ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2020

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 24 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizație de asigurare: daune materiale, în cuantum de 50.000 RON, reprezentând ansamblul cheltuielilor cu spitalizarea, deplasări, tratament medicamentos recuperatoriu etc; daune morale 500.000 euro, pentru suferințele fizice si psihice suferite prin producerea accidentului auto; actualizarea sumelor la dobânda de referință BNR din momentul producerii riscului asigurat (08.10.2016), care coincide cu momentul nașterii dreptului de creanță, până la momentul plății efective și integrale a indemnizației de către pârâtă; indexarea despăgubirilor (indemnizației) la rata indicelui de inflație de la momentul producerii accidentului rutier, până la momentul plății, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și următ. C. civ., art. 3, 4, 43 și 56 din Codul comercial, art. 3, 9, 43, 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, cu modificările si completările ulterioare, art. 1 alin. (2) lit. b), art. 26, art. 43, art. 46 pct. 1, 45 pct. 3, art. 49 pct. l din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, la 10 septembrie 2018, prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal și reținerea unei culpe comune în agravarea consecințelor negative ale accidentului, solicitând admiterea în parte a cererii de chemare în judecată și acordarea despăgubirilor conform practicii și jurisprudenței Curții de Apel Suceava și a Ghidului pentru soluționarea daunelor morale.

Prin încheierea din 9 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței funcționale, precum și excepția netimbrării acțiunii, reținând că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentința nr. 123 din 14 martie 2019, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7.000 euro, reprezentând daune morale, actualizată cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data producerii accidentului, 08.10.2016, până la data plății efective. A respins cererile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și a cheltuielilor de judecată, precum și indexarea despăgubirilor cu indicele de inflație, ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 268 din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 123 din 14 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul calculării dobânzii legale penalizatoare începând cu data acestei decizii, până la plata efectivă. A menținut restul dispozițiilor sentinței care nu erau contrare deciziei.

Împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamantul A., 21 noiembrie 2019.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel, în mod nelegal a dispus anularea, ca tardiv, a apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței nr. 123 din 14 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, deși a arătat că această hotărâre nu i-a fost comunicată.

Recurentul a menționat că a luat cunoștință de comunicarea sentinței odată cu primirea cererii de apel formulate de pârâtă, ocazie cu care a luat legătura cu reprezentantul acesteia, care i-a comunicat prin e-mail sentința. Acesta a fost momentul în care a declarat apel, solicitând și repunerea în termenul de exercitare a acestei căi de atac. Cu toate acestea, Curtea de Apel Suceava a considerat că cererea de repunere în termen nu este justificată, în raport de aspectele invocate în susținerea acesteia.

Cât privește cererea de chemare în judecată, a arătat că aceasta este fundamentată pe contractul de asigurare, pe Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și pe dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Referitor la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului extrapatrimonial suferit, recurentul a solicitat să se aibă în vedere limita de despăgubire prevăzută de art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma nr. 23/2014 a ASF, menționată în polița de asigurare, anume 5.000.000 euro. În opina sa, faptul că asigurătorul RCA a prevăzut aceasta sumă în polița de asigurare denotă că și-a asumat, prin contract, obligația de a dezdăuna partea prejudiciată cu această sumă ori cu o sumă apropiată.

Sub aspectul daunelor morale, a arătat că, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., "autorul faptei răspunde pentru cea mai ușoara culpă", sens în care a solicitat acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.

Argumentele aduse în sprijinul acestei cereri au vizat vârsta victimei la data producerii evenimentului rutier (31 ani), gradul de afectare fizic, afectiv și social (gânduri recurente legate de traumă, restrângerea vieții sociale, creșterea iritabilității, raptusuri afectiv-emoționale, răspunsuri de tresărire exagerate, evitarea unora dintre situațiile care amintesc de trauma), numărul mare de zile necesar pentru tratamentul leziunilor (70 - 80 zile de îngrijiri medicale).

Recurentul a susținut că suferința sa fizică, generată de multiplele fracturi, a determinat o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter permanent, astfel că sumele de bani ce urmează a se stabili trebuie să respecte, pe lângă criteriul proporționalității, pe cel al realizării unei satisfacții compensatorii care să îi ușureze real condiția morală.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța trebuie să aibă în vedere și suferința psihică produsă de accident (depresie gravă), traumele suferite, care îi limitează acțiunile absolut obișnuite ale tinerilor (deplasări îndelungate, practicarea unui sport, activități sociale, culturale, distractive etc.) ceea ce echivalează cu o situație de îngrădire totală a acestor posibilități, precum și jurisprudența în materie.

