ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2694/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 03 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat de pârâtă la data de 19 august 2014 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 9041/26.09.2014.

Tribunalul Ialomița a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată, iar, pe fond, a admis cererea reclamantei, prin sentința civilă nr. 754/13.05.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta APIA - Centrul Județean Ialomița.

Prin decizia nr. 5413/12.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a admis recursul, a casat sentința recurată și a reținut cauza spre competentă soluționare în fond, admițând excepția necompetenței materiale a tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 619 din 25 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, încheiat la 19 august 2014, și Decizia nr. 9041/26.09.2014, apreciindu-se că aceste acte nu au fost motivate în fapt și în drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, invocând dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3401 din 18 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Ialomița împotriva sentinței nr. 619 din 25 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciindu-se că actele atacate au fost motivate în mod legal.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 730 din 26 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 730 din 26 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, cererea de recurs se limitează la reluarea conținutului cererii de chemare în judecată formulată în primă instanță, în primul ciclu procesual, fiind reluate inclusiv criticile privind nemotivarea actelor administrative atacate, chestiuni dezlegate cu caracter definitiv prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual, fără a se formula critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate.

Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița și va constata nul recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 730 din 26 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.