ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 5692 din 3 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie Dolj împotriva sentinței civile nr. 686 din 15 decembre 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.01.2022, sub nr. x/2022, împotriva deciziei de la pct. I.1 a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă Camera de Comerț și Industrie Dolj, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., anularea deciziei, rejudecarea recursului și admiterea acestuia.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv nu s-a pronunțat asupra criticilor recurentei referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a principiului proporționalității sancțiunii aplicate.

Astfel, după o scurtă prezentare a argumentelor reținute în considerentele deciziei de recurs, revizuenta arată că, pe de o parte, analiza instanței nu reprezintă altceva decât o preluare a considerentelor instanței de fond, pe care fără a le dezvolta, le consideră a fi corecte în contextul în care una dintre criticile sale principale era aceea că instanța de fond nu a realizat o analiză justă a principiului proporționalității sancțiunii aplicate.

Pe de altă parte, nici intimata și cu atât mai mult nici instanța de recurs, deși face trimitere la soluția de principiu a ÎCCJ-SCAF referitoare la aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011 sub aspectul corecției financiare, nu dezvoltă aceste considerente, acest aspect echivalând cu o nepronunțare asupra problemei de drept cu care instanța a fost învestită.

În esență, câtă vreme aceasta era problema de drept principală cu care a fost învestită și în contextul în care nici măcar în actul atacat acest aspect nu a fost dezvoltat, instanța de recurs, pentru a se pronunța efectiv asupra ei era obligată să stabilească: (i) dacă abaterea era prevăzută în anexă și să verifice dacă procentul de corecție era corect aplicat - în această situație testul de proporționalitate fiind stabilit a priori chiar de legiuitor; (ii) dacă abaterea nu era prevăzută în anexă, să procedeze ea însăși la un examen al proporționalității.

Or, instanța de recurs nu doar că nu a lămurit acest aspect esențial, ci doar s-a limitat în a concluziona că judecata instanței de fond este corectă, preluând considerentele sentinței recurate.

O astfel de analiză se impunea cu atât mai mult cu cât inclusiv instanța de recurs reține, prin raportare la expertiza efectuată, că valoarea costurilor lucrărilor ce trebuie realizate pentru înlăturarea deficiențelor și pentru remedierea neconformităților însumează un total general de 227.500 RON.

Cu alte cuvinte, nu se lămurește de ce anume ar apărea ca fiind echitabilă/proporțională imputarea întregii valori a proiectului în condițiile în care este clar stabilită suma ce ar trebui avansată astfel încât proiectul să își atingă finalitatea.

Arată în acest sens că, prin Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, s-a stabilit că reprezintă abatere în ceea ce privește "Implementarea Proiectului" - 1. Modificarea substanțială a contractului în raport de anunțul de participare sau cu documentația de atribuire", iar conform H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 cu modificările și completările ulterioare - această abatere este sancționată cu o corecție de "25% din valoarea contractului plus valoarea suplimentară a contractului care este determinată de modificarea substanțială a condițiilor inițiale".

Apreciază revizuenta că neregula constată față de ea nu poate fi calificată decât în acest mod.

Chiar și într-un punct de vedere contrar, că neregula nu s-ar încadra în Anexă sau în situația mai sus invocată, revizuenta consideră că analiza prin comparație trebuia efectuată tocmai sub aspectul testului de proporționalitate.

Intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu a formulat întâmpinare, față de cererea de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Din perspectiva cerințelor de admisibilitate a cererii de revizuire de față, întemeiate pe această normă și, implicit, a celor impuse de verificarea admisibilității cererii de revizuire în conformitate cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: revizuirea să fie îndreptată împotriva unei decizii a instanței de recurs atunci când aceasta evocă fondul; prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs să fi dat ceea ce nu s-a cerut (ultra petita), să nu fi dat ceea ce s-a cerut (minus petita) sau să fi dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Referitor la evocarea fondului, Înalta Curte constată că pentru a fi îndeplinită această condiție în ceea ce privește o decizie dată în recurs, instanța de recurs, prin soluția pronunțată, trebuia să fi dat o dezlegare pe fondul raportului juridic litigios dedus judecății în cadrul procesual fixat la prima instanță.

Ca atare, soluționând recursul, instanța de recurs, în analiza criticilor susținute prin motivele de recurs, pe care le găsește întemeiate în tot sau în parte, procedează la casarea hotărârii recurate și, în consecință, rejudecă procesul dând o soluție pe fondul oricăreia dintre cererile formulate în fața instanței de fond, iar în această rejudecare, fie acordă altceva decât s-a cerut (ultra petita), omite să soluționeze o cerere sau un capăt de cerere (minus petita), fie acordă mai mult decât s-a solicitat (plus petita).

Este adevărat că art. 509 alin. (2) C. proc. civ. reglementează unele excepții de la regula potrivit căreia hotărârile ce fac obiectul revizuirii trebuie să vizeze fondul, însă motivul de revizuire invocat în prezenta cauză nu se regăsește printre situațiile de excepție enumerate în textul menționat.

Prin decizia nr. 5692 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF în dosarul nr. x, a cărei revizuire se cere, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie Dolj împotriva sentinței civile nr. 686 din 15 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - SCAF.

Înalta Curte constată că ipoteza reglementată de textul de lege anterior menționat nu este respectată, întrucât prin decizia atacată pe calea revizuirii s-a respins ca nefondat recursul și, prin urmare, nu s-a evocat fondul, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, în cauza de față, instanța de recurs nesoluționând fondul cererii reclamantei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită condiția prevăzută la pct. 1 al alin. (1) din art. 509 C. proc. civ. referitoare la minus petita invocată de revizuentă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Ceea ce invocă revizuenta în susținerea motivului de revizuire analizat, nu este o pronunțare minus petita prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. Pronunțarea minus petita presupune ca instanța să nu se fi pronunțat asupra tuturor capetelor acțiunii, indiferent că acestea sunt principale, accesorii, subsidiare sau incidentale, acesta fiind sensul noțiunii minus petita în înțelesul legii procesuale civile. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, nefiind în prezența noțiunii juridice de minus petita, revizuenta invocând faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei critici a recurentei-reclamante, ceea ce nu se circumscrie noțiunii de petita sau lucru cerut.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Camera de Comerț și Industrie Dolj împotriva deciziei nr. 5692 din 3 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.