ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) "Grindu Prut" a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri prin care să transmită, în proprietate, sub condițiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigații, cât și terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafață de 1873 ha, în amenajarea pentru irigații "Câmpia Covurlui", din extravilanul mun. Galați.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 12 iulie 2018, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Grindu Prut a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cerere ce a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 13.09.2018.

A. S.A. a formulat cerere de intervenție principală în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 57 din data de 26 iunie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca fiind nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientei S.C. "A." S.A., invocată de reclamantă.

De asemenea, a respins, ca fiind nefondată, cererea de intervenție principală formulată de SC "A." S.A..

A admis acțiunea promovată de către reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Grindu Prut, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 12.07.2018 și în consecință a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să transmită în proprietatea reclamantei Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Grindu Prut, prin ordin al ministrului agriculturii, sub condițiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigații, cât și terenul aferent acestei infrastructuri în suprafață de 1873 m.p., delimitat la vest de SPP3, la est, de râul Prut, la sud, de SPP2 și Lacul Brateș, iar la Nord, de plotul SPP5, potrivit rapoartelor de expertiză de specialitate efectuate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și intervenienta A. S.R.L.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, și pe cale de consecință, casarea în parte a sentinței recurate doar în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii față de Guvernul României.

În motivarea recursului, acest recurent a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, deoarece, deși prin încheierea de ședință din data de 13.09.2018, instanța a constatat transmiterea legală a calității procesuale pasive de la Guvernul României la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu alte cuvinte, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, iar în considerentele hotărârii, nu face referire la Guvernul României, în dispozitivul sentinței nr. 57/26.06.2020 menține Guvernul României ca parte în contradictoriu cu care s-a admis acțiunea.

În opinia acestui recurent, conform dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului formulat în ceea ce privește introducerea în cauză a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și Agenției Domeniilor Statului (ADS) solicitată de MADR, pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești.

În motivarea recursului, acest recurent a arătat că, prin încheierea din data de 05.03.2020, curtea de apel a respins cererea formulată de MADR, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca inadmisibilă, încheiere care nu i-ar fi fost comunicată; consideră recurentul că, în cauza de față, nu se aplică prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. întrucât MADR, în calitate de pârât, și nu judecătorul din oficiu, a solicitat motivat introducerea în cauză a celor două autorități în discuție.

Astfel, apreciază că ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., deoarece, din situația de fapt și de drept a cauzei, dar și din materialul probator aflat la dosar, ar reieși, în mod evident că, prin actele încheiate și prevederile legale în vigoare la data încheierii acestora, introducerea în cauză a ANIF și ADS este fondată și temeinică; mai mult, instanța de fond ar fi sesizat "atitudinea oscilantă" a recurentului în privința indicării autorității care are în patrimoniu infrastructura de irigații, dar nu a admis introducerea celor doua instituții în cauză, la solicitarea MADR, fapt care, în opinia recurentului, ar fi condus tocmai la soluționarea acestei situații.

Se mai susține că, în ceea ce privește introducerea în cauză a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, aceasta a rezultat din reorganizarea vechiului B., în anul 2004, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1407/2 septembrie 2004 pentru aprobarea Planului de reorganizare globală a Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare S.A. și, conform Legii îmbunătățirilor Funciare nr. x, prin divizare, s-a înființat Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. care a preluat o parte din activul patrimonial al Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare S.A., ce constă în bunuri care aparțin domeniului public și privat al statului; anterior datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 11 din 09.06.2004 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și S.C. A. S.A., era în vigoare Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare publicată în Monitorul Oficial nr. 369/28.04.2004.

Potrivit art. 30 din acest act normativ, în forma de la data privatizării S.C. A. S.A., "infrastructura de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului privat al statului, situată pe terenurile cu destinație agricolă deținute în exploatare de societăți comerciale cu capital majoritar de stat, se transmite în folosință Administrației si se înregistrează în patrimoniul acesteia, cu reducerea corespunzătoare a capitalului lor social, prin diminuarea participației statului".

