ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2952/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și MAI - Comitetul Național pentru Situații de Urgență, suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor 2 și 3 la H.G. nr. 1090/2021 și a Hotărârii nr. 91/22.10.2021 cât și a anexelor ca fiind nelegale, până la soluționarea dosarului pe fond.

Prin sentința civilă nr. 591 pronunțată la data de 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și MAI - Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, se arată în esență că prima instanță a respins în mod nelegal demersul judiciar inițiat de reclamant, calificând acțiunea introductivă de instanță ca fiind inadmisibilă.

Recurentul-reclamant a reiterat motivele formulate prin acțiunea introductivă de instanță, susținând că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Astfel, există aparență în drept deoarece prin actele normative criticate se aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale, dreptul la muncă, sănătate, mișcare, etc., prin limitările și restricționările impuse creându-se o stare de discriminare vădită, împărțind cetățenii în vaccinați și nevaccinați, fără ca acest certificat verde să aibă un efect concret în privința sănătății.

Este îndeplinită și cerința neprejudecării fondului, arătând în acest sens că pe rolul instanței este înregistrată o acțiune ce vizează judecarea fondului cauzei, dar și urgența.

A precizat că întârzierea soluționării cauzei ar duce la pierderi de drepturi și libertăți, majoritatea cetățenilor fiind discriminați fără niciun suport legitim.

Susține, de asemenea, că prima instanță a pronunțat sentința recurată fără să țină cont de decizia CCR nr. 392/2021, invocată de reclamant. De altfel, nici nu a făcut vreo referire la aceasta.

Prin Decizia nr. 392/2021, paragraful 34, Curtea Constituțională a României a constatat că (d)ispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 nu pot fi interpretate decât ca făcând trimitere la art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2020, astfel că incidența reglementărilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 este exclusă, în mod expres, în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Raportat la aceste dispoziții cu caracter obligatoriu, interpretând per a contrario, în situația în care nu există o lege specială care să aibă aplicare înaintea legii generale, în opinia recurentului, în cauză devin incidente dispozițiile dreptului comun, reprezentate de art. 997 C. proc. civ.

Recurentul face trimitere și la art. 5 și 6 C. proc. civ.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că legiuitorul a prevăzut o procedură specială și derogatorie pentru suspendarea executării unui act administrativ, prin Legea nr. 554/2004 care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nefiind incidente prevederile art. 997 și următoarele din C. proc. civ. referitoare la ordonanța președințială, care au caracter general față de cele reglementate de legea contenciosului administrativ.

De altfel, nici decizia invocată de recurentul-reclamant în combaterea excepției inadmisibilității acțiunii, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de B. în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal nu este în măsură a conduce la o altă soluție.

4.2. Intimatul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În prezenta cauză, dispozițiile procedurii ordonanței președințiale (art. 997 și următoarele din C. proc. civ.) nu-și găsesc aplicabilitate întrucât este vorba de un act administrativ individual, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, emis pentru combaterea efectelor unei epidemii (pandemii) potrivit art. 5 din lege, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează cererea de suspendare a actului administrativ, justificat de existența unor reglementări cu caracter derogatoriu în materia contenciosului administrativ.

În ceea ce privește critica adusă de recurentul-reclamant raportat la decizia nr. 392/2021 a Curții Constituționale, instanța de fond în mod corect a reținut că aceasta nu este în măsură a deroga de la procedura prevăzută prin Legea nr. 554/2004 în materia suspendării actului administrativ.

Instanța de fond a punctat faptul că "decizia amintită nu instituie o nouă cale de acces la justiție altfel decât acestea sunt consacrate în prezent, ci doar conchide în sensul în care o atare acțiune (în anulare sau suspendării a executării actului) ar trebui soluționată cu o procedură chiar mai rapidă decât cele pe care le are partea la dispoziție conform Legii nr. 554/2004 (...) dar nu posibilitatea de a uza de procedura ordonanței președințiale pentru a obține suspendarea executării actului în alte condiții și după alte cerințe decât cele instituite de legiuitor la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004".

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de ordonanță președințială, prin care a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 1090/2021 și a Hotărârii nr. 91/22.10.2021, cât și a anexelor, până la soluționarea dosarului de fond, întemeiată pe prevederile art. 997 C. proc. civ.

Actele atacate se încadrează în definiția legală prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004: act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Condițiile și cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute expres în art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Se observă că, în cauză, reclamantul nu a solicitat măsura de suspendare în baza dispozițiilor art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci pe calea ordonanței președințiale, potrivit art. 997 C. proc. civ.

În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanță a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârâtul Guvernul României, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 C. proc. civ.

Este adevărat că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ. nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Contrar susținerii recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a referit la decizia CCR nr. 392/2021, reținând în acest sens că decizia amintită nu instituie o nouă cale de acces la justiție, altfel decât acestea sunt consacrate în prezent, ci doar conchide în sensul în care o atare acțiune (în anulare sau de suspendare a executării actului) ar trebui soluționată cu o procedură chiar mai rapidă decât cele pe care partea le are la dispoziție conform Legii nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, în lumina considerentelor Deciziei CCR nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, se prevede posibilitatea scurtării termenelor de soluționare astfel încât să se asigure eficiența verificării legalității actului în termenul scurt în care acesta își produce efectele, de 30 de zile, dar nu posibilitatea de a uza de procedura ordonanței președințiale pentru a obține suspendarea executării actului în alte condiții și după alte cerințe decât cele instituite de legiuitor la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea Constituțională a reținut, așadar, prin Decizia nr. 392/2021, că Legea nr. 55/2020 nu conține dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție și nici dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde acestor exigențe, însă instanța de contencios administrativ este ținută de aplicarea Legii nr. 554/2004, dreptul comun în materie, neputând depăși atribuțiile puterii judecătorești substituindu-se legiuitorului și să aplice alte proceduri decât cele existente.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 591 din 9 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.