ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, la data de 09.03.2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Resurselor Minerale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Licenței de concesiune pentru exploatare nr. x/2002 din perimetrul "Cornet", așa cum a fost preluata în anul 2006 de SC C. SRL în baza aprobării date de A.N.R.M. prin Ordinul nr. 187/21.09.2006, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2015, la data de 21.05.2015, reclamantul D. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Resurselor Minerale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea aceleiași licențe de exploatare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, la data de 25.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanții E. și F. au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Resurselor Minerale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea aceleiași licențe de exploatare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a conexat dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 la Dosarul nr. x/2015, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Prin Sentința nr. 179/CA/2015-PI din 7 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunile formulate de reclamanții A., B., E., F. și D. împotriva pârâților Agenția Națională a Resurselor Minerale și SC C. SRL, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A., B., D., E. și F. care au solicitat casarea acesteia și, în urma judecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții au prezentat istoricul litigiului și au susținut faptul că sentința contestată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

3.1. În cadrul primului motiv de recurs, reclamanții au arătat faptul că instanța de fond a înlăturat motivul de nelegalitate al Licenței de concesiune pentru exploatare nr. x/2002 referitor la emiterea acesteia cu nerespectarea dreptului lor de proprietate asupra terenului afectat de concesiune fără să îl analizeze în mod real.

De asemenea, recurenții au precizat faptul că judecătorul fondului nu a verificat susținerile acestora în legătură cu aspectele că pârâta SC C. SRL nu a avut acordul proprietarilor pentru realizarea acestei activități, nu mai exploatează perimetrul concesionat și nici nu a plătit taxa de exploatare minieră.

3.2. În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, reclamanții au susținut faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 6 și art. 22 alin. (1) lit. f) din Legea minelor nr. 85/2003, precum și pe cele ale art. 555 și urm. din C. civ.

4.1. Intimata Agenția Națională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

4.2. Intimata SC C. SRL a depus întâmpinare în care a invocat excepția nulității recursului, întrucât autorii acestuia nu au dezvoltat motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 02.11.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 18.01.2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16.02.2018.

6.1. Referitor la excepția nulității recursului

Înalta Curte consideră că se impune respingerea excepției pentru că recurenții au motivat cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.2. Referitor la recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenții-reclamanți au solicitat instanței de contencios administrativ verificarea legalității Licenței de concesiune pentru exploatare nr. x/2002 aferentă perimetrului Cornet, județul Satu Mare.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamanților, apreciind că actul administrativ dedus judecății este legal.

Înalta Curte consideră că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost motivată corespunzător și este expresia interpretării și aplicării corecte a normelor juridice incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, instanța de control judiciar reține următoarele:

6.2.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate în textul legal citat. În concret, judecătorul fondului a prezentat în detaliu argumentele pentru care a apreciat că nu sunt fondate motivele de nelegalitate invocate de reclamanți cu privire la Licenței de concesiune pentru exploatare nr. x/2002, reținând, în esență, următoarele aspecte:

- reclamanții au dobândit titlul de proprietate asupra terenului în anul 2007, după obținerea licenței de concesionare contestate în cauză;

- este corectă apărarea pârâtei Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în sensul că există posibilitatea îngrădirii dreptului de proprietate în privința drepturilor terților asupra resurselor minerale;

- conform art. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, resursele minerale situate deasupra solului fac obiectul exclusiv al proprietății publice și pot fi concesionate;

- lipsa acordului proprietarului terenului nu reprezintă un motiv de anulare a actului de concesiune;

- din interpretarea dispozițiilor art. 34 din Legea minelor nr. 85/2003, rezultă faptul că anularea unei licențe de concesionare este atributul exclusiv al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

6.2.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

Intimata Agenția Națională pentru Resurse Minerale a acordat operatorului economic SC G. SA, în baza prevederilor art. 46 din Legea minelor nr. 85/2003, Licența de concesiune pentru exploatare nr. x/2002 pentru perimetrul Cornet, situat pe teritoriul localității Negrești-Oaș, județul Satu Mare, care a fost aprobată prin H.G. nr. 488/01.04.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 337/19.04.2004.

Ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 24 din aceeași lege, licența în discuție a fost transferată de la beneficiarul SC G. SA la SC C. SRL, conform Ordinului Președintelui ANRM nr. 187/21.09.2006.