Astfel, în opinia recurentului, așa cum reiese din acest text de lege, anterior privatizării S.C. A. S.A.. infrastructura de irigații trebuia transmisă în folosința Administrației (Naționale) de Îmbunătățiri Funciare și înregistrată în patrimoniul acesteia; ca atare, la data privatizării, pachetul majoritar de acțiuni scos la vânzare, nu mai trebuia să cuprindă si partea de capital reprezentată de infrastructura de irigații, aceasta continuând să fie doar utilizată de deținătorii de terenuri dotate cu astfel de instalații, ca utilizatori individuali sau grupați în organizații înființate conform legii.

Se mai susține, în cadrul aceluiași recurs că, printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a S.C. A. S.A., reținându-se că aceasta nu mai poate aduce în discuție problema existenței și întinderii dreptului său de proprietate asupra infrastructurii de irigații; de asemenea, anterior litigiului mai sus menționat, a existat pe rolul instanțelor de judecată dosarul nr. x/2014, prin care OUAI Grindu Prut a formulat o acțiune în contradictoriu cu S.C. A. S.A. și ADS, iar Tribunalului Galați a soluționat litigiul, prin decizia civilă nr. 245/09.06.2016 definitivă, reținând că S.C. A. S.A. nu are calitate de proprietar al infrastructurii de irigații, ci este doar un utilizator al acesteia, infrastructura fiind proprietatea privată a statului.

În susținerea introducerii în cauză a APS, arată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare, "Agenția Domeniilor Statului este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (...)" și instituția specializată care realizează privatizarea societăților comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 și arendarea și concesionarea terenurilor cu destinație agricolă proprietate publică și privată a statului, administrate de aceste societăți; Agenția Domeniilor Statului își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

În plus față de aceste prevederi legale anterior menționate, solicită introducerea ADS în cauză pentru că, în baza celor două contracte încheiate între Agenția Domeniilor Statului și S.C. A. S.A., respectiv contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 11 din 09.06.2004 și Contractul de concesiune nr. x/05.08.2004, iar în ceea ce privește utilitatea introducerii în cauză a ADS, această instituție deține întreaga documentație ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între respectiva autoritate și A. S.A., înscrisuri pe care le apreciază concludente în soluționarea cauzei de față.

3.3. Recursul formulat de intervenienta A. S.R.L. a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond ar fi aplicat eronat art. 27 din Legea nr. 138/2004 modificat), fără a lua în considerare dispozițiile art. 3 si art. 6 din Legea nr. 138/2004; astfel, MADR ar fi emis în anul 2019 două Ordine succesive și a înțeles implicit, prin modificarea bunurilor și a modalității de transfer din Anexele la ordinele respective, să rectifice aspectele care încălcau flagrant legea specială, respectiv Legea nr. 138/2004 modificată, precum și să rectifice elementul esențial cu privire la imposibilitatea transferului terenului aflat în domeniul privat al statului prin ordin de Ministru, recunoscând implicit, în opinia sa, că acest transfer poate fi efectuat doar prin Hotărâre de Guvern, în condițiile clare stipulate de lege.

Susține recurenta că prima instanță ar fi trebuit să analizeze actele de înființare ale S.C. A. S.A. și să observe că, încă din anul 1991, mijloacele fixe, care cuprind și infrastructura de irigații, aparțin societății comerciale (intervenienta), prin Hotărâre de Guvern; în opinia sa, încă de la acea dată, infrastructura de irigații a aparținut S.C. A. S.A., valoarea acesteia fiind conținută în valoarea acțiunilor evaluate pentru privatizare, proces care ar fi început încă din anul 2003.

Astfel, arată recurenta, conform adresei nr. x/30.01.2003. transmisă de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor-Agenția Domeniilor Statului, societății comerciale S.C. A. S.A., directorul general de la acea dată era informat că, în temeiul legii 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, a Normelor Metodologice de aplicare a legii aprobate prin H.G. nr. 626/2001 și a Legii nr. 549/2002 de modificare și completare a Legii nr. 268/2001, societatea este în proces de privatizare, pachetul deținut de APS la societate urmând a fi scos la vânzare, odată cu apariția în presă a anunțului publicitar; ca răspuns la această adresă, S.C. A. S.A. transmite Adresa nr. x/06.11.2003 către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, Agenția Domeniilor Statului - Direcția Privatizare - Concesionare, toată documentația solicitată care privea S.C. A. S.A., și care, la punctul 15 cuprindea și Situația numerică și valorică a mijloacelor fixe la data de 30.09.2003, (care este aceeași ca cea din anul 1991, conform Registrului pentru evidența și inventarul fondurilor fixe depuse la dosarul cauzei) și care atestă ca toată infrastructura de irigații era în capitalul social al societății, deci în proprietatea acesteia.

