ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2816/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019, la data de 17.07.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, solicitând anularea Notificării nr. x/24.06.2019, emisă de către pârâtă, prin care s-a inițiat procedura de anulare a Licenței de concesiune pentru explorare nr. x/14.11.2018, pentru perimetrul "Mehadia Est", emisă în favoarea societății în calitate de titular, precum și revocarea măsurii de anulare a Licenței menționate, măsură pe care reclamanta o apreciază a fi netemeinică și nelegală, astfel încât solicită anularea acesteia.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 35, alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, reclamanta solicită a se dispune suspendarea efectelor Notificării nr. x/24.06.2019, emise de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale și a procedurii de anulare a Licenței de concesiune pentru explorare nr. x/14.11.2018, pentru perimetrul "Mehadia Est" emisă în favoarea S.C. A. S.R.L., până Ia rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care instanța se va pronunța asupra legalității și temeiniciei emiterii notificării prin care s-a demarat procedura anulării Licenței, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Notificării nr. x/24.06.2019 și Deciziei de anulare a Licenței de concesiune nr. x/06.09.2019, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 283 din 24 octombrie 2019, a admis cererea formulată, precizată și completată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a dispus anularea Deciziei nr. 70/06.09.2019 privind încetarea concesiunii acordată prin Licența nr. x/2018 pentru explorarea resurselor de dacit industrial și de construcție în perimetrul Mehadia Est, Județul Caraș-Severin încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și A. S.R.L., aprobată prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 241/12.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 1072/18.12.2018, precum și a Notificării nr. x/24.06.2019, emise de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2019 și împotriva sentinței nr. 283 din 24 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale a declarat recurs.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat în principal constatarea nulității recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și de drept descrisă în cuprinsul acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2019 și împotriva sentinței nr. 283 din 24 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.