ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 888 din 09.09.2019, Tribunalul Dâmbovița a disjuns cererea înregistrată sub nr. x/2019, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale, de cererea îndreptată de același reclamant împotriva pârâtului Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, urmând a se forma un nou dosar având același obiect precum cel din cauza 2596/120/2019, părți fiind reclamantul A. și pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, cu respectarea principiului continuității prevăzut de art. 19 noul C. proc. civ.

Prin aceeași sentință, în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, în temeiul art. 204 și art. 254-258 C. proc. civ., a admis proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantului, urmând a se înainta Serviciului de Telecomunicații Speciale o adresă prin care să se solicite comunicarea de relații.

Totodată, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în cauza x/2017, raportat la cauza de față, cu nr. x/2019, având ca părți reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca intervenind autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în cauza x/2017.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea sentinței nr. 888/09.09.2019 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul de a obliga autoritatea publica, respectiv Serviciul de Telecomunicații Speciale, sa-i comunice informația publica pe care i-a solicitat-o și anume conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate prin numărul național de urgenta 112 în intervalul orar 18:45-23:00 în data de 19.08.2016 de către salariații autorității publice Serviciul Județean de Ambulanta Dâmbovița cu salariații autorității publice Spitalul Orășenesc Găești, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2019.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 15.01.2020, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești, recurentul-reclamant A. a invocat, în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 din Legea 544/2001, raportat la prevederile art. 31 din Constituția României, atunci când printr-o hotărâre judecătoreasca, data în temeiul acestuia, este îngrădit accesul persoanei la o informație publică pe considerentul existentei autorității lucrului judecat reglementat prin prevederile art. 430 din C. proc. civ. provenit dintr-o hotărâre judecătoreasca anterioara, data tot în temeiul acestui text de lege, prin care a fost îngrădit și prin aceasta accesul persoanei la aceeași informație publica pe considerentul nedovedirii interesului în obținerea aceleiași informații publice.

Prin încheierea din data de 12 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ca inadmisibilă.

1.2. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 2846 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a repsins excepția nulității recursului.

S-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 12 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

1.3. Contestația în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2846 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 reclamantul a formulat contestație în anulare.

In susținerea căii de atac, a arătat că informația publică solicitată dovedește omorul mamei sale săvârșit de către cadrele medicale ale Spitalului Orășenesc Găesti, ale Serviciului Județean de Ambulanta Dâmbovița si ale Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Hotărârea comunicată este lovită de nulitate absoluta si este susceptibila de anulare pe calea contestației în anulare, deoarece instanța nu s-a pronunțat în realitate pa motivul de casare invocat, ci fabricat unul astfel încât să dea aparenta legalității soluționării.

Tinând cont de imposibilitatea îngrădirii accesului la informație publică, Înalta Curte de Casație avea obligația sa admită recursul si sa trimită cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru ca aceasta instanța are obligația legala de a lamuri sub toate aspectele care îi revin din prevederile art. 29 din Legea 47/1992.

S-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, art. 22 din Legea nr. 544/2001 reprezentând temeiul de drept al plângerii.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 508 (2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Serviciul de Telecomunicații Speciale a solicitat, în principal, admiterea excepției netimbrării și excepției inadmisibilității în raport de neîncadrarea contestației în cazurile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Intimatul Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată inadmisibilă contestația în anulare introdusă, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, instanța reține netemeinicia excepției netimbrării contestației în anulare în raport de obiectul fondului, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii 544/2001.

Deși contestatorul nu și-a întemeiat contestația în anulare pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 503 din C. proc. civ., din parcurgerea motivelor reiese nemulțumirea acestuia față de omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivelor de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 503 "(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Motivele contestației în anulare speciale sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Susținerile contestatorului privind omisiunea de a cerceta o serie de argumente, sau împrejurarea că acestea au fost combătute formal, nu îndeplinesc condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, ele referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate. Contestatorul a formulat critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, din perspectiva legăturii dintre textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a invocat prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu fondul cauzei pendinte. În esență, contestatorul apreciază că analiza instanței de recurs este greșită, textele de lege contestate având înrâurire asupra hotărârii pronunțate în litigiu, sub aspectul respectării garanțiilor și principiilor procesuale prevăzute de lege.

Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu nici noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și nici omisiunii cercetării unui motiv de recurs, astfel cum este definită de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin promovarea contestației în anulare, titularul căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greșeli de judecată și nici cenzurat modul în care instanța de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu au fost expuse motive care să se încadreze în prevederile art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbării.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2846 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.