ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 456/2021 din 28 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Tg. Jiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în cauza privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Investită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 71 din 12 martie 2021, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu și, constatând ivit conflict negativ de competentă, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Tg. Jiu, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii reclamantului este obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat acestuia în cuantum de 3000 RON prin fapta ilicită a pârâtului ca urmare a lipsei de reacție a acestuia în a-i apăra dreptul său prevăzut de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul a susținut că, începând cu anul 2015, pârâtul nu a luat act de toate relele tratamente la care sunt supuși deținuții din penitenciarele din România și, deși în anul 2015 a reținut, într-un raport toate ilegalitățile ce sunt în penitenciare, nu a luat luat vreo măsură. De asemenea că, i-a trimis mai multe petiții, dar nu a primit niciun răspuns, deși termenul de 30 de zile a expirat, apreciind astfel că, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1349 și 1357 C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

"Contenciosul administrativ" este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Repararea pagubei în condițiile legii contenciosului administrativ este posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ tipic - art. 8 alin. (1) teza I-a sau asimilat - art. 8 alin. (1) teza a II-a.

Astfel, acțiunea în despăgubiri formulată în fața unei instanțe de contencios administrativ este întotdeauna subsidiară acțiunii în contencios, neintrând în sfera de competență a instanței de contencios soluționarea unei cereri de chemare în judecată având un obiect exclusiv patrimonial, cum este situația în speță.

Astfel, concluzia care se impune este aceea că, de competența instanțelor de contencios administrativ, nu sunt toate litigiile care implică o autoritate publică, ci doar litigiile care privesc acte administrative tipice sau asimilate.

Împrejurarea că pârâtul este autoritate publică centrală nu este de natură a conduce la o altă concluzie, determinarea instanței competente trebuind să fie făcută în funcție de obiectul și de cauza acțiunii, nu în funcție de calitatea părților.

Astfel, raportul juridic care a condus la sesizarea instanței nu este unul de drept public, ci unul de drept comun - acțiunea reclamantului având ca obiect plata sumei de 3.000 RON cu titlu despăgubiri pentru fapta ilicită a pârâtului, în temeiul răspunderii civile delictuale în temeiul disp. art. 1349 și art. 1357 C. civ., astfel încât soluționarea unei astfel de cereri intră în competența jurisdicției de drept comun, și nu a celei de contencios administrativ.

Acțiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței de drept comun, atunci când nu se cere și anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Avocatul Poporului, în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.