat de el împotriva deciziei civile

nr. 941 din 22 iunie 1998 a Tribunalului Buzău.

În acest sens, petiționarul a

relevat că, prin sentința civilă nr. 530 din 27 martie 1998 a Judecătoriei

Râmnicu Sărat, i s-a respins, ca prescrisă, acțiunea prin care a solicitat

obligarea pârâtului L.M. să-i plătească suma de 690.800 lei, reprezentând

contravaloarea actualizată a unui televizor marca SPORT, că apelul făcut

împotriva sentinței i s-a respins prin decizia civilă nr. 941 din 22 iunie 1998

a Tribunalului Buzău, iar recursul pe care l-a declarat în cauză a fost respins

prin decizia civilă nr. 2958 din 16 noiembrie 1998 a Curții de Apel Ploiești,

pronunțată de judecătorii împotriva cărora a formulat plângerea penală.

Petiționarul a învederat că

judecătorii respectivi au săvârșit infracțiunile imputate prin aceea că au pronunțat

soluția fără să țină seama că în dosar se afla un înscris ce face dovada

întreruperii cursului prescripției.

Prin rezoluția din 23 ianuarie 2003,

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii E.D.,

I.T. și A.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289

și art. 291 C. pen. Această rezoluție a fost confirmată la data de 3 februarie

2003, de șeful secției de urmărire penală și criminalistică, fiind comunicată

petiționarului la data de 5 februarie 2003.

La data de 24 februarie 2003,

petiționarul B.T. a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, susținând

din nou că judecătorii la care s-a referit se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor de fals intelectual, de uz de fals și de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin sentința nr. 28 din 4 aprilie 2003, a respins plângerea, ca tardiv

introdusă. S-a motivat că, în raport cu data de 5 februarie 2003, când

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petiționarului,

acesta a depășit la data de 24 februarie 2003, când a expediat plângerea prin

poștă, termenul de 10 zile în care putea să exercite această cale de atac.

Petiționarul a declarat recurs

împotriva sentinței, fără să invoce motive susceptibile a fi considerate cazuri

de casare în sensul prevederilor art. 385

9

C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a relevat, prin

considerentele sentinței, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost

comunicată la 5 februarie 2003 petiționarului, iar acesta a expediat la data de

24 februarie 2003, prin poștă, plângerea pe care a formulat-o împotriva

rezoluției.

Or, din moment ce termenul de

exercitare a căii de atac a plângerii la instanță, împotriva actelor

procurorului, nu poate fi decât acela de 10 zile, astfel cum corect s-a motivat

prin sentință, soluția de respingere a plângerii formulate de petiționar, ca

tardivă, corespunde prevederilor art. 278 C. proc. pen., în accepțiunea ce li

s-a dat prin Decizia Curții Constituționale nr. 486 din 2 decembrie 1997 (M.

Of., nr. 105/6.03.1998), corelate cu dispozițiile art. 363 alin. (1) din

același cod.

În consecință, constatându-se că

recursul este nefondat, urmează a se dispune respingerea acestuia cu obligarea

inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.T. împotriva sentinței nr. 28 din 4 aprilie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 septembrie 2003.