Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
12 mai 2022

Decizia nr. 2694/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 12 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 03 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat de pârâtă la data de 19 august 2014 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 9041/26.09.2014. Tribunalul Ialomița a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată, iar, pe fond, a admis cererea reclamantei, prin sentința civilă nr. 754/13.05.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta APIA - Centrul Județean Ialomița. Prin decizia nr. 5413/12.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a admis recursul, a casat sentința recurată și a reținut cauza spre competentă soluționare în fond, admițând excepția necompetenței materiale a tribunalului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015.

DECIDE Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița. Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 730 din 26 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.