ÎCCJ, Decizia nr. 90/2023

Ședința publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 957 din 17 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 362/2021 din 2 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs revizuentul A., fără a-și încadra în mod expres criticile în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că nu sunt îndeplinite condițiile privind autoritatea de lucru judecat în privința hotărârilor indicate în revizuire.

În susținere, recurentul-revizuent arată că, prin decizia civilă nr. 362/2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, instanța a respins recursul formulat de A. în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova (DGRFP Craiova), Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj (AJFP Dolj), B. S.R.L., C. și D., și a menținut sentința civilă nr. 1190/2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, în timp ce, în dosarul nr. x/2020, aceeași instanță, fiind învestită cu o acțiune identică sub aspectul părților, obiectului și cauzei, a pronunțat decizia civilă nr. 287/2021, prin a admis contestația și a anulat Deciziile DJ nr. 5456/16.05.2019 și nr. CRR REG 25433/27.08.2019 privind angajarea răspunderii solidare.

Susține recurentul că este îndeplinită cerința triplei identități de părți, de obiect - contestație împotriva deciziilor de antrenare a răspunderii în solidar cu societatea B. S.R.L. - și de cauză (temei juridic) - dispozițiile art. 279 din Legea nr. 207/2015 coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se susține că, în privința efectului pozitiv al lucrului judecat, nu este necesară tripla identitate.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În speță, prin cererea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 362/2021 din 2 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosar x/2020, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 287 din 27 ianuarie 2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate de părți, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorității de lucru judecat, deoarece, potrivit definiției date efectului de lucru judecat prin dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În jurisprudența Curții Constituționale, s-a reținut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor".

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut și s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privința litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului de revizuire, nu se verifică identitatea de părți și de obiect.

Contrar susținerilor din recurs, se constată existența unor părți și obiecte diferite ale litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile ce formează obiectul revizuirii, după cum urmează: (i) dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Craiova, în care a fost pronunțată Decizia nr. 287 din 27 ianuarie 2021, are ca obiect cererea reclamantului D. privind anularea Deciziei DJ nr. 5456/16.05.2019 și Deciziei nr. CRR REG 25433/27.08.2019, emise de DGRFP Craiova și AJFP Dolj, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru suma de 616.385 RON, datorată de debitoarea B.; (ii) dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Craiova, în care a fost pronunțată Decizia nr. 362 din 2 februarie 2021, are ca obiect cererea reclamantului A. privind anularea Deciziei nr. DJ nr. 5453/16.05.2019 și a Deciziei CRR REG 24986/27.08.2019, emise de DGRFP Craiova și AJFP Dolj, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea B. S.R.L., în limita sumei de 1.004.164 RON.

Susținerile din recurs referitoare la temeinicia revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru caracterul potrivnic al hotărârilor, chiar în condițiile în care nu se verifică identitatea de părți, obiect și de cauză în litigiile indicate în revizuire, nu pot primi relevanța propusă, având în vedere statuările din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 17 - 19. În același sens, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, paragrafele 17 și 18; Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragrafele 16 și 17), în care, sub acest aspect, s-au reținut următoarele:

"(...) revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

(...) art. 461 alin. (2) din același cod reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluția pronunțată de instanță în cazul încuviințării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri și, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește considerentele prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (așanumitele considerente decizorii), Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 957 din 17 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.