ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.11.2017, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea Deciziei nr. 10406/31.10.2017 emise de pârât și obligarea acestuia pârâtului la plata sumei de 1300 RON reprezentând diferență despăgubire.

Prin sentința nr. 2991 din data de 22 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că reclamanta a transmis cererea de denunțare a contractului de asigurare către F.G.A., întrucât "la data primirii notificării, acesta nu avea competențe de reprezentare a A. SA".

Menționând că notificarea a fost transmisă sătre F.G.A. la data de 1.09.2016, deci anterior intrării în faliment a asigurătorului, recurenta a apreciat că soluția pronunțată este nelegală, deși instanța a reținut faptul că la data de 07.03.2016, A.S.F. a emis decizia nr. 603/2016 prin care a dispus ca F.G.A., în calitate de administrator temporar, să înlocuiască organul de conducere al S.C. A..

De asemenea, reclamanta a arătat instanței de fond faptul că încă din data de 27.07.2016 s-a stabilit retragerea autorizației de funcționare a S.C. A., iar la momentul depunerii la F.G.A. a notificării de denunțare a poliței, acesta preluase, conform deciziei A.S.F., conducerea S.C. A. Mai mult decât atât, reclamanta a fost informată informată verbal de către conducerea societății de asigurare că aceasta nu mai poate primi niciun document întrucât nu mai deține autorizație de funcționare.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia nr. 10406/31.10.2017, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x/7.11.2016 privind suma de 586 RON, reprezentând prima de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită a poliței de Avarii și Furt Casco Exclusiv nr. AAA 3053279.

Prima instanță a respins acțiunea, având în vedere dispozițiile art. 7.5 din convenția încheiată între reclamanta A.P.I.A. și A. S.A., conform cărora denunțarea unilaterală a contractului trebuia să se realizeze cu notificarea prealabilă a celeilalte părți, efectuată cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de denunțare.

Fiind învestită cu recursul promovat de Reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond și constată că hotărârea acesteia nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Instanța de control judiciar apreciază că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, atât ca urmare a neînfățișării unor critici care să susțină acest motiv de casare, cât și ca urmare a faptului că, în raport de considerentele hotărârii atacate, aceasta explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția în cauză.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în materie.

Astfel, Înalta Curte constată că între reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița și A. s-a încheiat la data de 17 februarie 2016 contractul de asigurare Casco nr. AAA 3053279, valabil în perioada 18 februarie 2016 - 17 februarie 2017.

La data de 07 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat pârâtului plata sumei de 586 RON, ca urmare a denunțării unilaterale a contractului, iar prin decizia nr. 10406/31.10.2017, pârâtul a respins cererea de plată față de lipsa notificării prealabile a A.

Potrivit prevederilor art. 7.5. din Condițiile de asigurare, parte din convenția încheiată între reclamanta APIA si A., "Contractul de asigurare poate înceta prin denunțarea unilaterală de către una din părțile contractante, cu notificarea prealabilă a celeilalte părți, care trebuie făcută cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de denunțare.(…)"

Or, reclamanta nu a notificat A. cu privire la denunțarea contractului pe asigurător, ci a înaintat notificarea unui terț, respectiv pârâtului din prezenta cauză, care, la data primirii notificării, nu avea competențe de reprezentare a A.. Prin urmare, o astfel de notificare nu poate produce efectele denunțării unilaterale. În plus, prevederile contractuale se completează cu dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 2209 din C. civ., potrivit cărora "Denunțarea contractului de asigurare de către una dintre părți se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte" și ale art. 1270 din același act normativ care statuează puterea de lege a contractului valabil încheiat între părți.

Lipsa calității de reprezentant al F.G.A. la data notificării, 29 august 2016, rezultă din succesiunea în timp a dispozițiilor legale și normelor A.S.F.

Astfel, conform art. 9 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, Fondul poate desfășura și activitatea de administrator special în procedura de redresare financiară a asigurătorului și de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorului.

La data de 07 martie 2016, A.S.F. a emis Decizia nr. 603/2016, prin care s-a dispus, conform art. 1, ca administratorul temporar - Fondul de garantare a Asiguraților să înlocuiască organul de conducere al A. S.A.

Ulterior, la data de 27 iulie 2016, prin Decizia A.S.F. nr. 1498/2016 s-a constatat starea de insolvență a A. S.A., astfel cum este definită de art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 2 și pct. 3 din Legea nr. 503/2004, coroborate cu prevederile art. 5 pct. 31 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 85/2014 și s-a dispus solicitarea intrării în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004.

Prin art. 6 din decizia menționată, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, precum și a faptului că membrii organului de conducere al asigurătorului au fost sancționați de A.S.F. cu retragerea aprobării, iar prin Decizia A.S.F. nr. 603/2016 s-a dispus înlocuirea organului de conducere al A. S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraților, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări, prelungirea duratei mandatului administratorului temporar numai pentru și până la îndeplinirea de către Societatea "A." S.A. a obligației de predare a evidențelor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004.

De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din aceeași decizie, la data intrării ei în vigoare, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuțiilor și competențelor Fondului de Garantare a Asiguraților - administrator temporar al Societății "A." S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 09 martie 2016, își încetează aplicabilitatea.

Așadar, la datele la care notificarea de denunțare unilaterală a poliței de asigurare a fost emisă (29 august 2016 - dosar fond) și comunicată pârâtului (02 septembrie 2016 - dosar fond), prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016, cuprinzând atribuțiile Fondului de garantare a asiguraților, desemnat administratorul temporar al A. S.A., își încetaseră aplicabilitatea ca urmare a intrării în vigoare a Deciziei A.S.F. nr. 1498/2016 la data de 02 august 2016 (data publicării în Monitorul Oficial).

Contrar susținerilor recurentei, la datele la care notificarea a fost emisă și comunicată pârâtului, mandatul administratorului temporar, acordat potrivit Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, subzista doar în ceea ce privește obligația de predare a evidențelor, nu și în ceea ce privește obligația de conducere a activității societății de asigurare, motiv pentru care nu se poate reține ca fiind valabil făcută denunțarea contractului de asigurare prin notificarea făcută pârâtului.

Denunțarea unei polițe de asigurare se circumscrie noțiunii de asigurare a continuității activității asigurătorului și nu constituie o simplă corespondență, fiind o manifestare de voință a părții contractante în sensul încetării contractului de asigurare înainte de termen. Pentru a produce efecte, denunțarea trebuia notificată către cealaltă parte, în speță aceasta fiind A..

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că reclamanta nu a îndeplinit formalitatea de a notifica partea cocontractantă (A.), în concordanță cu art. 7.5. din Condițiile de asigurare și art. 2209 din C. civ., cu privire la intenția de denunțare unilaterală a contractului de asigurare, convenția nu a încetat, iar în această situație reclamanta nu este îndreptățită să solicite restituirea, chiar și parțială, a primei de asigurare.

Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2005, "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Cum prevederile art. 7.5. din contractul de asigurare încheiat între reclamantă și A. nu au fost respectate, instanța de fond a reținut, în mod corect, că refuzul de plată exprimat prin decizia nr. 10406/31.10.2017 nu are caracter nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița împotriva sentinței nr. 2991 din data de 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.