ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4021/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. La data de 19 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Craiova - Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, B., primarul municipiului Craiova, C., director executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D., șef serviciu executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E., secretar în cadrul Primăriei Craiova, a formulat cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2018, prin care a clamat refuzul eliberării, în copie, a Certificatului Constatator al Născutului Viu, solicitând:

o obligarea instituției primăriei la eliberarea copiei conform cu originalul a Certificatului (medical) Constatator al Nașterii Născutului Viu, emis de Maternitatea Craiova, pe numele A., în data de 22 octombrie 1979;

o constatarea și comunicarea, de către instanță, a deținătorului actual al exemplarului original al CCNV, precum și a titlului cu care îl deține, datei de la care îl deține, scopului pentru care îl deține, în virtutea accesului liber la informațiile cu caracter public;

o obligarea intimatei Primăria Craiova la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON.

o obligarea funcționarilor enumerați, în solidar cu Primăria Craiova, la plata daunelor morale în cuantum a câte 25.000 RON de persoană, ca urmare a refuzului - nejustificat, nelegal, exercitat cu rea credință, în dezacord cu statutul și în formă continuată - de a soluționa favorabil cererea referitoare la dreptul și interesul legitim privind furnizarea CCNV.

o obligarea furnizării de către funcționarii enumerați, cu titlu de informație publică, a poliței de asigurare privind răspunderea civilă legală aferentă funcției administrative deservite - numărul poliței, numele asigurătorului, valoarea poliței și acoperirea ei - pentru a obține direct prin asigurător contravaloarea daunelor-interese.

1.2. Prin sentința nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Craiova - Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - director executiv Direcția de Evidență a persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D. - Șef serviciu Direcția de evidență a persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E. - Secretar Primăria Craiova, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinței nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs reclamantul A., apreciind-o netemeinică și nelegală.

1.4. Prin decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, emisă în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a respins excepția nulității recursului, invocată de intimații pârâți prin întâmpinare, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul reclamant A. și a respins recursul formulat de recurentul- reclamant A., în contradictoriu cu intimații - pârați Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D. - Șef Serviciu Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova, împotriva sentinței nr. 2483 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

1.5. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A., evocând incidența cazurilor de revizuire reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 și 11 C. proc. civ.

1.6. Revizuentul a anexat cererii de revizuire cererea de sesizare a CCR în vederea exercitării controlului posterior de constituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996, precum și a art. 20 din H.G. nr. 64/2011, prin raportare la art. 5, art. 31, art. 16, art. 26, art. 30 și art. 44 din Constituția României.

Prin decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A respins cererea de sesizare a CCR în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 și art. 20 H.G. nr. 64/2011.

- A respins cererea de sesizare a ÎCCJ, în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 și art. 20 din H.G. nr. 64/2011.

- A respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 951 din data de 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Șef Serviciu Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova și E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova, având ca obiect obligația de a face.

Împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A., criticând prin cererea de recurs depusă la data de 27 septembrie 2019, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar prin cererea de recurs depusă la data de 13 noiembrie 2019, soluția de respingere a cererii de revizuire.

Prin recursul formulat împotriva soluției Curții de Apel Craiova de respingere a cererii de revizuire, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esență, recurentul, că instanța de fond a realizat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 și 11 C. proc. civ.

