Decizia nr. 3959/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2029/2024 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.05.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și B. S.R.L., anularea Deciziei nr. 17 din data de 19.02.2024 și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de către B. S.R.L. împotriva Hotărârii nr. 11, pronunțată de către Instanța Locală de Disciplină București la data de 28.03.2023, și menținerea, ca legală și temeinică, a Hotărârii nr. 11, pronunțată de către Instanța Locală de Disciplină București la data de 28.03.2023, în dosarul nr. x/2022.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2029 din 5 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâții Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și B. S.R.L., ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și anularea deciziei nr. 17 emise de Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, respingerea contestației împotriva hotărârii nr. 11 emise de Instanța Locală de Disciplină București.

În motivarea recursului, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură, recurenta a redat dispozițiile art. 22 alin. (1), (6), art. 9 alin. (1) și (2) și art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., susținând că Instanța Superioară de Disciplină era obligată să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat, și nu să trimită cauza spre judecare Instanței Locale de Disciplină. Raționamentul instanței de fond în sensul că, pentru a putea să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat, Instanța Superioară de Disciplină trebuia să trimită cauza Instanței Locale de Disciplină, pentru a se pronunța mai întâi aceasta asupra excepției invocate încalcă toate normele de procedură menționate.

Excepția puterii de lucru judecat necesită o soluție de sine stătătoare, în condițiile în care recurenta a solicitat să se ia act de puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 1166/04.05.2023 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2021, definitivă prin respingerea apelului. A mai susținut recurenta că presupusele fapte invocate de B. nu sunt altceva decât supoziții. Aceleași argumente au mai fost prezentate judecătorului sindic în cadrul unei cereri distincte, care, analizând probatoriul depus, nu a identificat motive temeinice să se sesizeze cu privire la înlocuirea practicianului în insolvență. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., a susținut recurenta că sentința este nemotivată, întrucât instanța a reținut într-un paragraf că este necesar ca asupra excepției autorității de lucru judecat să se pronunțe Instanța Locală de Disciplină, fără a analiza susținerile acesteia. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut recurenta încălcarea dispozițiilor legale ce guvernează procedura în fața Instanței de Disciplină din cadrul UNPIR. Pe de o parte, din analiza prevederilor Statutului nu rezultă necesitatea îndeplinirii unor condiții de formă cu privire la hotărârile elaborate de Instanțele Locale de Disciplină în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) din Statut ori de către art. 45 din Statut, prin urmare nu sunt aplicabile rigorile impuse de către art. 425 din C. proc.

civ. Pe de altă parte, hotărârea Comisiei Locale de Disciplină este motivată, fiind avute în vedere atât probele administrate în cauză, cât și dispozițiile legale invocate de B. S.R.L.. Raționamentul Instanței Locale de Discipină este expus într-un mod clar, concis, prin raportare la cele invocate de către părți, nefiind necesară dezvoltarea unei argumentații exhaustive cu privire la fiecare paragraf în parte invocat de B. S.R.L.. Recurenta a invocat practică judiciară apreciată ca fiind relevantă pentru soluționarea cauzei și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. 4. Apărările intimatelor Intimat-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă. Astfel cum au fost dezvoltate de recurentă susținerile din cererea de recurs, respectiv faptul că Instanța Superioară de Disciplină era obligată să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare invocat. În schimb, aceste susțineri pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat. Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată. Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat. Recurenta a susținut, în cadrul acestui motiv de recurs, că din analiza prevederilor Statutului nu rezultă necesitatea îndeplinirii unor condiții de formă cu privire la hotărârile elaborate de Instanțele Locale de Disciplină în temeiul art. 62 alin. (1) lit. b) din Statut ori de către art. 45 din Statut, prin urmare nu sunt aplicabile rigorile impuse de către art. 425 din C. proc.

civ. Potrivit art. 64 alin. (1) din Statut, Instanțele locale de disciplină au următoarele atribuții: "a) analizează abaterile disciplinare prevăzute de O.U.G. și de statut, potrivit competențelor date de prezentul statut." Instanța de control judiciar reține că, din analiza dispozițiilor legale menționate, nu reiese că hotărârile emise de Instanța Locală de Disciplină ar fi scutite de obligația de motivare. Totodată, cum în mod corect a observat instanța fondului, această nerespectare a formei actului administrativ cauzează o vătămare evidentă persoanei care formulează o plângere, neputând afla motivele pentru care cererea sa a fost respinsă și fără a evalua dacă se impune formularea unei căi administrative de atac.

