ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 28.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale București și S.C. B. S.R.L. a solicitat anularea parțială a Licenței de exploatare nr. x/12.04.2002 a cărui titular este S.C. B. S.R.L.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale București a invocat excepția inadmisibilității și/sau a tardivității acțiunii, și pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind vădit nelegală și neîntemeiată.

La data de 14.01.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a solicitat "recalificarea cererii" sale în plângere împotriva răspunsului primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale cu nr. x din 01.09.2015 și scoaterea din cauză a S.C. B. S.R.L.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 49 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale București.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința admiterii cererii, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta arată că prin cererea introductivă de instanță a solicitat anularea parțială a Licenței de exploatare nr. x/12.04.2002 a cărui titular este S.C. B. S.R.L.

Ulterior, recurenta-reclamantă și-a modificat acțiunea, arătând că obiectul acțiunii sale este reprezentat de plângerea împotriva răspunsului primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale cu nr. x din 01.09.2015 și scoaterea din cauză a S.C. B. S.R.L.

În mod greșit a respins prima instanță acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, întrucât actul conținând răspunsul primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale cu nr. 9718 din 01.09.2015 nu constituie o adresă de informare, cum reține fără temei instanța fondului ci exprimă refuzul de soluționare a cererii reclamantei.

Față de aceste considerente se solicită admiterea recursului.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință, pentru considerentele ce vor fi arătate în considerare.

Astfel cum rezultă din economia dosarului pendinte, prin cererea înregistrată la data de 28.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea parțială a licenței de exploatare nr. x/12.04.2002, emisă în favoarea S.C. B. S.R.L.

Prin cererea înregistrată la 14 ianuarie 2016 recurenta-reclamanta și-a modificat acțiunea, arătând că solicită anularea răspunsului primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale nr. x/01.09.2015 și obligarea autorității la emiterea permisului necesar pentru amenajarea unui iaz piscicol.

Analizând conținutul adresei nr. x/2015, a cărei anulare se solicită prin cererea precizatoare, instanța fondului observă că prin acesta nu s-a dispus nimic, nici nu a fost respinsă vreo solicitare a reclamantei, acesteia aducându-i-se la cunoștință normele legale incidente și autoritatea din teritoriu care are competențe pe Legea minelor nr. 85/2003. Totodată, prin adresa menționată, reclamanta a fost îndrumată spre Compartimentul Inspecție Teritorială Caransebeș din cadrul ANRM.

Fiind o adresă de informare, lipsită de efecte juridice, actul atacat nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice.

Dat fiind că actul atacat nu prezintă caracteristicile unui act administrativ, concluzia care se impune este aceea că acesta nu poate face obiectul unei cereri în anulare, acțiunea fiind apreciată ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pretinsa vătămare derivă fie dintr-un act administrativ, fie din nesoluționarea în termen a unei cereri.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că acțiunea recurentei-reclamante, astfel cum a fost modificată prin cererea depusă la 14 inauarie 2016 este inadmisibilă, întrucât adresa contestată nu reprezintă un act administrativ tipic, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 și nici refuzul de soluționare a unei cereri.

Raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Din acestă perspectivă, așa cum a reținut și instanța fondului, Înalta Curte constată că, prin adresa nr. x/2015 intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale comunică recurentei-reclamante o serie de dispoziții legale relevante pentru realizarea unui proiect ce poate intra sub incidența art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 precum și condițiile de emitere a permiselor de exploatare prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2003, nerezultând, așadar, din cuprinsul acestei adrese, că intimata-pârâtă.

Sesizând, din conținutul actului atacat, că acesta este un răspuns la adresa reclamantei nr. 3/19.08.2015, judecătorul fondului a solicitat reclamantei depunerea acestui act, pentru a verifica ce anume a solicitat reclamanta și dacă adresa de răspuns, atacată în cauză, exprimă sau nu vreun refuz de eliberare a permisului de exploatare însă recurenta reclamantă nu a făcut dovada formulării unei solicitări concrete, adresate intimatei-pârâte, astfel că nici ipoteza vizată de art. 2 alin. (2) dinLegea nr. 554/2004 nu este incidentă în speță.

În consecință, criticile recurentei-reclamante la adresa modalității de calificare a adresei de răspuns nr. x/01.09.2015 nu sunt fondate, concluzionând Înalta Curte că este legală soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii reclamantei, în contextul în care obiectul acestei cereri nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constată nefondat recursul de față, urmând a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 49 din 29 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 mai 2018.