ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2846/2020

Cadrul procesual Prin sentința civilă nr. 888 din 09.09.2019, Tribunalul Dâmbovița a disjuns cererea înregistrată sub nr. x/2019, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale, de cererea îndreptată de același reclamant împotriva pârâtului Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, urmând a se forma un nou dosar având același obiect precum cel din cauza 2596/120/2019, părți fiind reclamantul A. și pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, cu respectarea principiului continuității prevăzut de art. 19 noul C. proc. civ. Prin aceeași sentință, în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, în dosarul nou format ca urmare a disjungerii, în temeiul art. 204 și art. 254-258 C. proc. civ., a admis proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantului, urmând a se înainta Serviciului de Telecomunicații Speciale o adresă prin care să se solicite comunicarea de relații. Totodată, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în cauza x/2017, raportat la cauza de față, cu nr. x/2019, având ca părți reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Telecomunicații Speciale și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca intervenind autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în cauza x/2017. Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea sentinței nr. 888/09.09.2019 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul de a obliga autoritatea publica, respectiv Serviciul de Telecomunicații Speciale, sa-i comunice informația publica pe care i-a solicitat-o și anume conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate prin numărul național de urgenta 112 în intervalul orar 18:45-23:00 în data de 19.08.2016 de către salariații autorității publice Serviciul Județean de Ambulanta Dâmbovița cu salariații autorității publice Spitalul Orășenesc Găești, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2019. Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 15.01.2020, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești, recurentul-reclamant A. a invocat, în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 din Legea 544/2001, raportat la prevederile art. 31 din Constituția României, atunci când printr-o hotărâre judecătoreasca, data în temeiul acestuia, este îngrădit accesul persoanei la o informație publica pe considerentul existentei autorității lucrului judecat reglementat prin prevederile art. 430 din C. proc. civ. provenit dintr-o hotărâre judecătoreasca anterioara, data tot în temeiul acestui text de lege, prin care a fost îngrădit și prin aceasta accesul persoanei la aceeași informație publica pe considerentul nedovedirii interesului în obținerea aceleiași informații publice.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din data de 12 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din data de 12 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul constatării ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale În contextul prezentării situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, în cauză sunt îndeplinite cele patru condiții prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, respectiv excepția este ridicată de recurent în fața unei instanțe de judecată, excepția vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, excepția nu are ac obiect prevederi declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, excepția are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât art. 22 din Legea nr. 544/2001 constituie norma legală prin care este definită chiar competența instanțelor de judecată de a judeca plângerile și recursurile de care se face vorbire în acesta doar în privința existenței încălcării drepturilor cetățeanului numai din Legea nr. 544/2001. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicații Speciale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea recurată este temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicații Speciale prin întâmpinare, întrucât, deși cererea de recurs nu cuprinde o aserțiune expresă referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate de curtea de apel, recurentul-reclamant a formulat contraargumente de ordin critic față de considerentele încheierii atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanță a interpretat condițiile legale de admisibilitate a cererii de sesizării Curții Constituționale, invocând ca temei de drept art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care reglementează condițiile de sesizare a instanței de contencios constituțional, precum și calea de atac împotriva încheierii prin care această cerere este respinsă ca inadmisibilă. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurentul-reclamant, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, recurentul-reclamant a invocat neconstituționalitatea art. 22 din Legea nr. 544/2001 potrivit cu care: "(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art.

(2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. (3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului. (4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă. (5) Atât plângerea, cât și recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, și sunt scutite de taxă de timbru. Totodată, art. 31 din Constituție, în raport cu care s-a invocat neconstituționalitatea art. 22 din Legea nr. 544/2001, prevede: (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, - activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare, - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, - dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deși excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001, care constituie temeiul de drept atât al acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, cât și al cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat hotărârea în raport cu care s-a reținut autoritatea de lucru judecat în prezentul dosar, a fost invocată la cererea recurentului-reclamant în fața Curții de Apel Ploiești, iar, anterior, nu s-a pronunțat o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de petentă ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerința ca excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, instanța de control judiciar constată că, deși a invocat formal neconstituționalitatea prevederilor art. 22 din Legea 544/2001, raportat la prevederile art. 31 din Constituția României, în motivarea excepției, recurentul-reclamant a criticat în realitate raționamentul logico-juridic al instanței de fond fiind nemulțumit de faptul că Tribunalul a apreciat că prevederile Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, ceea ce invocă recurentul este îngrădirea accesului său la informație publică pe considerentul reținerii de către instanța de fond a existenței autorității de lucru judecat reglementată de art. 430 C. proc. civ., ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești anterioare dată în soluționarea unei cereri ce avut ca temei de drept tot art. 22 din Legea nr. 544/2001, același obiect și aceleași părți. Or, efectuarea controlului de legalitate asupra raționamentului juridic al instanței de fond nu este atributul Curții Constituționale, ci al instanței de control judiciar, considerent pentru care, apreciind că în cauză nu se invocă în fapt neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, ci neconstituționalitatea raționamentului instanței de fond, Înalta Curte, în acord cu opinia curții de apel, constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum este motivată de recurentul-reclamant, este inadmisibilă, în cuprinsul cererii neformulând veritabile critici de neconstituționalitate. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului constituțional, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra soluționării cauzei. În acest sens, amintește Înalta Curte că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. Totodată, cererea de sesizare a Curții Constituționale se formulează de o parte din proces în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 neoferind într-adevăr instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Așadar, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, iar analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată având ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Așa fiind, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul a invocat neconstituționalitatea raționamentului juridic al instanței de fond raportat la prevederile art. 31 din Constituția României, iar nu neconstituționalitatea art. 22 din Legea 544/2001, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.