De asemenea, absența motivării hotărârii instanței locale de disciplină privează de funcția sa jurisdicțională Instanța Superioară de Disciplină care, astfel, este pusă în postura de a expune, pentru prima dată, un raționament cu privire la argumentele afirmate prin plângere și respinse de Instanța Locală de Disciplină pentru motive nearătate. Cu privire la acest aspect, în plus față de cele reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte notează că motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica neechivoc elementele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției adoptate. Insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului așa cum s-a reținut de către CJUE în speța 14/69, ACF Chemie Farma NV c. Comisiei din 15.07.1970.

De asemenea, în cauzele C-41/1969, C-509/1993 și C-367/1995 se reliefează dublul rol al motivării actelor administrative: transparența actului și realizarea controlului judiciar al acestuia. În cauzele mai sus expuse, CJUE a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În același sens, în cauza C-509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a evidențiat, printr-o serie de decizii, că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu (decizia nr. 1580/2008 a secției de contencios administrativ și fiscal). Așadar, motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității.

În cadrul memoriului de recurs, recurenta a susținut că hotărârea Comisiei Locale de Disciplină este motivată, fiind avute în vedere atât probele administrate în cauză, cât și dispozițiile legale invocate de B. S.R.L.. A apreciat recruenta că raționamentul Instanței Locale de Discipină este expus într-un mod clar, concis, prin raportare la cele invocate de către părți, nefiind necesară dezvoltarea unei argumentații exhaustive cu privire la fiecare paragraf în parte invocat de B. S.R.L..

În speță, situația de fapt avută în vedere de judecătorul fondului relevă următoarele: Se reține prin Hotărârea nr. 11/28.03.2023 că, prin cererea înregistrată cu nr. x/14.10.2022, Instanța Locală de Disciplină București a fost învestită cu soluționarea plângerii disciplinare formulate de către B. S.R.L împotriva practicianului în insolvență A., titularul formei de exercitare CII A. IPURL, prin care s-a solicitat analizarea conduitei profesionale a practicianului în insolvență și sancționarea acestuia. Au fost arătate următoarele motive: În data de 13.10.2021 s-a deschis procedura de insolvență a debitoarei C. S.R.L., la cererea cetățeanului Federației Ruse DI. D., care deține calitatea de beneficiar real al companiei E. S.R.L..

La cererea creditorului D., a fost desemnat administratorul judiciar CII A. care este în relație de familie cu domnul F., avocat al creditorului E. S.R.L. (în care asociat unic este dl. D. — numele în actele în care apare ca cetățean român este D.) avocat care a deținut și calitatea de avocat al debitoarei C. S.R.L. înainte de deschiderea procedurii insolvenței. În data de 21.12.2021, administratorul judiciar A. a publicat în BPI nr. 21605/21.12.2021 tabelul preliminar al creanțelor C. S.R.L., prin care a comis o serie de nereguli vădit părtinitoare, în favoarea creditorului D. și a societății E. S.R.L.

(în care dl. D. deține 100% din capitalul social și este beneficiar efectiv), și în defavoarea celorlalți creditori, precum și în defavoarea debitoarei, având în vedere că administratorul judiciar cu bună știință și intenție a asigurat și continuă să facă toate demersurile astfel încât controlul asupra debitoarei să fie exercitat de către domnul D. (direct sau indirect prin intermediul societății E. E. S.R.L. a fost înscrisă cu o creanță care reprezintă 66,56% din masa credală, iar D. a fost înscris cu o creanță ce are o pondere de 28,82% din masa credală, deci în total dl. D. controlează masa credală având o pondere de 95,43 %. În cazul în care administratorul judiciar ar fi fost imparțial și ar fi analizat obiectiv creanța subscrisei, aceasta ar fi avut o pondere de 94% din masa credală.

Administratorul judiciar este în conflict de interese și independența practicianului în insolvență este încălcată. În prezenta cauză sunt incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ. întrucât domnul F., avocat al creditorului E. S.R.L. este tatăl copilului doamnei A., prin urmare între aceștia există o relație de concubinaj. Independența practicianului în insolvență A. este încălcată, în sensul art. 5 alin. (1) din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor din România, întrucât "un colaborator al său, soțul (soția) sau o rudă ori afin până la gradul. III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influența creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menținerea sa în poziția de administrator judiciar sau, lichidator într-un dosar de insolvență." O dovadă în plus a faptului că avocatul debitoarei C. S.R.L.

