ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6009/2021

Prin Decizia nr. 951 din data de 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare. S-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul reclamant A.. S-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2483 din data de 06 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimații-pârați Direcția de Evidență a Persoanelor-Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B.-Primarul Municipiului Craiova, C.-Director Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D.-Șef Serviciu Executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E.-Secretar în cadrul Primăriei Craiova, ca nefondat. 1.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Revizuentul a anexat cererii de revizuire cerere de sesizare a Curții Constituționale a României în vederea exercitării controlului posterior de constituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 și a art. 20 din H.G. nr. 64/2011, prin raportare la art. 5, art. 31, art. 16, art. 26, art. 30 și art. 44 din Constituția României. Prin decizia civilă nr. 2090 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 și art. 20 din H.G. nr. 64/2011. A respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 și art. 20 din H.G. nr. 64/2011. A respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018. 2. Recursul formulat împotriva soluției date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate prin Decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova a formulat recurs A.. În esență, recurentul a apreciat că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă. A susținut că instanța a emis o judecată pe fond a excepției de neconstituționalitate, atribut exclusiv al Curții Constituționale, singura investibilă și în măsură să facă asta, rolul limitat al oricărei alte instanțe în materia cererilor de sesizare a Curții Constituționale fiind doar acela de filtrare pe cele trei criterii de admisibilitate din Legea nr. 47/1992. Efectele controlului de constituționalitate nu pot fi limitate de modul mai mult sau mai puțin radical în care ar ajunge să schimbe soluția neconstituțională pronunțată în cauză. Ceea ce încearcă să facă art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. este să restricționeze exercitabilitatea căii de atac a revizuirii la hotărârile judecătorești pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Chiar și așa, textul de lege a fost atacat la CCR pentru neconstituționalitate, fiind declarat parțial neconstituțional la data de 10.12.2015 prin Decizia nr. 866/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 și alin. (2) din C. proc. civ. În concluzie, a susținut recurentul că și cel de-al doilea motiv de respingere de către a cererii de sesizare a Curții Constituționale este lovit de nulitate, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Decizia instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 1382 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței generale, invocată de recurentul-revizuent A., și a respins recursul formulat de acesta împotriva Deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. A reținut instanța că, în mod corect, Curtea de Apel Craiova a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât, deși textul reglementează posibilitatea susținerii excepției în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, deci inclusiv în calea extraordinară de atac a revizuirii, totuși invocarea unor temeiuri de fond într-un stadiu procesual ce impune o filtrare a admisibilității cererii, pe baza și în condițiile reglementate de art. 509 din C. proc. civ., nu este posibilă. Prin urmare, o cerere de sesizare a Curții Constituționale ce are ca obiect temeiul juridic al acțiunii, nu este posibilă într-o cale extraordinară de atac, în care instanța nu antamează fondul pretențiilor reclamantului. Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv condiția legăturii dintre textul criticat pentru neconstituționalitate și obiectul litigiului. Întrucât excepția de neconstituționalitate este invocată într-o cale extraordinară de atac, în care instanța nu antamează fondul pretențiilor reclamantului, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție este inadmisibilă.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 1382 din 5 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanța de recurs nu a dezbătut niciuna dintre criticile de nelegalitate pe care le-a formulat. A solicitat a se constata că nu art. 503 alin. (2) pct. 3 impune ca prin calea de atac a contestației în anulare să fie casată hotărârea pronunțată în recurs în care nu s-au cercetat motivele de casare și că nu se poate considera ca o cercetare a motivelor de recurs reluarea concluziilor instanței anterioare, cu atât mai mult cu cât aceste concluzii le-a atacat pentru nelegalitate prin recurs. A solicitat a se constata și faptul că instanța de control judiciar nu poate să emită în calea de atac o hotărâre legal valabilă doar prin reluarea concluziilor instanței anterioare. Legiferare în contradictoriu nu se poate face, reglementarea contradictorie fiind interzisă prin art. 17 din Legea nr. 24/2000. De asemenea, se încalcă și garanțiile de acces la un proces echitabil oferite de art. 6 din CEDO. În continuarea alegațiilor sale, contestatorul a reluat motivele de recurs formulate împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. La data de 23.09.2020, contestatorul a comunicat faptul că și-a schimbat numele din A. în F., atașând și copia cărții de identitate. A mai depus și un număr de 3 precizări, referitoare la calitatea sa de persoană naturală subiect de drept, declarând că deține un singur statut public, asumat voluntar, acela de cetățean al Republicii Constituționale România. Prin precizarea numărul 3, a invocat excepția necompetenței generale de ordine publică a instanței plasate sub orice alt steag jurisdicțional care nu este drapelul republicii constituționale România, solicitând să se verifice și să se certifice desfășurarea judecării cauzei în jurisdicția de ordine publică aflată sub garanțiile morale și legale oferite de Constituția României.

