ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1883/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.03.2018, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 11582/27.11.2017 emise de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de plată nr. x/08.11.2016.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4073 din 12 octombrie 2018, Curtea a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 11582/27.11.2017 și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în tot a contestației formulate de către intimata-reclamantă, ca nefondată, și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a Deciziei nr. 11582/27.11.2017.

A susținut recurentul că, potrivit Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență, nefiind succesorul în drepturile și obligațiile acestuia.

Conform actelor dosarului, asigurătorul în faliment A. S.A. a emis, la data de 29.10.2015, Polița privind Asigurarea de Avarii și Furt a Autovehiculelor B. Exclusiv nr. x pentru autoturismul cu număr de înmatriculare x, polița având valabilitatea cuprinsă în perioada 30.12.2015-29.12.2016.

Potrivit art. 7.5 și art. 7.6. din Condițiile de asigurare, contractantul trebuie să trimită notificarea de denunțare unilaterală cocontractantului și nu unui terț, în executarea obligațiilor asumate contractual, și aceste dispoziții nu lasă loc de interpretare.

Din înscrisurile depuse în susținerea cererii de plată, s-a constatat faptul că APIA-Centrul Județean Dâmbovița nu a procedat la denunțarea poliței prin emiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă, respectiv A. S.A., ci a înaintat înscrisurile către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Or, Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în cadrul contractului de asigurare tip B., neavând nici calitate de asigurat și nici de asigurător, astfel că nu a putut lua act de notificare.

Instanța de fond, printr-o eronată apreciere, a asimilat cererea de deschidere a unui dosar de daună cu notificarea de denunțare a contractului de asigurare.

În mod eronat a stabilit că, la data de 08.11.2016, data formulării notificării de denunțare, organul de conducere al asigurătorului fusese înlocuit de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin Decizia ASF nr. 603/2016, astfel că societatea de asigurare nu mai avea capacitatea de a manifesta propria voință în cadrul dosarului de asigurare și, mai mult, că prin Decizia ASF nr. 1498/2016 s-a constatat starea de insolvență a A. S.A., dispunându-se retragerea autorizației de funcționare a societății.

A precizat recurentul-pârât că data denunțării contractului de asigurare nu s-a transmis la data de 08.11.2016 (la această dată fiind transmisă cererea de plată nr. 76829) și că intimata-reclamantă a înțeles să transmită FGA la data de 02.09.2016 Notificarea de denunțare a mai multor polițe de asigurare B., printre care și cea care face obiectul prezentului dosar. Însă, această notificare era destinată A., intimata-reclamantă încercând să inducă ideea că FGA avea obligația ca petiția greșit îndreptată să o trimită către instituția publică cu atribuții de rezolvare a problemelor sesizate, în temeiul art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002.

Deși instanța de fond nu a calificat Notificarea ca fiind o petiție greșit îndreptată, totuși, în mod greșit, nu a înțeles că atribuțiile privind menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment, cu avizul ASF, revine doar lichidatorului judiciar și nu oricărui alt organism/instituție.

Instanța, prin sentința recurată, a transferat o parte din atribuțiile lichidatorului judiciar în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraților, însă FGA nu poate încasa prime de asigurare/nu poate opera denunțări de contracte de asigurare.

Or, în prezenta cauză, intimata-reclamantă nu a notificat cu privire la denunțarea contractului de asigurare pe asigurător/lichidatorul judiciar al acestuia, ci un terț, Fondul de Garantare a Asiguraților, care la data notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A..

A mai arătat recurentul-pârât, referindu-se la atribuțiile sale, în calitate de administrator temporar al A. S.A., în sensul Deciziilor ASF nr. 603/2016, nr. 327/2016 și nr. 1498/2016, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 6 alin. (2) din Decizia ASF nr. 1498/2016.

Prin Decizia ASF nr. 603/2016, la art. 1, 2, 3 și 4 este prevăzut în mod expres faptul că FGA va înlocui organul de conducere al A. S.A..

Prin Decizia ASF nr. 1498/2016, la art. 5 alin. (2), s-a prevăzut că asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraților atât cu privire la posibilitatea de a denunța contractele de asigurare încheiate cu A., cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei lor de valabilitate. La art. 6 alin. (2), s-a stabilit că, la data intrării în vigoare a deciziei, prevederile art. 3 din Decizia ASF nr. 603/2016 privind stabilirea atribuțiilor și competențelor FGA-administrator temporar al A. S.A. își încetează aplicabilitatea, iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, la data îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 și ale Deciziei ASF nr. 603/2016 își încetează aplicabilitatea.

Prin urmare, dacă s-ar aprecia că Notificarea a fost îndreptată corect către FGA în calitate de administrator special al A. în faliment, se poate observa că instanța a extins această atribuție a FGA peste limita legală, pentru că doar în perioada 09.03.2016-01.09.2016 FGA a fost desemnat în calitate de administrator special, iar notificarea s-a făcut la data de 02.09.2016.