Apreciază recurentul că soluția de respingere a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost dată cu o eronată interpretare a condițiilor reglementate de un astfel de text normativ, apreciind recurentul că, în mod nelegal, prima instanță nu a realizat o coroborare textului normativ în discuție cu prevederilor legale ce guvernează dreptul de acces la informație. Arată recurentul că acest din urmă drept este unul fundamental și este garantat prin Constituția României (art. 31, alin. (1) și (2), el devenind o realitate incontestabilă și de netăgăduit odată cu adoptarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. De asemenea, arată că și la nivel comunitar, în considerarea art. 15 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, este confirmat un astfel de drept, prioritatea normelor comunitare fiind reglementată de art. 5 C. proc. civ.. Astfel, apreciază recurentul că, atâta timp cât prin cererea de revizuire a invocat în mod clar, ca prim motiv, faptul că instanța de recurs din dosarul inițial (6731/63/2018) a refuzat să se pronunțe asupra solicitărilor din recurs și din cererea de chemare în judecată privind liberul său acces la informațiile de interes public, hotărârea pronunțată în recursul din dosarul x/2018 poate fi atacată cu revizuire indiferent cum se raportează această revizuire la fondul cauzei, întrucât hotărârea atacată contravine dreptului european privind asigurarea accesului persoanelor la documentele instituțiilor cu respectarea principiului transparenței.

O altă critică în recurs vizează maniera în care instanța de fond a soluționat motivul de revizuire întemeiat pe prevederile pct. 5 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., apreciind recurentul că instanța de fond a interpretat eronat noțiunile reglementate de sintagma " înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică", ignorând prevederile art. 293 și art. 294 C. proc. civ., în contextul în care intimata a deținut documentul original CCNV și nota/ordinul/circulanta prin care Primăria Craiova primea instrucțiuni pe unitate, care nu au fost prezentate, deși au fost cerute insistent de recurent. De asemenea, evocă incidența hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Lorsś împotriva Țărilor de Jos (dec.) nr. 44484/98, din 27 ianuarie 2004, și K.C.M. împotriva Țărilor de Jos nr. 21034/92, Decizia Comisiei din 9 ianuarie 1951, hotărârea pronunțată la 9 ianuarie 2013 în cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei (cererea nr. x/11) și hotărârea pronunțată la 15 decembrie 2005 în cauza Kyprianou c. Cipru (cererea nr. x/01).

Dintr-o altă perspectivă, clamează recurentul o eronată aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind recurentul că pentru reținerea unui astfel de motiv de revizuire nu este necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, iar în astfel de condiții instanța de fond a ignorat faptul că, prin decizia pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a desconsiderat aspectele dezlegate prin hotărârile pronunțate de Tribunalul Brașov, respectiv Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017, într-o speță identică celei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

De asemenea, critică recurentul și maniera în care Curtea de Apel Craiova a soluționat motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509, alin. (1), pct. 11 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond nu putea respinge revizuirea considerând ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, aprecierea primei instanțe că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, un drept constituțional încălcat în cadrul hotărârii judecătorești atacate prin revizuire nu poate fi sesizat și amendat ca atare, întrucât ar putea să conducă la o reașezare pe un alt făgaș a fondului litigiului, fiind nelegală. Astfel, apreciază recurentul că o aplicare corectă a normelor de drept material ar fi presupus sesizarea Curții Constituționale a României și, prin urmare, amânarea pronunțării unei soluții asupra cauzei până la clarificarea de către Curtea Constituțională a problemei de constituționalitate de a cărei dezlegare depindea soluția instanței. Neprocedând într-o astfel de manieră, apreciază recurentul că prima instanță a încălcat normele de drept material, aspect ce s-ar subsuma, în opinia acestuia, prevederilor pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Legal citați, intimații pârâți Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Șef Serviciu Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova și E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova nu au formulat întâmpinare.

Prin cererea formulată la data de 13 noiembrie 2019, recurentul A. a formulat cerere incidentală de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința dezlegării următoarelor chestiuni de drept: interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetățean a conținutului art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetățean a conținutului art. 20 din H.G. nr. 64/2011 și existența unui caracter special al Legii nr. 119/1996 și al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, în sensul restricționării sau nu a cetățenilor de a obține copie după CCNV, astfel cum Legea Arhivelor Naționale reglementează prin art. 21.

