ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2719/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 25 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. prin lichidator judiciar C., Primăria Comunei Șoldanu și Guvernul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 624 m.p. și construcțiile existente pe el, formate din patru spații de producție, prin vânzare-cumpărare de la B., județul Călărași, prin actul de vânzare-cumpărare intervenit între cooperativă și reclamant nr. 45/22.11.2012, achitând prețul vânzării integral la acea dată. Totodată, s-a solicitat anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 34/30.11.2006 prin care s-a aprobat lista de inventariere a patrimoniului Primăriei Șoldanu care a trimis spre aprobare și publicare acest act în care nejustificat și ilegal a inclus imobilul de 1171 m.p., poziția nr. 21 din H.G., deoarece acest imobil nu-i aparține.

Prin sentința civilă nr. 1354/09.04.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași la data de 31 mai 2019, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 584/18.09.2019, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Prin decizia nr. 5774/21.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 martie 2020, sub nr. x/2018*.

La termenul din 30 martie 2021, Curtea de Apel București a respins excepția netimbrării invocată prin întâmpinare de Guvernul României și a reținut cauza în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului.

Prin sentința civilă nr. 116 din 30 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale active;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României;

- a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. prin lichidator judiciar C., Primăria Comunei Șoldanu și Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 116 din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant, reiterând situația de fapt, a susținut că Primăria Comunei Șoldanu este cea care i-a vătămat interesul legal, care ar fi trebuit să procedeze conform legii și cu care a făcut procedura prealabilă, fiind autoritatea care în final ar fi trebuit să reglementeze situația.

Dată fiind natura speței, izvorul ei și finalitatea, dreptul său de a fi înregistrat cu bunul imobil de către Primăria Șoldanu în registrele acesteia, apreciază că nu se impunea să se adreseze tuturor organelor Administrative ale Statului cu plângere, Guvernul României efectuând doar ceea ce Primăria i-a supus aprobării.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile privind soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile sunt nefondate.

În ceea ce privește obiectul cauzei, instanța de recurs reține că prin decizia nr. 5774/21.11.2019, pronunțată ca regulator de competență de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a reținut că obiectul cererii deduse judecății vizează anularea H.G. nr. 1349/2001 Anexa 43, în acest sens fiind avute în vedere precizările reclamantului formulate în fața Tribunalului Călărași, la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2019.

În consecință, în mod corect instanța de fond a procedat la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, în raport de cererea reclamantului privind anularea H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași, prin care, în Anexa nr. 43 se atestă inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Șoldanu, unde este înscrisă poziția nr. 21 - Teren aferent - D., sat x, 1171 mp, N - DN4, S - pr. E., E - drum, V - casa parohială, reclamantul apreciind că acest imobil îi aparține.

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile, reținând în acest sens prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".

Înalta Curte amintește că articolul 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește ca regulă obligativitatea procedurii administrative prealabile, dreptul unei terțe persoane de a exercita acțiunea prealabilă, conform alin. (3) din Lege, fiind chiar un efect al recunoașterii terței persoane ca subiect de drept ce poate sesiza instanța de contencios administrativ.

Legea contenciosului administrativ arată expres situațiile în care nu este necesară plângerea prealabilă, în cadrul alin. (5) al art. 7, astfel că în toate celelalte situații, indiferent dacă reclamantul este destinatarul actului administrativ sau este un terț, procedura prealabilă este obligatorie, lipsa acesteia se invocă în condițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. și atrage inadmisibilitatea acțiunii în fața instanței.

Având în vedere că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă adresată pârâtului Guvernul României prin care să solicite revocarea Anexei 43 din H.G. nr. 1349/2001, aspect necontestat în cauză, în mod judicios instanța de fond a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile.

Prin urmare, în mod legal și temeinic a pronunțat instanța de judecată soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, prin aplicarea corectă a normelor de drept material și fără a încălca reguli de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității, cu expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția dată.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 116 din 30 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.