Apărările formulate în cauză Intimații Primarul Municipiului Craiova, Secretarul General al Primăriei Craiova și Primăria Craiova-Direcția Evidență Persoane au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, și, pe fond, ca neîntemeiată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. În ceea ce privește așa-zisa excepție a necompetenței generale, invocată de contestator prin precizările depuse la dosar, cu referire la modalitatea tehnoredactării unor acte oficiale ce i-au fost comunicate și cu privire la modelul steagului național constituțional, Înalta Curte constată că aspectele referitoare la drapelul arborat în sediul instanțelor sau al instituțiilor publice din România excedează soluționării prezentei căi de atac. De asemenea, alegațiile contestatorului nu sunt capabile a prezenta vreun argument valid în susținerea necompetenței generale a instanței, cu atât mai mult cu cât însuși contestatorul a învestit instanțele judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, cu cererile sale. 2. Preliminar, Înalta Curte reține că susținerile intimaților Primarul Municipiului Craiova, Secretarul General al Primăriei Craiova și Primăria Craiova-Direcția Evidență Persoane din întâmpinare, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac, sunt, de fapt, critici vizând fondul contestației în anulare care, din punct de vedere formal și procedural, este admisibilă. 3. Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Contestatorul A. a invocat art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială. Potrivit acestor dispoziții legale, "Art. 503 - (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când: 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)." 3.1. Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestația în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen. Înalta Curte reține că, prin cercetarea motivelor de casare, se înțelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare. Contrar alegațiilor contestatorului, se constată că instanța de recurs a răspuns tuturor susținerilor sale formulate prin cererea de recurs, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a recursului ca nefondat. În raport cu soluția dată prin decizia ce a făcut obiectul recursului - de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 și art. 20 din H.G. nr. 64/2011, ca inadmisibilă -, instanța de control judiciar a analizat cele reținute de prima instanță referitoare la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, aceea de legătură a dispozițiilor ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate cu obiectul litigiului. Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; - activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; - legătura cu soluționarea cauzei (interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate). 3.2. Astfel, în raport cu obiectul cererii cu care a fost învestită, instanța de recurs a validat cele avute în vedere de prima instanță, aspectul supus analizei instanței, referitor la condiția de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nepresupunând argumente deosebite de cele reținute prin decizia recurată. Astfel, cu referire la condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului civil aflat pe rolul instanței judecătorești. Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. 3.3. Este demn de reținut, referitor la aspectul admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale ridicate într-o cerere cu privire la dispoziții legale care nu antamează fondul și nu vor putea produce niciun efect în soluționarea cauzei, că, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Curtea constituțională a statuat că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză". Argumentul instanței de contencios constituțional este relevant în prezenta cauză. Instanța de recurs a răspuns criticilor din recurs și a analizat argumentele invocate de recurent, reținând, în esență, că, de vreme ce excepția de neconstituționalitate este invocată într-o cale extraordinară de atac în care nu se antamează fondul pretențiilor, este inadmisibilă cererea de sesizare. 3.4. Nu în ultimul rând, reține Înalta Curte că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia. Întreaga argumentare a contestatorului conduce la concluzia că se tinde la reformarea soluției printr-o rediscutare a cauzei, inclusiv a motivelor cererii de revizuire, contrar dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care nu urmăresc să deschidă părții calea rejudecării recursului. În condițiile arătate, se reține că instanța de recurs a analizat efectiv și concret toate motivele de recurs invocate de recurent, fiind examinate în mod real criticile supuse controlului judiciar în raport cu obiectul cererii cu care a fost învestită. 4. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,