Ulterior, în procesul privatizării, la data de 19.05.2004, s-a încheiat Procesul Verbal Preliminar, iar la data de 26.05.2004, Procesul Verbal al Ședinței de Licitație, care consfințește atribuirea pachetului de acțiuni și a concesiunii terenului către S.C. A. S.A..

Susține recurenta că instanța fondului trebuia să își exercite rolul activ și să solicite toate documentele pentru a verifica realitatea celor susținute de reprezentanții S.C. A. S.A. cu privire la deținerea infrastructurii de irigații în proprietate, întrucât, așa cum rezultă din toate actele normative enunțate, dar și din înscrisurile depuse la dosar, procesul de privatizare a început încă din anul 2003, societatea intrând pe listă și în procedura de privatizare, Agenția Domeniilor Statutului procedând la vânzarea pachetului de acțiuni la o valoare care includea indubitabil și valoarea mijlocului fix "infrastructura de irigații".

În opinia recurentei, chiar dacă se admite că nu s-a făcut la data privatizării aplicarea dispozițiilor art. 31 din legea 138/2004, astăzi, acționarul majoritar al S.C. A. S.A. nu poate fi privit decât ca un cumpărător de bună-credință care a achiziționat ceea ce i-a vândut statul prin reprezentanții acestuia, a plătit contravaloarea mijlocului fix infrastructura de irigații aflată in proprietatea S.C. A. S.A. încă din vremea când acesta era IAS și, totodată, al cărei capital social nu a fost niciodată diminuat prin trecerea infrastructurii la ANIF, așa cum prevedea art. 31 din Legea nr. 138/2004.

De asemenea, arată aceeași recurentă, instanța fondului trebuia să observe faptul că, prin admiterea acțiunii și dispunerea asupra trecerii, cu titlu gratuit, a infrastructurii de irigații în patrimoniul OUAI Grindu Prut cu terenul aferent, se realizează un transfer abuziv, fără o despăgubire reală și efectivă pentru prejudiciul suferit, nemaivorbind de faptul că societatea intervenientă ar fi efectuat lucrări și investiții în infrastructură, de la data privatizării și până la data pronunțării instanței fondului, anul 2020.

În opinia sa, textul legal invocat, art. 31 din Legea nr. 138/2004 dispunea asupra preluării în administrare a infrastructurii de irigații de la societățile comerciale cu deținere majoritară a statului a pachetului de acțiuni, cu o reducere corespunzătoare a capitalului social, tocmai pentru că, în eventualitatea ulterioară a privatizării, cumpărătorii pachetului de acțiuni să nu fie prejudiciați; astfel, apreciază faptul că instanța fondului, într-un mod prea lejer, ar fi apreciat puterea de lucru judecat cu privire la dreptul asupra infrastructurii de irigații și nu a mai luat în considerare toate aspectele pe care le-a invocat și în prezentul recurs cu privire la dreptul de proprietate asupra infrastructurii de irigații deținută, ca urmare a privatizării S.C. A. S.A..

Față de recursurile formulate, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Grindu Prut a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentului-pârât Guvernului României, excepție respinsă de instanța de recurs, la termenul la care a avut loc dezbaterea fondurilor prezentelor recursuri; pe fond, a solicitat respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate, susținând în esență, cu privire la recursul recurentei Guvernul României că, prin încheierea din 13.09.2018, judecătorul fondului a constatat că a operat o transmitere legală a calității procesuale pasive a acestui pârât, în favoarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, constatând incidență instituției de drept procesual civil indicată, această autoritate a dobândit legitimare procesuală pasivă, în fața primei instanțe, fiind introdus în proces, în locul autorului său și preluând procedura în starea în care aceasta se găsea, în momentul în care a avut loc transmisiunea, actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. Ca atare, în această situație, este eronată aprecierea pârâtului, potrivit căreia prima instanță s-ar fi pronunțat asupra lipsei calității sale procesuale pasive, pentru ca, în final, prin sentință, să fi dispus contrariul.