A mai arătat recurentul-pârât că soluția instanței de fond este nelegală motivat de faptul că prin Decizia ASF nr. 603/2016 s-a dispus înlocuirea organului de conducere al asigurătorului aflat în faliment A. S.A. cu FGA. Astfel, decizia nu poate avea efecte directe asupra contractului de asigurare încheiat de intimata-reclamantă cu A. S.A., neputându-se susține din punct de vedere juridic că administratorul temporar FGA a dobândit calitatea de parte în contract pentru a putea fi valabil notificat în legătură cu denunțarea unilaterală a contractului.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 603/07.03.2016, s-a dispus înlocuirea organului de conducere al A. S.A. cu administratorul temporar, Fondul de Garantare a Asiguraților, desemnat prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 327 din 08.02.2016.

Prin Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolvență a A. S.A. și solicitarea de intrare în procedura falimentului.

Prin sentința civilă nr. 132/16.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.03.2017, s-a dispus intrarea S.C. A. S.A. în procedura falimentului.

Prin Decizia Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 603/2016 s-a dispus că, pe toată perioada exercitării mandatului, administratorul temporar va exercita competențele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administrație și conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societății și cu legislația națională aplicabilă.

Prima instanță a reținut că notificarea denunțării contractului de asigurare, comunicată direct Fondului de Garantare a Asiguraților la o dată la care societatea de asigurare nu mai avea organ propriu de conducere și nici autorizație de funcționare produce efecte întocmai ca și cum ar fi fost comunicată asigurătorului, parte în contract.

Înalta Curte, fără a relua considerentele hotărârii recurate, apreciază corect raționamentul primei instanțe.

4.2. În plus, referitor la criticile recurentului-pârât, constată că, în esență, acesta susține că notificarea de denunțare a poliței de asigurare nu ar fi fost înaintată cocontractantului (în cauză, asigurătorul), ci unui terț, pentru că, la data de 02.09.2016, când a primit notificarea de denunțare, nu mai avea nicio atribuție în ceea ce privește reprezentarea A. S.A..

După cum însuși recurentul-pârât a precizat prin recurs, urmare a intrării A. S.A. în procedura falimentului, prin Decizia ASF nr. 1498/216, s-a prevăzut că asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraților atât cu privire la posibilitatea de a denunța contractele de asigurare încheiate cu A., cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei lor de valabilitate.

De asemenea, s-a stabilit că, la data intrării în vigoare a deciziei, prevederile art. 3 din Decizia ASF nr. 603/2016 privind stabilirea atribuțiilor și competențelor FGA-administrator temporar al A. S.A. își încetează aplicabilitatea, iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, la data îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 și ale Deciziei ASF nr. 603/2016 își încetează aplicabilitatea.

Decizia ASF nr. 1498/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 02.08.2016, astfel încât recurentul-pârât susține că atribuțiile sale au fost stabilite pentru perioada 09.03.2016-01.09.2016.

Or, Înalta Curte reține că, prin Notificare denunțare poliță, înregistrată la intimata-reclamantă APIA-Centrul Județean Dâmbovița sub nr. x/29.08.2016, s-a comunicat asigurătorului S.C. A. S.A. intenția fermă de denunțare a mai multor polițe de asigurare facultativă, printre care și polița ce face obiectul prezentului litigiu.

Denunțarea unei polițe de asigurare se este o manifestarea de voință a părții contractante în sensul încetării contractului de asigurare înainte de termen. Pentru a produce efecte, denunțarea trebuia notificată către cealaltă parte, A. S.A..

Notificarea de denunțare a poliței de asigurare, deși a fost adresată A. S.A., a fost înaintată prin poștă Fondului de Garantare a Asiguraților, în considerarea stării de fapt anterior amintită, avându-se în vedere că, potrivit Deciziei ASF nr. 603/2016, Fondul de Garantare a Asiguraților a înlocuit organul de conducere al societății de asigurare.

Înalta Curte constată că notificarea a fost depusă cu confirmare de primire la poștă la data de 01.09.2016, după cum reiese din recipisa poștală aflată la dosar de fond (în care se specifică felul trimiterii și data depunerii acesteia, 01/09, fiind semnată de lucrătorul de la prezentare).

Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen."

Deci, chiar și în cazul în care s-ar reține alegațiile recurentului-pârât, că atribuțiile sale au fost stabilite pentru perioada 09.03.2016-01.09.2016, se constată, în raport cu data depunerii notificării de denunțare la oficiul poștal, că la data formulării notificării de denunțare a poliței de asigurare, 01.09.2016, Fondul de Garantare a Asiguraților încă avea calitatea de administrator temporar al A. S.A..

Astfel, nu se poate reține că instanța a extins atribuțiile FGA peste limita legală și că nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 7.5 și art. 7.6 din Condițiile de asigurare, parte integrantă a Poliței privind Asigurarea de Avarii și Furt a Autovehiculelor B. Exclusiv nr. x pentru autoturismul cu numărul de înregistrare x, denunțarea unilaterală fiind comunicată asigurătorului, prin administratorul temporar al acestuia la momentul respectiv.

Prin urmare, în mod corect prin sentința recurată s-a reținut ca fiind nejustificat refuzul recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților de a soluționa cererea de plată formulată de intimata-reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Dâmbovița nr. 76829/08.11.2016.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 4073 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.