ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2014

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 436 din data de 8

martie 2013, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a admis, în parte, cererea

formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA București,

a obligat pârâta la plata sumei de 47 RON cu titlu de cheltuieli materiale și

10.000 RON cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, începând

cu data pronunțării hotărârii și a respins restul pretențiilor solicitate, ca

nefondate, cu motivarea că singurul document justificativ depus în susținerea

pretențiilor constând în daune materiale îl reprezintă certificatul

medico-legal pentru eliberarea căruia s-a achitat suma de 47 RON, iar daunele

morale în cuantum de 10.000 RON acordate pentru suferința emoțională a

reclamantei produsă ca urmare a vătămării sale fizice sunt suficiente și

echitabile raportat la probatoriul administrat.

Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Decizia nr. 49 din data de 17 octombrie 2013, a respins apelul formulat de reclamanta

R.E. și a admis apelul formulat de pârâta SC A.T. SA, a schimbat în parte

sentința apelată, a obligat pârâta la plata sumei de 10.000 RON către

reclamantă cu titlu de daune morale și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, reținând că nu se poate admite dreptul la repararea

prejudiciului indirect, suferit de persoanele apropiate conducătorului auto

vinovat de producerea accidentului, ca urmare a vătămării corporale sau

decesului acestuia.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta R.E. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și,

după rejudecare, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată,

invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În argumentarea

acestora, s-a învederat că legiuitorul a prevăzut și obligația asigurătorului

să despăgubească victimele, precum soția asiguratului, aceasta nefăcând parte

din persoanele excluse de la despăgubire, răspunderea asigurătorului izvorând

din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse terților prin accidente de vehicule, cu respectarea limitelor maxime

stabilite de legea aplicabilă la data producerii accidentului, respectiv Legea

nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 5/2010.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50

alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în

România, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât

pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și

pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului

vehiculului respectiv.

Reclamanta, prin

cererea introductivă, a solicitat, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.000 RON

reprezentând cheltuieli cu tratamente medicale și medicamente, 25.000 RON daune

morale pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării fizice

încercate de aceasta în urma accidentului de circulație din data de 20

decembrie 2011 și 500.000 RON daune morale pentru acoperirea prejudiciului

moral cauzat de moartea soțului, accident produs din culpa exclusivă a

acestuia.

Instanțele de fond și

de apel au admis în parte pretențiile reclamantei, aceasta criticând hotărârea

instanței de apel pentru modul în care aceasta a înțeles să respingă

pretențiile ce s-au formulat în vederea acordării despăgubirilor pentru

prejudiciul moral cauzat de decesul soțului său.

Or, Înalta Curte

apreciază că, în mod corect, s-au interpretat dispozițiile legale incidente în

cauză anterior menționate, acestea excluzându-l din rândul persoanelor

despăgubite pe autorul accidentului, aceste prevederi fiind aplicabile și în

cazul prejudiciului indirect cauzat de fapta persoanei vinovate, neputând fi

supuse reparației prejudiciile suferite de acesta.

Despăgubirea la care

este îndreptățită reclamanta este cea pentru acoperirea prejudiciului direct

suferit, cu justa aplicare a prevederilor art. 50 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 136/1995 și ale art. 26 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

În privința

criteriilor de stabilire a despăgubirilor, instanța supremă a fost constantă în

a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu criteriile expuse

anterior, respectiv consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și

psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste

valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura

în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În

cuantificarea prejudiciului moral, jurisprudența instanței supreme a statuat că

aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei

(Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 89 din 9

iunie 2003; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, Decizia nr.

4790 din 18 noiembrie 2003).

Criteriul echității

exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală dezdăunare

a victimei sau a urmașilor acesteia, iar, în termenii Convenției Europene a

Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea lezată

să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cum instanța a aplicat

în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamantei să

fie cuantificate la suma totală de 10.000 RON, criticile recurentei sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva Deciziei nr. 49 din 17 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