ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2899/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.03.2018, reclamantele A. și B. prin A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 13441/05.03.2018 și a Deciziei nr. 13442/05.03.2018 emise de pârât, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 13441/05.03.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților; anularea Deciziei nr. 13442/05.03.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților; obligarea paratului la deschiderea a noi dosare de dauna cu data de 14.08.2015 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4266 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B. prin A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta A. în nume propriu și în reprezentarea reclamantei B..

În contextul prezentării situației de fapt, s-a solicitat de către recurentele - reclamante admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecată, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, care nu prevede vreun termen de decădere.

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat, in principal excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor in cazurile de casare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond.

Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că recuentele - reclamante nu au exercitat în termen calea de atac, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile mai sus redate, sentința nr. 4266 din 23 octombrie 2018 împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs fiind comunicată la data de 24.12.2018, conform dovezilor aflate la dosarul de fond, in timp ce calea de atac a fost declarată la data de 16 ianuarie 2019, conform e-mailului aflat la dosarul de recurs, ulterior împlinirii termenului la data de 10.01.2019.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Înalta Curte amintește că sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ., însă constată că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs.

De asemenea, reține instanța de control judiciar că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta - reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel cum s-a reținut anterior, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 489 alin. (1), respectiv art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. și va respinge recursul ca tardiv formulat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. în nume propriu și în reprezentarea reclamantei B. împotriva sentinței nr. 4266 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.