ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.10.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Instanța Superioară de Disciplină, anularea Deciziei nr. 10/01.03.2019 emise de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 257 din 22 aprilie 2020, Curtea a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și examinarea cauzei sub toate aspectele.

În drept, și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurentul că instanța în mod nelegal a stabilit că cele două societăți, Vîlceana S.R.L. și B. S.R.L., nu se aflau în litigiu la data intrării în procedura de faliment a societății B. S.R.L. Galați.

A apreciat că instanța a încălcat regulile de procedură privitoare la respectarea puterii de lucru judecat în decizia civilă nr. 34/R/27.02.2019 și la litigiul privind creanțele între cele două societăți, existent la data intrării în faliment a B. S.R.L..

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

3.1. Preliminar, se constată că, deși pricina s-a judecat sub imperiul Noului C. proc. civ., în vigoare din 15.02.2013, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din vechiul C. proc. civ. (abrogat prin Legea nr. 76/2012 și înlocuit cu C. proc. civ. 2010), referitoare la modificarea hotărârii când instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății (pct. 8) și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, care ar avea drept corespondent dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal critici la adresa hotărârii recurate, fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței care să se poată încadra în ipotezele C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurentul a apreciat că instanța ar fi interpretat greșit actul dedus judecății și că a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a prezenta situația de fapt și la a-și exprima nemulțumirea față de soluția instanței de fond, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate și fără a motiva de ce sentința ce face obiectul prezentului recurs ar fi lipsită de temei legal.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția instanței de fond nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 257 din 22 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.