ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2022

HOTĂRÂRE
20.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 05.09.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B., C., Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 5 București, Administrația Fondului Imobiliar, Direcția Generală de Politie a Municipiului București și Asociația de Proprietari bloc 2B, anularea Hotărârii nr. 123/21.03.2018 emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 2285 din 18.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București, Primăria Sector 5 București, Administrația Fondului Imobiliar, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Asociatia de Proprietari bloc 2B; a respins acțiunea introdusă de reclamantul A. împotriva pârâților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C., pentru existența autorității de lucru judecat; a respins acțiunea introdusă de reclamantul A. împotriva pârâților Primăria Municipiului București, Primăria Sector 5 București, Administrația Fondului Imobiliar, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Asociatia de Proprietari bloc 2B, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 2285 din 18.09.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând soluția pronunțată de către prima instanță.

Recurentul-reclamant susține că i s-a blocat accesul la utilități fără a avea vreo datorie la întreținere, apreciind că este discriminat pe bază de etnie în raport cu alți vecini, cărora nu le-au fost oprite utilitățile, deși aveau datorii la întreținere; că CNCD a schimbat obiectul plângerii sale.

Intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că aspectele arătate prin cererea de recurs nu reprezintă veritabile critici aduse hotărârii recurate și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită a se ține cont de faptul că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, soluție ce nu a fost criticată prin cererea de recurs, astfel că a rămas definitivă.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât aspectele invocate prin cererea de recurs nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., redând doar aspecte de fapt și nemulțumiri ale recurentului-reclamant, fără a fi arătate critici concrete cu privire la hotărârea recurată, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de către legiuitor la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, aspectele arătate prin cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2285 din 18 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2285 din 18 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2022-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2022
Ședința publică din data de 22 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureșt
ÎCCJ 2022-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2022
Ședința publică din data de 6 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucur
ÎCCJ 2023-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 720/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin sentința civilă nr. 5378/17.09.2018, Tribu
ÎCCJ 2022-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2022
ă prin decizia civilă nr. 284/21.01.2019, face imposibilă punerea în executare și a acesteia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 510 alin. (3) C. proc. civ. Prin decizia nr. 3345 din 18 iuni
Sursă