ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. in Brokeraj S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat:

- anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu nr. 733/23.10.2019;

- obligarea pârâtului să respecte legislația și să se pronunțe, printr-o nouă hotărâre, cu privire la existența sau inexistența unei discriminări cauzate prin H.C.L. nr. 76/2013, H.C.L. nr. 83/2018, H.C.L. nr. 104/2017 și Decizia de impunere cu nr. 49139/22.01.2018, emise de Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Secuiesc, așa cum s-a solicitat prin petiția (sesizarea) înregistrată la CNCD sub nr. x/04.01.2019, ce a făcut obiectul dosarului x/2019;

- obligarea pârâtului să se pronunțe, printr-o nouă hotărâre, cu privire la existența sau inexistența unei discriminări cauzate de actele administrative normative și cu caracter individual anterior menționate, în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în prezenta cauză.

Prin încheierea din data de 05 februarie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Unității Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Secuiesc.

Prin sentința civilă nr. 17 din 11 martie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. in Brokeraj S.R.L. împotriva hotărârii C.N.C.D. nr. 733/23.10.2019.

Împotriva sentinței civile nr. 17 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. in Brokeraj S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamanta a învederat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din același act normativ, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiindcă și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pe argumentele din întâmpinarea pârâtei CNCD, precum și pe probele depuse de aceasta, deși nu i le-a comunicat în prealabil și nu au fost supuse dezbaterii contradictorii.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susținut că instanța de fond și-a încălcat obligația de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care motivarea instanței de respingere a acțiunii formulate este complet străină de natura cauzei, neavând nici o legătură cu motivele CNCD de admitere a excepției lipsei calității procesuale active exprimate prin Hotărârea nr. 733/23.10.2019 și cu criticile formulate împotriva acesteia prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că o persoană juridică poate fi discriminată față de o persoană fizică sau față de altă persoană juridică, pe criteriul "formei de organizare" (a utilizatorului serviciului de salubrizare) dacă, de exemplu, acest criteriu are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic sau în orice alte domenii ale vieții publice și astfel hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 3, art. 16, art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2) și ale art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ale art. 5 și art. 7 alin. (1) din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor în cadrul CNCD, ale art. 25, art. 26, art. 193 alin. (1), art. 205 alin. (1), art. 209 alin. (1) și ale art. 218 alin. (1) din C. civ., ale art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/2006, ale art. 3 din Legea nr. 101/2006, precum și ale art. 117 alin. (1) și (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 195 din 24 martie 2015.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că prin prevederile Anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 76/2013, se crează o discriminare între utilizatorii persoane juridice din categoriile II-IV și utilizatorii persoane fizice și persoane juridice din categoria I, iar prin prevederile Anexei la H.C.L. nr. 83/2018 se crează o discriminare între utilizatorii persoane juridice din categoriile I-IV și utilizatorii persoanele fizice, fiind încălcat principiul nediscriminării și egalității de tratament al utilizatorilor prevăzut de art. 3 lit. g) din Legea nr. 101/2006 și dreptul, fără discriminare, de acces al societății reclamante la serviciul de salubrizare și de utilizare a acestuia, garantat de art. 117 alin. (2) din Regulamentul-cadru emis de A.N.R.S.C. și de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 51/2006.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 iulie 2020, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Secuiesc a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a respectat regulile de procedură și a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, astfel că a pronunțat o hotărâre corectă și întemeiată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. in Brokeraj S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Potrivit art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil:

(…)

(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte amintește că principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului procedurii de judecată propriu-zise, iar nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții.

Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Instanța de control judiciar constată că prin hotărârea nr. 733/23.10.2019 intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentei, reținând că această excepție este întemeiată în raport cu obiectul petiției, întrucât aspectele invocate de petentă fac referire la actele normative emise de partea reclamată care conțin reglementări cu caracter general, sunt impersonale și produc efecte erga omnes din raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Târgu Secuiesc.

Prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discrimării a susținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale active a petentei a fost în mod corect admisă, în condițiile în care o persoană juridică nu poate fi subiect al reglementării ca posibilă victimă a discriminării.

Prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pe argumentele din întâmpinarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discrimării, deși nu i-a comunicat în prealabil întâmpinarea și reclamantei și nu au fost supuse dezbaterii contradictorii.

În consecință, Înalta Curte are în vedere că instanța de fond, la pronunțarea soluției, a avut în vedere alte împrejurări esențiale pe care nu le-a pus în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil, principiu care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la elemente care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Instanța de fond nu putea pronunța hotărârea reținând aspecte esențiale pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. Prin urmare, hotărârea pronunțată este supusă casării pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În acest context, instanța de control judiciar reține ca fiind fondat și motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în condițiile în care sentința recurată nu respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a analizat criticile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și nici considerentele avute în vedere de organul administrativ la emiterea actului administrativ contestat în speță.

Nu în ultimul rând, contrar opiniei judecătorului fondului, nu se poate reține că persoana juridică nu este subiect al reglementării ca posibilă victimă a discriminării.

Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare reprezintă în principiu sediul materiei, iar potrivit art. 2 alin. (1):

"(…) prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Prevederile art. 3 din același act normativ stipulează că "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private (…)".

La art. 16 din O.G. nr. 137/2000 se statuează:

"Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte", iar la art. 18 alin. (1), "(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".

De asemenea, conform art. 19 alin. (2) din aceeași ordonanță:

"Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu", iar la art. 20 alin. (1) se prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că acestea sunt aplicabile atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, iar persoana juridică este subiect al reglementării ca posibilă victimă a discriminării, urmând a se aprecia de la caz la caz, în funcție de situația de fapt incidentă, dacă presupusa diferență de tratament reclamată constituie discriminare.

În consecință, Înalta Curte va reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3, art. 16, art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2) și ale art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, apreciind eronat că persoana juridică nu poate fi subiect al reglementării ca posibilă victimă a discriminării, în cauză fiind astfel incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, sentința pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu ocazia rejudecării instanța de fond urmând să procedeze la exercitarea controlului de legalitate a hotărârii emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în raport de criticile formulate de reclamantă prin acțiune și de considerentele reținute de autoritatea pârâtă prin hotărârea contestată.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite admite recursul declarat de reclamanta A. in Brokeraj S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 17 din 11 martie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. in Brokeraj S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 17 din 11 martie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.