În ceea ce privește interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 și a art. 20 din H.G. nr. 64/2011 apreciază recurentul că aceasta nu poate fi una restrictivă la adresa cetățeanului care solicită accesul la propriu document, întrucât dispozițiile citate reglementează modalitatea în care autoritățile publice (instituții, organe, instanțe) pot solicita extrase pentru uz oficial însoțite de copii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă. Posibilitatea autorităților publice de a solicita extrase după actele de stare civilă și documentele care au stat la baza întocmirii acestora nu exclude dreptul persoanelor fizice de a solicita și primi actele de stare civilă care le privesc sau copii după acestea, precum și după înscrisurile care au stat ta baza întocmirii lor. Certificatul medical constatator al născutului viu (CCNV) este înscrisul care stă la baza întocmirii tuturor actelor civile de identitate ale persoanei și este un act oficial, în sensul art. 2 din Legea nr. 16/1996.

În ceea ce privește interpretarea Legii nr. 119/1996 și a H.G. nr. 64/2011, raportat la art. 21 (actual 29) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, arată recurentul că deși legea specială derogă de la legea generală, o astfel de derogare nu înseamnă anulare. Legea specială nu poate anula prevederi din legea generală, ci poate doar să dispună aplicarea unor prevederi speciale în situații particulare, normele particulare (speciale) fiind aplicabile doar unei sfere restrânse de relații și situații. Prin urmare, dacă legea generală spune că persoanele fizice primesc la cerere copii după înscrisurile/documentele care au stat la baza întocmirii actelor personale, nu poate veni o altă lege - pretins specială - să spună că persoanele fizice nu primesc aceste copii.

De asemenea, prin notele de ședință depuse la data de 12 aprilie 2021, recurentul -revizuent a argumentat în sensul îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ. pentru admiterea cererii sale de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Legal citați, intimații - pârâți Direcția de Evidență a Persoanelor - Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B. - Primarul Municipiului Craiova, C. - Director Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova, D. - Șef Serviciu Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din Cadrul Primăriei Craiova și E. - Secretar în cadrul Primăriei Craiova nu au prezentat un punct de vedere scris cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs, a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1382 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de A. împotriva soluției cuprinse în decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin adresa depusă la data de 23 septembrie 2020, recurentul a învederat modificarea numelui acestuia din A..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

Analizând cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentul - revizuent A., Înalta Curte o va respinge, observând, dintr-o primă perspectivă, că acesta a mai formulat și în faza de judecată a cererii de revizuire o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea dezlegării acelorași chestiuni de drept, cerere ce a fost respinsă prin decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Or, întrucât maniera de soluționare, printr-o hotărâre judecătorească, a unui astfel de incident procedural este, potrivit art. 634 C. proc. civ., o soluție definitivă, nu este admisibilă formularea unei noi cereri de sesizare a ICCJ având același conținut, întrucât, printr-un astfel de demers, s-ar tinde la promovarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri ce nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pe de altă parte, cererea formulată de recurentul - revizuent nu îndeplinește nici condițiile cumulative prevăzute de art. 519 din C. proc. civ., ce dispun astfel: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din forma redacțională a unui astfel de text de lege rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cu privire la condițiile de admisibilitate, instanța reține că în jurisprudența Înaltei Curți s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 C. proc. civ. are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie (ex. Decizia nr. 16/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 779/5 oct. 2016).

Așadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziții legale, iar nu din aplicarea acesteia în condițiile particulare ale speței, operațiune ce rămâne în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de recurentul A., acesta a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulând următoarele întrebări referitoare la interpretarea dispozițiilor. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, art. 20 din H.G. nr. 64/2011, respectiv a Legii nr. 119/1996 și ale H.G. nr. 64/2011:

o interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetățean a conținutului art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996,

o interpretarea, în sens restrictiv sau non-restrictiv pentru cetățean a conținutului art. 20 din H.G. nr. 64/2011 și

o existența unui caracter special al Legii nr. 119/1996 și al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, în sensul restricționării sau nu a cetățenilor de a obține copie după CCNV, astfel cum Legea Arhivelor Naționale reglementează prin art. 21.

