ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2017 din 22.12.2017 și declinată în favoarea Curții de Apel București prin sentința nr. 2992/08.05.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-F SV-2305-2016 din 02.03.2016.

Prin sentința civilă nr. 3808 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale art. 213 alin. (7) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

S-a arătat că prin decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-F SV-2305-2016 din 02.03.2016 emisa de Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava în temeiul art. 213 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală au fost estimate față de subscrisa A. S.R.L. obligații fiscale de plată în cuantum de 69.110.260 RON, din care TVA 41.027.332 RON si impozit pe profit 28.082.928 RON. Obligațiile de plată au fost estimate cu ocazia verificărilor preliminare.

ANAF nu a efectuat un control de fond la A. S.R.L. și nu a emis un titlu de creanță, iar de la data de emiterii deciziei de instituire a masurilor asigurătorii și până la depunerea acțiunii (22.12.2017) au trecut mal mult de 12 luni, fiind astfel incidente dispozițiile art. 213 alin. (7) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că măsurile asiguratorii încetează de drept în termen de 6 luni, astfel că se impune obligarea paratei sa emită o decizie de ridicare a acestora.

Instanța de fond a reținut incidența în cauza a dispozițiilor art. 213 alin. (8) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, în forma acestui text de lege de la momentul pronunțării hotărârii, însă soluția legală o reprezintă aplicarea formei textului de lege de la data de 02.09.2016, momentul la care s-au împlinit 6 luni de la emiterea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. A-F SV-2305-2016 din 02.03.2016.

Obligația paratei trebuie apreciata de instanța în raport cu data încetării de drept a masurilor asigurătorii - 6 luni de la emiterea deciziei - data de 02.09.2016, când pârâta trebuia să emită o decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii, în temeiul art. 213 alin. (7) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Excepția instituita de legiuitor prin art. 213 alin. (8) din Legea 207/2015, invocată de pârâtă si însușită de instanța de fond în considerentele hotărârii, a intrat în vigoare la data de 31.08.2017, când măsurile asigurătorii erau încetate de drept, potrivit art. 213 alin. (7) din Legea 207/2015.

Intimata - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, s-a arătat că dispozițiile alin. (8) al art. 213 din Codul de procedură fiscală în forma anterioară prevedeau aceeași excepție cu privire la situația sesizării organelor de urmărire penală, măsurile asiguratorii încetând de drept doar la data adoptării măsurilor asiguratorii de către organele penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. A-F-SV-2305-2016/02.03.2016 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava s-au instituit măsuri asigurătorii față de contribuabilul A. S.R.L. având în vedere estimarea, în urma unor verificări preliminare, a unor obligații fiscale în cuantum total de 69.110.260 RON.

Măsurile asigurătorii au fost luate în temeiul art. 213 din Lega nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin cererea nr. x/07.11.2012 reclamanta a solicitat pârâtei să emită o decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii ca urmare a împlinirii termenului de 6 luni prevăzut de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, interval în care organul fiscal nu a emis titlul de creanță, considerând că a intervenit încetarea de drept a măsurilor asigurătorii.

Prin adresa nr. x/12.12.2017 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a emite decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii invocând faptul că măsurile se află sub incidența dispozițiilor art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

Prin recursul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 213 alin. (8) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în forma acestui text de lege de la momentul pronunțării sentinței, adoptând astfel o hotărâre nelegală, deși trebuia avută în vedere forma de la momentul expirării termenului de 6 luni prevăzut de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, care se împlinea la data de 02.09.2016.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor 213 alin. (8) din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală (forma publicată în Mof I nr. 547/2015)

(8)Prin excepție de la prevederile alin. (7), în situația în care au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii încetează de drept la data la care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, în forma modificată prin Ordonanța 30/2017 prevăd că: (8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), în situația în care au fost instituite măsuri asigurătorii și au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluționării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanța de judecată. După comunicarea soluției date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătorești, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante din recurs, Inalta Curte constată că prima instanță a analizat contestația acesteia prin prisma dispozițiilor art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 "în forma în vigoare la data la care se pretinde de reclamantă că ar fi încetat de drept măsurile asigurătorii", redând forma textului în cuprinsul considerentelor.

Ceea ce a reținut prima instanță, opinie împărtășită și de instanța de control judiciar, este că și în forma în vigoare la momentul sesizării instanței, precum și în forma în vigoare la momentul expirării termenului de 6 luni, dispozițiile alin. (8) al art. 213 din Codul de procedură fiscală instituie o excepție de la încetarea de drept a măsurii asiguratorii reglementată de alin. (7) al aceluiași articol, în ipoteza în care au fost sesizate organele de urmărire penală.

Dispozițiile invocate de către recurenta - reclamantă au fost interpretate și prin art. 55 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2.546/2016 adoptat anterior modificării dispuse prin O.G. nr. 30/30.08.2017 în sensul că:

"In situația în care sunt sesizate organele de urmărire penală, organul de control procedează astfel:

b) în situația în care au fost sesizate organele de urmărire penală, potrivit legii, și nu au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, măsurile asigurătorii dispuse de organul de control subzistă până la finalizarea procesului penal. La finalizarea procesului penal, organul fiscal competent procedează conform celor dispuse de hotărârea instanței penale. În cazul în care finalizarea procesului penal se realizează prin ordonanță de clasare cu menținerea prejudiciului, organul de control face demersurile necesare în vederea emiterii titlului de creanță sau a prelungirii termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii până la un an".

Cum în speța dedusă judecății organele fiscale au sesizat prin adresa nr. x/22.08.2016 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, organul penal, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, se reține că măsurile asigurătorii nu au încetat la împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, astfel că decizia contestată este dată cu corecta aplicare a normelor de drept material, neaflându-ne în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. societate în insolvență prin administrator B. și prin lichidator judiciar C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3808 din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.