În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, arată intimata că judecătorul fondului a apreciat că nu sunt în prezența unui litisconsorțiu necesar și obligatoriu, care să impună introducerea terților indicați, dar a continuat judecata asupra fondului acțiunii civile și s-a pronunțat asupra temeiniciei pretențiilor părților litigante; apreciază că, față de obiectul și cauza acțiunii în contencios administrativ, prin care intimata - reclamantă tinde la dobândirea, sub condiție rezolutorie, a dreptului de proprietate asupra infrastructurii secundare de irigații în discuție, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, este de reținut că unica autoritate publică centrală, competentă să emită actul administrativ, cu caracter individual, este pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Așadar, rezultă că, în cauză, nu se află în ipoteza unei coparticipări procesuale pasive, necesare și obligatorii, în înțelesul art. 60 alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme terții în discuție sunt în subordinea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu au competență materială, în emiterea actului administrativ solicitat de intimata -reclamantă.

Referitor la recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.A. Galați, intimata-reclamantă solicită respingerea lui, ca nefondat, întrucât, contrar susținerilor recurentei - intervenientei, consideră că infrastructura secundară de irigații, obiect al prezentei acțiuni, se află în proprietatea privata a statului, și nu al acesteia, fapt ce rezultă din analiza hotărârilor judecătorești indicate, dar și a actelor normative de înființare și privatizare a societății interveniente.

Față de recursul formulat de recurenta-intervenientă A. S.A., a formulat întâmpinare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Și recurenta-intervenientă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate de Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al tuturor recursurilor din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea introductivă, reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) "Grindu Prut" a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să i se transmită în proprietate, sub condițiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigații, cât și terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafață de 1873 ha, în amenajarea pentru irigații "Câmpia Covurlui", din extravilanul mun. Galați.

Organizația a fost înființată prin Ordinul nr. 108 din 09.05.2006 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în scopul livrării apei pentru irigat, exploatarea, întreținerea și reparațiile sistemului de irigații, ce deservește terenurile agricole exploatate de membrii organizației (art. 6 alin. (1) lit. a) din lege); aceasta își desfășoară activitatea în cadrul unei suprafețe de teren clar delimitată, amenajată cu lucrări de îmbunătățiri funciare, stabilită prin Statutul OUAI Grindu Prut, prevăzută la pct. I.3, intitulat "Dispoziții generale" și anume " (...) în suprafața de 1873 ha (...), în amenajarea de irigații Câmpia Covurlui, Jud. Galați, și (...) are următoarele vecinătăți: la vest, plotul SPP3; la est, râul Prut; la Sud, plotul SPP2" și lacul Brateș; la nord, plotul SPP5(...)".

Pe această suprafață se află lucrări de îmbunătățiri funciare, respectiv o stație de pompare a apei pentru irigații - SPP4 și conducte, intitulate "CS-uri" și "antene", ce subtraversează terenurile agricole din T68-72, T113-T114 și T117; stația de pompare a apei pentru irigații menționată a fost trecută în proprietatea OUAI Grindu Prut, conform Legii nr. 138/2004, prin Protocolul din 19.10.2006, de la ANIF, însă restul infrastructurii de irigații, constând în conductele subterane sus precizate, care asigură transferul apei de la stația de pompare la terenurile agricole, nu a fost transmis în patrimoniul organizației.

A susținut reclamanta că transmiterea în proprietatea sa numai a stației de pompare a apei pentru irigații, fără conductele subterane, ce compun restul infrastructurii secundare de irigații, necesară și obligatorie bunei funcționari și exploatări a apei pentru irigații, nu poate asigura dezideratul legiuitorului, prin adoptarea legii îmbunătățirilor funciare și anume repunerea în funcțiune a infrastructurii de irigații, care să asigure apa, pentru irigarea suprafețelor de teren aparținând membrilor organizației. Cu toate acestea, autoritățile publice nu au inițiat până în prezent vreun demers concret, fapt ce ar fi determinat sesizarea instanței de judecată.