Înalta Curte reține că modul în care a fost motivată cererea de sesizare reprezintă, în fapt, reafirmarea critricilor aduse raționamentelor juridice dezvoltate de recurentul - revizuent pe fondul recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în care a fost pronunțată decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, emisă de Curtea de Apel Craiova, ce a fost atacată prin calea extraordinară de atac a revizuirii exercitate în cauza pendinte.

Din această perspectivă, instanța constată că prin cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul-revizuent dorește să obțină o validare a propriei interpretări date unor astfel de texte normative și a argumentelor pe care le-a dezvoltat în susținerea temeiniciei acțiunii sale în contencios administrativ (respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal)

Cu alte cuvinte, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, este avută în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluția ce se dorește a fi adoptată în cauză, astfel încât, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înțelesul art. 519 C. proc. civ., or o astfel de opțiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurentul-revizuent, nu se încadrează în exigențele sus indicatului text normativ.

Un alt aspect care, tot din perspectiva legăturii cu cauza a chestiunilor de drept ridicate, pune sub semnul îndoielii îndeplinirea condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ., este fundamentat pe considerente ce pornesc de la contextul în care a fost formulată cererea de sesizare, respectiv în cadrul recursului promovat drept cale de atac într-o procedură contencioasă ce are drept obiect soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8 și 11 din C. proc. civ.

O astfel de cale extraordinară de atac este una de retractare, care, fără a implica realizarea unui control judiciar, determină - cu excepția cazului în care revizuirea se întemeiază pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - o nouă judecată a litigiului, întemeiată pe unele elemente care nu au fost cunoscute și nu au putut forma obiectul judecății la soluționarea primordială a cauzei, iar în ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Pentru aceste considerente, precum și pentru faptul că prin calea de atac a revizuirii nu este permis părții care o exercită să tindă la o reformare a hotărârii atacate (respectiv să tindă la a promova un recurs față de maniera de soluționare a altui recurs), instanța apreciază că formularea unei cereri de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiuni de drept ce vizează, în fapt, temeinicia sau legalitatea manierei de tranșare a disputei în context litigios inițial, nu întrunește condițiile de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ.

Din această perspectivă relevant este faptul că modurile de interpretare -restrictiv sau non-restrictiv - a prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 sau art. 20 din H.G. nr. 64/2011, sau existența unui caracter special al Legii nr. 119/1996 și al H.G. nr. 64/2011, în raport cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, nu vizează nici aspectul pronunțării instanței, prin hotărârea atacată, asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau pe cel al nepronunțării asupra unui lucru cerut ori a acordării a mai mult decât s-a cerut, nici descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și nici existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cum nici ipoteza în care după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Astfel, dezlegarea problemelor de drept evocate de revizuent nu poate fi apreciată ca având legătură cu cadrul litigios aferent soluționării cererii de revizuire, sens în care nu poate fi reținută, nici din această perspectivă, o îndeplinire a condițiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept.

În speță, recurentul solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute.

Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea formulată de recurentul - revizuent A. de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

III. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dintr-o primă perspectivă, analizând motivele de casare prin care recurentul- revizuent critică maniera în care judecătorul fondului a soluționat cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

De asemenea, constată Înalta Curte că obiectul dosarului nr. x/2018, a fost reprezentat de acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., acțiune ce a fost soluționată, în faza procesuală a fondului, de către Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018, iar în faza de judecată a recursului prin decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal (atacată prin cererea de revizuire ce face obiectul dosarului pendinte).

În cazul acțiunilor în contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, și anume recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiași text normativ: "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Înalta Curte reține și că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Raportat la datele speței de față, Înalta Curte observă că întrucât decizia nr. 951 din 15 aprilie 2019, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2483 din data de 6 decembrie 2018 a Tribunalului Dolj, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, în virtutea prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea pronunțată asupra revizuirii întemeiate de recurentul -revizuent pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 11 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu pot face obiectul analizei în recurs acele critici evocate de recurentul - revizuent, prin care acesta clamează eronata aplicare și interpretare dată de prima instanță dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 11 C. proc. civ.

