ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale obligarea acestuia ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței pronunțate, să comunice în copie conform cu originalul Planul de așezare în teren, primit de reprezentantul Ministerului Agriculturii, dr. B., avocat în Sighetu-Marmației, notificat în S.C. nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureș Sighet, la 11 martie 1926, în procesul de proporționare a averii imobile a Composesoratului Nobil Vișeu de Sus, pagina 241 Cap. II, alin. (2).

Prin sentința nr. 129 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs

Prima critică vizează soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ridicată de instanță din oficiu.

Consideră recurentul că cererea de chemare în judecată este admisibilă, deoarece autoritatea publică centrală refuză să îi comunice un act care, în mod indiscutabil 1-a primit în cadrul unui proces, în speță fiind vorba de planul de așezare în teren comunicat reprezentatului Ministerului Agriculturii în ședința publică din data de 11 martie 1926, în dosarul nr. x/1923.

Susține recurentul că obligația de comunicare a actului solicitat este prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurentul critică sentința recurată sub aspectul respingerii acesteia ca nefondată. Precizează recurentul că documentul solicitat nu privește reforma agrară. Documentul solicitat privește proporționarea averii Composesoratului, respectiv un proces civil care nu are legătură cu reforma agrară. Planul de așezare în teren este documentul în baza căruia s-au pus în posesie proprietarii ieșiți din indiviziune din cadrul Composesoratului Nobil Vișeu de Sus - Mijloc.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de A.

Cu titlul prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile reclamantului pot fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, excepția nulității recursului este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

În cauza de față, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată care vizează obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la transmiterea informațiilor publice solicitate, și anume a unei copii conforme cu originalul de pe Planul de așezare în teren primit de reprezentantul Ministerului Agriculturii, dr. B., avocat în Sighetu-Marmației, notificat în S.C. nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureș Sighet, la 11 martie 1926, în procesul de proporționare a averii imobile a Composesoratului Nobil Vișeu de Sus, pagina 241 Cap. II, alin. (2) "dr. C., jurist consult județean etc. Ceilalți prezenți împreună cu reprezentanții M. Agriculturii, Casa pădurilor au primit planul de așezare în teren" sau copie conformă cu originalul, unde se află în păstrare acel Plan de așezare în teren.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese în mod expres că a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Temeiul juridic indicat prin cererea introductivă este reluat apoi, la solicitarea instanței de fond, recurentul-reclamant specificând că își menține acțiunea așa cum a fost formulată

Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurentul-reclamant soluției primei instanțe, precum și probele administrate în cauză, reține că dreptul la acces la o instanță de contencios administrativ al persoanei vătămate de o autoritate publică nu se confundă cu dreptul de acces la informații de interes public.

Instanța de control judiciar subliniază că, în litigiile privind accesul la informațiile de interes public calitatea procesuală activă revine solicitantului, care poate fi orice persoană care a formulat cererea, iar calitatea procesuală pasivă revine autorității sau instituției publice interpelate, care este obligată sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal (art. 5, 6).

În sensul legii, prin informație de interes public se înțelege "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației" (art. 2 lit. b).

Raportat la această definiție, Planul de așezare în teren solicitat a fi comunicat în speță se încadrează, în mod evident, în categoria informațiilor de interes public în sensul dispozițiilor din Legea nr. 544/2001.

În acord cu instanța de fond, deși formal acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, din cuprinsul acesteia și al cererii adresate pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale reiese faptul că recurentul-reclamant a solicitat a i se asigura accesul la informații de interes public.

Prin urmare, se observă că, nu s-a urmărit de către reclamant obligarea intimatului-pârât la emiterea unui act administrativ astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2004, întrucât actul solicitat nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, adică nu produce prin el însuși efecte juridice.

În acest context, corect a reținut instanța de fond că prezentul demers judiciar este inadmisibil.

Totodată, instanța de fond, în mod corect, a apreciat că, acțiunea formulată de reclamant este nefondată, întrucât se reține faptul că, partea poate să oblige autoritatea publică să elibereze un înscris doar dacă aceasta îl deține. În cauza de față, așa cum rezultă din înscrisurile existe la dosarul cauzei, în arhiva instituției intimate nu s-a regăsit actul solicitat de reclamant.

În consecință, așa cum a precizat și judecătorul fondului, intimatul-pârât nu deține înscrisul solicitat și, subsecvent, nu îl poate comunica recurentului-reclamant, existând astfel o imposibilitate obiectivă de a se da curs cererii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 129 din 24 mai 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.