ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1551/2021

Ședința publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 10581/02.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a solicitat anularea deciziei și obligarea pârâtului la admiterea cererii de plată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3588 din 12 septembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 10581/02.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantă a sumei de 356,68 RON.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința civilă atacată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond.

Atât Legea nr. 213/2015 precum și Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015 sunt norme juridice care legiferează protecția consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări de consecințele insolventei unui asigurător.

Din dispozițiile legale invocate rezultă fără echivoc faptul că Fondul nu preia obligațiile societății de asigurare aflate în insolvență. Preluarea obligațiilor societății aflate în faliment este imposibilă ținând cont și de faptul că poziția procesuală pe care instituția o are în dosarul de faliment al societății de asigurare este aceea de creditor de asigurări (art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 plivind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență). Conform art. 267 alin. (2) din legea menționată, creanțele Fondului de garantare sunt creanțe de asigurări.

Conform informațiilor aflate la dosar, asigurătorul în faliment A. S.A. a emis la data de data de 29.12.2015 polița privind Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor B. nr. x, pentru autoturismul cu numărul de înregistrare x, pentru care, s-a achitat suma în cuantum de 1.070,02 RON, polița având valabilitatea cuprinsă în perioada 30.12.2015-29.12.2016.

Polița de asigurare împreună cu anexele și Condițiile de asigurare constituie contractul dintre părțile contractante, drepturile și obligațiile corelative operând doar între acestea.

Prin urmare, este vorba de o notificare pe care în mod obligatoriu contractantul trebuia să o trimită cocontractantului și nu unui terț, în executarea obligațiilor asumate contractual, și aceste dispoziții nu lasă loc de interpretare sau de a alege - dacă îi trimite sau nu notificarea, sau dacă o trimite cocontractantului sau oricui altcuiva, pentru că o astfel de conduită nu este o simplă eroare, ci neîndeplinirea unei obligații contractuale.

Recurentul mai precizează că a solicitat lichidatorului judiciar al A. S.A. în vederea comunicării datei denunțării contractului, însă răspunsul acestuia din urmă a fost că, în evidențele societății în faliment nu este înregistrată denunțarea Poliței nr. x (conform e-mail din 15.09.2017, din dosarul de daună nr. unic x).

Recurentul apreciază că, în mod greșit, instanța de fond nu a înțeles că atribuțiile privind menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment cu avizul ASF. revine doar lichidatorului judiciar și nu oricărui alt organism/instituție, F.G.A. fiind terț față de contractul de asigurare, obiect al prezentei cauze.

Or, în prezenta cauză intimata-reclamantă nu a notificat pe asigurător/lichidatorul judiciar al acestuia, ci un terț- F G.A. - care la data notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A. astfel cum reiese din dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Decizia ASF nr. 1498/2016.

Referitor la atribuțiile F.G.A. - în calitate de administrator temporar a A. S.A., în sensul Deciziilor Autorității de Supraveghere Financiară nr. 603/2016, nr. 327/2016 și nr. 1498/2016 instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (2) și (3) din Decizia ASF nr. 1498/2016

La momentul la care reclamanta a trimis notificarea de denunțare a contractului de asigurare către pârâtul FGA (31.08.2016 - e-mail și 02.09.2016 - prin poștă), acesta avea calitatea de administrator al A. S.A. astfel că avea competența de a primi notificarea de denunțare a contractului de asigurare transmisă de reclamantă, în ceea ce privește Decizia ASF nr. 1498/2016.

Instanța de fond reține că prin art. 6 al acestei decizii s-a dispus încetarea aplicabilității Deciziei ASF nr. 603/2016, însă, în același timp a fost prelungită durata mandatului FGA de administrator temporar căruia urmau a i se preda toate evidentele societății de asigurare.

Prin Decizia A.S.F. nr. 603/07.03.2016 privind stabilirea atribuțiilor și competențelor Fondului de Garantare a Asiguraților - administrator temporar al A. S.A. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 177 din 09.03.2016, la art. 1,2,3 (atribuții și competențe), și 4 este prevăzut în mod expres că Fondul de Garantare a Asiguraților, prin reprezentant legal, va înlocui organul de conducere al A. S.A. cu sediul social în Sibiu, str. x, turnul A, Centrul de Afaceri, jud. Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. x, C.U.I. x, înscrisă în Registrul asigurătorilor cu nr. x.

Totodată, prin Decizia ASF nr. 1498/2016 la 02.08.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a Societății "A." - S.A., se prevede la art. 5 alin. (2) că "Asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraților atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunța contractele de asigurare încheiate cu A. S.A., cât și cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei lor de valabilitate.".

Prin aceeași Decizie nr. 1498/2016, la art. 6 alin. (2) este stabilit că "La data intrării în vigoare a prezentei decizii, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuțiilor și competențelor Fondului de Garantare a Asiguraților - administrator temporar al Societății "A. " S.A.. publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 177 din 9 martie 2016. își încetează aplicabilitatea". De asemenea, conform art. 6 din aceeași Decizie, la data îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1). dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 și ale Deciziei ASF nr. 603/2016 își încetează aplicabilitatea.

Ceea ce, instanța de fond nu a reținut a fost faptul că intimata-reclamantă a înțeles să disimuleze transmiterea Notificării sub forma unei petiții greșit îndreptate, rezultând fără echivoc, că este exclus ca neîndeplinirea unei obligații asumate contractual - de a trimite cocontractantului notificarea privind denunțarea contractului de asigurare în termenul convenit - să fie escamotată sub forma trimiterii "greșite" a notificării către un terț față de contract, iar acesta să fie obligat să trimită actul de denunțare asigurătorului, în temeiul O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Înalta Curte constată că în motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 10581/02.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dâmbovița pentru suma de 356,68 RON reprezentând prima de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită de Polița de asigurare CASCO încheiată cu asigurătorul aflat în faliment A. S.A..

Din cuprinsul deciziei rezultă că singurul motiv pentru care a fost respinsă cererea de plată a fost acela că notificarea de denunțare a contractului de asigurare nu a fost adresată societății de asigurare, ci a fost înaintată pârâtului FGA, care nu a fost parte în contractul de asigurare, neavând calitatea de asigurător sau asigurat, astfel că nu putea lua act de această notificare.

Potrivit art. 14 din Legea 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizațiilor despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanța de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens. adresată Fondului în termen de 90 de zile de la dala rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la dota nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Cererea de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin postă. cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate"

La data de 16.02.2017 s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei A. S.A. (dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu).

Potrivit art. 2 din Decizia 603/2016:

"Pe toata perioada exercitării mandatului, administratorul temporar va exercita competențele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administrație și conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societății și cu legislația națională aplicabilă. Competențele administratorului temporar în legătură cu asigurătorul se exercită în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare și ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

La momentul primirii notificării de către FGA, era în vigoarea Decizia Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară nr. 603/2016 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților fusese desemnat administrator temporar al A. S.A. pentru a exercita competențele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administrație și conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societății și cu legislația națională aplicabilă.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că la momentul la care reclamanta a trimis notificarea de denunțare a contractului de asigurare către pârâtul FGA, acesta avea calitatea de administrator al A. S.A., astfel că avea competența de a primi notificarea de denunțare a contractului de asigurare transmisă de reclamantă.

Înalta Curte mai reține că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că notificarea de denunțare a contractului de asigurare nu are natura juridică a unei petiții și nici societatea de asigurare A. S.A. nu este o companie sau societate națională, astfel că nu erau aplicabile prevederile O.G. nr. 27/2002.

De asemenea, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3588 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2021.