înainte de deschiderea insolvenței, dl. F., F., care este tatăl copilului practicianului în insolvență, este avocatul creditorului E. și implicit D. S.R.L. și în prezent în procedura. insolvenței C. S.R.L. o reprezintă și cererea de intervenție accesorie formulată de acest creditor în dosarul nr. x/2021 în fața Curții de Apel București. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din Codul etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor din România întrucât concubinul practicianului în insolvență se află simultan sau succesiv în raporturi juridice susceptibile de a influența creditorii sau creditorii ce pot decide numirea ori menținerea practicianului în insolvență în poziția de administrator judiciar.

Prin urmare independența practicianului A. este afectată și aceasta este în conflict de interese în sensul art. 11 din codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor din România. În temeiul art. 12 din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a practicienilor din România, doamna A. avea obligația să comunice instanței că se află în conflict de interese si să solicite înlocuirea. Având în vedere că administratorul judiciar la termenul din 09.03.2022 nu a fost prezent personal, ci prin avocat, așa cum rezultă din încheierea de ședință, iar prezentarea raportului de activitate a fost făcută de către avocat, practicianul în insolvență a nesocotit dispozițiile legale de la art. 40 alin. (4) lit. I) din O.U.G.

nr. 86/2006, care prevăd că elaborarea și susținerea rapoartelor periodice în procedurile de insolvență este un atribut exclusiv al practicianului în insolvență și nu poate fi exercitat prin reprezentare. Instanța locală de disciplină a respins sesizarea formulată cu următoarea motivare: Față de cele reținute mai sus, față de materialul probator depus la dosar și de explicațiile prezentate, instanța de disciplină apreciază conduita practicianului în insolvență intimat ca neputând fi asimilata unei abateri disciplinare în sensul celor prevăzute de Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Prin probele administrate în cauză, instanța reține: că petentul nu a făcut dovada că practicianul în insolvență s-ar regăsi în cazurile prevăzute de art. 42 alin. (1) C. proc.

civ. Față de cele reținute mai sus, instanța de disciplină apreciază că, pe baza unor simple bănuieli supoziții, interpretări subiective asupra unor situații, nu se poate dispune sancționarea practicianului, întrucât textele legale mai sus menționate sunt de strictă interpretare. Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, față de cele expuse anterior, în plângerea formulată de pârâta B. S.R.L. au fost formulate mai multe critici punctuale pe care Instanța Locală de Disciplină nu le-a analizat în niciun mod, nici explicit și nici implicit, limitându-se la a preciza că nu a fost dovedit niciun caz de incompatibilitate și că au fost formulate simple supoziții. Astfel cum a reținut instanța de fond, cel puțin unul din elementele faptice prezentate și confirmate și de reclamantă, respectiv că aceasta are un copil cu avocatul F., impunea un răspuns elaborat și detaliat, mai ales că pârâta B. invocase incidența art. 42 alin. (2) pct. 13 din C. proc.

civ. Instanța Locală de Disciplină nu a prezentat niciun argument legat de această chestiune, de relațiile contractuale ale avocatului față de societățile în discuție ori față de posibilitatea efectivă a exercitării vreunei influențe asupra reclamantei, sau, din contră, că ar exista autoritatea de lucru judecat invocată de reclamantă. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că hotărârea Comisiei Locale de Disciplină este motivată, fiind avute în vedere atât probele administrate în cauză, cât și dispozițiile legale invocate de B. S.R.L.. În egală măsură, instanța de recurs va înlătura și susținerile referitoare la faptul că Instanța Superioară de Disciplină era obligată să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat, și nu să trimită cauza spre judecare Instanței Locale de Disciplină.

Astfel, în acord cu cele reținute de prima instanță, în condițiile în care s-a constatat că hotărârea Instanței Locale de Disciplină este complet nemotivată, este corectă soluția Instanței Superioare de Disciplină, întrucât nu există o analiză a împrejurărilor cauzei la care să se raporteze aspectele ce se solicită a fi valorificate din cele reținute prin hotărârile judecătorești invocate. Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei. În condițiile art. 453 din C. proc.

civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimata Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin înscrisurile atașate la filele x ale dosarului instanței de recurs. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 2029 din 5 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 2029 din 5 decembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta A. la plata către intimata Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.