Prin sentința recurată, curtea de apel, în condițiile arătate în preambulul prezentei decizii, a admis acțiunea promovată de către reclamanta Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Grindu Prut, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 12.07.2018 și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să transmită în proprietatea reclamantei Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Grindu Prut, prin ordin al ministrului agriculturii, sub condițiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigații, cât și terenul aferent acestei infrastructuri în suprafață de 1873 m.p., delimitat la vest de SPP3, la est, de râul Prut, la sud, de SPP2 și Lacul Brateș, iar la Nord, de plotul SPP5, potrivit rapoartelor de expertiză de specialitate efectuate în cauză.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanță a soluționat procesul fara a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Pe de altă parte, chiar dacă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil impune obligația dar și dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual al litigiului, iar instanța nu poate introduce părți în cauză peste voința acestuia deoarece este de principiu că nu se poate autosesiza și că limitele judecății sunt date de partea care inițiază judecata, această limitare nu înlătură obligația judecătorului de fond de a pune în discuție și de a stabili corect cadrul procesual.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar și când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece și această situație poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât și motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanță este una contradictorie, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanța de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanței de recurs corecta aplicare a normelor juridice de către instanța de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanță, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde niciuneia dintre exigențele expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de către dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. astfel, chiar dacă recurentul Guvernul României a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7, această situație de casare nu este aplicabilă, dar argumentele fondate ale acestui recurent atrag incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ.: "instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase" .

Se reține astfel că, prin încheierea interlocutorie din data de 13.09.2018, curtea de apel a admis cererea reclamantului și a constatat intervenită transmiterea legală a calității procesuale pasive în prezenta cauză, de la Guvernul României la MADR, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 130/2018.

Este fără putere de tăgadă că această încheiere de ședință nu poate avea decât un caracter interlocutoriu, iar asupra chestiunii litigioase tranșate (respectiv transmiterea calității procesuale între cele două autorități), instanța nu mai putea reveni.

Se impune a se mai preciza faptul că, prin transmiterea calității procesuale legale, instituția de drept procesual civil căreia instanța de fond i-a dat eficiență, potrivit art. 38 C. proc. civ., calitatea procesuală transmisă trece de la persoana care o deține asupra altei persoane care, în acest mod, primește legitimarea procesuală; ca urmare, transmițătorul nu mai poate beneficia de justificarea de a sta în proces, ca efect al acestei treceri.

Cu toate acestea, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, aceasta a fost pronunțată într-un cadru procesual în care figurează, în mod greșit, și Guvernul României, deși acesta, așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, nu mai avea legitimarea procesuală de a aparține acestui cadru procesual, împrejurare care încalcă regula de procedură prevăzută de art. 235 C. proc. civ. și atrage casarea hotărârii din perspectiva situației de casare, prevăzută de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., de asemenea, așa cum s-a precizat, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și din această perspectivă.

Aceasta, deoarece, așa cum rezultă din conținutul hotărârii recurate, curtea de apel nu a stabilit situația de fapt, nerealizând o reală cercetare a fondului prezentei cauze; în plus, o parte a considerentelor au caracter contradictoriu în raport cu dispozitivul sentinței.

Pe de o parte, judecătorul de primă jurisdicție nu a identificat cine este proprietarul terenului, care este regimul juridic al acestuia, respectiv în deținerea/posesia cărei entități sau persoană fizică se află în prezent și, ca atare, cine urmează a fi persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Cu toate acestea, deși în considerente a apreciat că MADR trebuie să identifice autoritatea care deține inventarul infrastructurii în discuție, prin dispozitiv obligă aceeași autoritate să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fără a lămuri mai întâi aspectele esențiale anterior arătate, iar motivarea ce justifică respectiva soluție a instanței este eliptică și neconvingătoare, ceea ce impune soluția casării din motivele expuse, fără a mai fi analizate criticile ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Un argument în plus pentru a se reține nu numai nestabilirea exactă a situației de fapt și a cadrului procesual al litigiului, dar și raționamentul greșit al judecătorului de fond este acela că, deși nu a admis introducerea în cauză a ANIF și ADS, dar a sesizat "atitudinea oscilantă" a recurentului în privința indicării autorității care are în patrimoniu infrastructura de irigații, ulterior prima instanță a obligat MADR la identificarea instituției care ar deține inventarul infrastructurii în discuție, cu toate ca acest pârât a susținut, pe tot parcursul procesului, că ADS ar deține întreaga documentație ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între respectiva autoritate și A. S.A..

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în acord cu dispozițiile prezentei decizii; în rejudecare, instanța urmează a analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și recursul declarat de recurentul-intervenient S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 57 din 26 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.