De asemenea, reține Înalta Curte că prin prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., legiuitorul a reglementat, în ipoteza în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac a recursului.

În acest context, examinând motivele de recurs subsumate de recurentul -revizuent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care acesta contestă legalitatea manierei în care prima instanță a aplicat și interpretat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază drept nefondate pentru următoarele considerente.

Dintr-o primă perspectivă, instanța de control judiciar observă că în cadrul recursului ce a fost soluționat în dosarul nr. x/2018 prin pronunțarea deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019 (împotriva căreia s-a îndreptat revizuentul - recurent), chestiunea autorității de lucru judecat pe care recurentul pretinde că ar genera-o hotărârile pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2017, a fost invocată cu titlu de motiv de recurs (subsumat prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ.).

Acest motiv de casare (ce viza excepția autorității de lucru judecat) a fost analizat de instanța de recurs, care a stabilit că nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat raportat la o hotărâre pronunțată într-un alt dosar, ce privește alte părți.

Împrejurarea că în dosarul nr. x/2018 s-a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința pronunțată în fond de Tribunalul Brașov, iar în calea revizuirii a înțeles titularul căii de atac extraordinare să facă trimitere și la decizia pronunțată în recurs de instanțele din Brașov, nu determină îndeplinirea condițiilor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acestei condiții, este invocarea sau nu a unei excepții a autorității de lucru judecat față de existența unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o altă cauză, iar verificarea cu prioritate a cerinței existenței triplei identități între cele două dosare analizate se face în raport de cererea de chemare în judecată ce a inițiat fiecare dintre cele două demersuri litigioase comparate.

Odată invocată această excepție, calea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi deschisă doar în ipoteza în care instanța în fața căreia a fost invocată excepția a omis a se pronunța asupra acestui incident procedural. Or, după cum reiese din examinarea deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019, ce formează obiectul revizuirii, instanța de recurs, învestită cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la "încălcarea autorității de lucru judecat", a examinat criticile recurentului-reclamant A., stabilind că nu există identitate de părți, obiect și cauză între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 și cea din dosarul nr. x/2018.

În atare condiții, Înalta Curte apreciază că nu este admisibilă revizuirea în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condițiile în care s-a examinat excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, pentru că, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmărește, în realitate, să supună unei alte instanțe discutarea acelorași aspecte pe care o instanță anterioară s-a pronunțat deja, ceea ce ar conduce chiar la o încălcare a autorității de lucru judecat a considerentelor decizorii ce au fost reținute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Este, de asemenea, inadmisibilă exercitarea mascată a unui recurs la recurs, prin care partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească încearcă să obțină retractarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată de împrejurarea că judecătorul cauzei ce a pronunțat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existența primei hotărâri ori să fi omis a se pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Totodată, instanța observă că din cuprinsul considerentelor căii de atac promovate rezultă că recurentul -revizuent tinde să susțină teza autorității de lucru judecat ce ar fi generată de considerentele hotărârilor evocate, iar nu de dispozitivul prin care este admisă acțiune unei terțe persoane, ce nu are calitatea de parte în prezenta cauză, sens în care apreciază că nu este necesară întrunirea triplei identități.

Or, astfel de alegații sunt nefondate inclusiv prin raportare și la aspectele statuate de Curtea Constituțională prin punctele 15 - 17 ale deciziei sale nr. 346 din 6 iunie 2020, potrivit cărora:

Față de aceste aspecte, nu se poate reține că pentru verificarea incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu s-ar impune întrunirea triplei identității de părți, obiect și cauză, cum eronat afirmă recurentul - revizuent, hotărârea pronunțată de prima instanță fiind, astfel, pronunțată urmare a unei corecte aplicări a normelor legale sus indicate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant A. și va respinge, de asemenea, recursul declarat de acesta împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2021.