Prima critică subsumată acestui motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 6 din Legea minelor nr. 85/2003, conform cărora:

"Dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării activităților miniere din perimetrul de explorare/exploatare se dobândește, în condițiile legii, prin:

a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți;

b) schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de reconstrucția clădirilor pe terenul nou-acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de terenul eliberat, conform convenției încheiate între părți;

c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între părți;

d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;

e) concesiunea terenurilor;

f) asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de licență;

g) alte proceduri prevăzute de lege."

Critica recurenților este nefondată, întrucât, așa cum a menționat și judecătorul fondului, concesionarul are drept de folosință și acces la terenurile pe care se efectuează activități miniere (mai precis, cele care formează obiectul concesiunii), căruia îi revine și obligația de a obține aceste drepturi, conform legii. Or, în speța de față, recurenții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului pentru care intimata SC C. SRL deține licența de exploatare resursă/rezervă andezit industrial și de construcții în anul 2007, respectiv după dobândirea licenței de către concesionar, iar odată cu vânzarea terenului au fost transmise recurenților și servituțile/îngrădirile existente asupra acestuia.

O altă critică vizează faptul că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 22 alin. (1) lit. f) din Legea minelor nr. 85/2003, potrivit cărora: "Începerea activităților miniere prevăzute în licență se autorizează în scris de către autoritatea competentă, în termen de până la 180 de zile de la intrarea în vigoare a licenței, după prezentarea de către titular, cumulativ, a următoarelor documente (...) acordul proprietarului sau administratorului terenului privind accesul la suprafețele necesare executării activității miniere prevăzute în programul anual de exploatare."

Critica recurenților este nefondată, întrucât, așa cum a precizat și prima instanță, începerea exploatării zăcământului s-a făcut de către intimata SC C. SRL în baza "Acordului de principiu" emis de Biserica Greco-Catolică Negrești-Oaș. În condițiile în care recurenții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului la odată ulterioară, respectiv în anul 2007, nu erau în măsură să-și exprime acordul privind accesul la suprafața necesară executării activității miniere.

O altă critică se referă la faptul că judecătorul fondului a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 555 și urm. C. civ., conform cărora:

"Art. 555 alin. (1): Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispunea de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

Art. 556 alin. (2): Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Art. 559 alin. (2): Proprietarul poate face, deasupra și în subsolul terenului, toate construcțiile, plantațiile și lucrările pe care le găsește de cuviință, în afară de excepțiile stabilite de lege și poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este ținut să respecte, în condițiile și în limitele determinate de lege, drepturile terților asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor și a apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor subterane și altor asemenea."

Critica recurenților este nefondată, în condițiile în care dispozițiile normative anterior citate instituie îngrădiri ale dreptului de proprietate ce se impun a fi respectate. Cu alte cuvinte, proprietarul are obligația să respecte, în condițiile și în limitele determinate de lege, drepturile terților asupra resurselor minerale anterior nominalizate.

De asemenea, se impune a fi făcută precizarea că art. 1 din Legea minelor prevede faptul că resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării și al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internațional și reglementărilor din convențiile internaționale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român. Așadar, în această categorie de resurse se include și zăcământul de andezit concesionat intimatei SC C. SRL.

Conform prevederilor art. 136 alin. (4) din Constituția României: "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate."

Concesiunea minieră este operațiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul și obligația de a executa, pe risc și cheltuială proprii, activități miniere având ca obiect resurse minerale ce cad sub incidența legii, în schimbul unei redevențe miniere pentru exploatare și al unei taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale.

Este de observat faptul că nu se concesionează terenuri proprietatea unor persoane fizice sau juridice, ci se concesionează dreptul de exploatare a resurselor minerale ce aparțin proprietății publice a statului român.

În fine, Înalta Curte consideră că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că, în speța de față, nu se regăsește niciunul dintre cazurile pentru care autoritatea competentă anulează licența de exploatare, nominalizate în art. 34 din Legea minelor nr. 85/2003 (citat de instanța de fond). De altfel, chiar autoritatea publică competentă a susținut faptul că intimata nu se află în niciuna dintre situațiile reglementate de norma anterior nominalizată.

Așa cum rezultă din decizia de eșalonare la plată nr. x/03.12.2013 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, titularul licenței de exploatare are de plată obligații fiscale rezultând din redevența minieră. Prin urmare, este evident faptul că acesta a exploatat resursele minerale ce i-au fost concesionate.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, precum și recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de SC C. SRL.

Respinge recursul declarat de B., A., F., E. și D. împotriva Sentinței nr. 179/CA/2015-PI din 07 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iulie 2019.

GGC - GV