ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2022

HOTĂRÂRE
10.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2019, recurentul pârât Primarul Comunei A., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1233/28 octombrie 2019, pe care o consideră nelegală, prin care a solicitat casarea acesteia și, în consecință, a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată menținând ca legală și temeinică Dispoziția nr. 348/27.12.2018 prin care s-a sistat acordarea ajutorului social pentru familia domnului B., cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin decizia nr. 381 din 25 martie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite recursul formulat de recurentul - pârât Primarul Comunei A., cu sediul în A., județ Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1233/28.10.2019 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civila în contradictoriu cu intimatul - reclamant B., casează sentința recurată și în rejudecare:

Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul reclamant să plătească recurentului pârât suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată făcute în recurs, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. solicitând "redeschiderea dosarului fiind vorba de o decizie pe care instanța a dat-o în data de 25.03.2020".

Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019, iar prin rezoluția din data de 26 iunie 2020 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția netimbrării căii de atac declarate, invocată din oficiu în ședința publică din data de 10 mai 2022, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 7 iulie 2020 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, pârâtul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 381 din 25 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 381 din 25 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2024
Ședința publică din data de 14 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2021-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3351/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2023-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2122/2023
O.G. nr. 137/2000; 2. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 04.12.2020 a fost introdus în cauză A., în calitate de pârât, în temeiul prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reținân
ÎCCJ 2021-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4510/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2024-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2024
ului reclamantei la demnitate, onoare și reputație. La data de 29.11.2019, reclamanta A., a formulat precizări la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că formulează prezenta cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu p
Sursă