Recurentul a arătat că, deși instanța de fond a considerat că suma de 7.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, reprezintă o compensare a consecințelor negative complexe ale evenimentului rutier, a ignorat faptul că prejudiciul produs recurentului are caracter permanent. Pe de altă parte, instanța nu a ținut cont nici de prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, la dosar fiind depusă practică judiciară în spețe similare.

A făcut referire la dispozițiile art. 1386 C. civ., conform cărora "repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință, prin plata unor despăgubiri". Or, prin repunerea efectivă în situația anterioară momentului comiterii faptei ilicite, se impune asigurarea acoperirii prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale, reparația stabilită în temeiul răspunderii civile delictuale neputând fi decât integrală, pentru a da satisfacție deplina celui care a suferit un prejudiciu (art. 1385 C. civ.).

Recurentul a susținut că instanța a ignorat aplicabilitatea dispozițiilor art. 61 C. civ., dimensiunea prejudiciului moral și a pretențiilor impunându-se a fi apreciată în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză, de importanta valorilor lezate, măsura în care au fost acestea atinse și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Consideră că a făcut dovada suferințelor suferite. În ceea ce privește culpa reținută în sarcina sa, a arătat că, din niciun înscris nu a rezultat că, la momentul producerii accidentului nu purta centura de siguranță, iar susținerile pârâtei cu privire la gravitatea leziunilor, condiționate de purtarea sau nu a centurii, nu pot constitui temeiul atribuirii unei culpe în sarcina sa. De asemenea, nici faptul că a cunoscut că asiguratul pârâtei a consumat băuturi alcoolice nu poate constitui temei legal pentru a se reține culpa sa la producerea evenimentului rutier.

Ca atare, a menționat că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 28 din Norma nr. 23/2014 și ale art. 1371 C. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și următ. C. proc. civ., Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și ale Legii nr. 136/1995.

Prin întâmpinarea formulată la 27 ianuarie 2020, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului. Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu, față de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și de cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, motivele putând fin încadrate în art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că următoarele:

Critica ce vizează modalitatea de soluționare a excepției tardivității apelului, precum și a cererii de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac este nefondată.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite."

În cauză, contrar susținerilor recurentului, sentința nr. 123 din 14 martie 2019, pronunțată de Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal i-a fost comunicată la 24 aprilie 2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul instanței de fond.

La aceeași dată i-a fost comunicată recurentului și încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care, din oficiu, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 123 din 14 martie 2019, îndreptare ce a vizat denumirea pârâtei .

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, recurentul a declarat apel împotriva sentinței nr. 123 din 14 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin poșta electronică, la 13 iunie 2019 . În cuprinsul declarației de apel recurentul a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 103 C. proc. civ.

Or, față de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborate cu cele ale art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data de 25 aprilie 2019, împlinindu-se la 27 mai 2019, conform art. 181 alin. (2) din același act normativ.

Ca atare, formularea apelului la 13 iunie 2019 a fost făcută cu nerespectarea termenului stipulat în mod imperativ de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce a determinat, în mod corect, decăderea recurentului din dreptul procedural în temeiul căruia instanța de apel ar fi putut să examineze calea de atac.

Această sancțiune intervine în situația efectuării actelor de procedură cu încălcarea termenelor prevăzute de lege, sancțiunea fiind reglementată în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Înlăturarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a apelului putea avea loc numai în condițiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, în condițiile art. 186 C. proc. civ.

Deși recurentul a formulat o astfel de cerere, motivul invocat în susținerea acesteia - necomunicarea sentinței apelate - este infirmat de procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul instanței de fond, din care rezultă, astfel cum s-a arătat anterior, că sentința nr. 123 din 14 martie 2019, pronunțată de Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal i-a fost comunicată recurentului la 24 aprilie 2019.

Ca atare, pentru argumentele expuse, se constată că este corectă soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava asupra excepției tardivității apelului și cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

Față de această constatare, Înalta Curte nu va examina motivele de recurs ce vizează modalitatea de stabilire a despăgubirilor, întrucât, urmare admiterii excepției tardivității apelului declarat de recurent în cauză, acest aspect nu a format obiect de analiză în apel.

Înalta Curte va avea în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acțiunii civile, 24 august 2018, anterior modificării acestora prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Reținând că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte subliniază că este necesar ca motivele de recurs să se raporteze punctual la conținutul deciziei atacate, în sensul combaterii dezlegării juridice a problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

De vreme ce aspectele criticate în recurs de către recurent nu au constituit obiect de analiză în apel, Înalta Curte, în raport de textul legal enunțat, nu va analiza modalitatea de determinare a daunelor solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, ca recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, ca recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2020.