ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2018 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a învestit instanța cu acțiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/15.03.2018.

În urma activității de evaluare desfășurată de inspectorii de integritate s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților prin aceea că reclamantul, consilier local, a participat la adoptarea HCL 60/01.02.2013 și respectiv 14/29.03.2013, iar ulterior a încheiat contractul de pășunat nr. x/4.05.2013, încălcând astfel prevederile art. 77 din Legea 161/2003, coroborate cu art. 75 din Legea 393/2003.

Prin sentința civilă nr. 152 din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanța de fond a ignorat o realitate socială, respectiv că la comune marea majoritate a consilierilor locali sunt și deținători de animale, iar calitatea de buni gospodari i-a ajutat să obțină un mandat de consilier local. Această realitate a fost recunoscută și de instanțele judecătorești, așa cum a reținut Curtea de Apel Brașov în considerentele deciziei civile nr. 798/R/07.08.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013, la care face referire în susținerea recursului;

- judecătorul fondului a nesocotit complet prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor potrivit căruia administrația publică locală are dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și de a gestiona pajiștile proprietate publică și privată a localității, în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective și nediscriminatorii, în condițiile legii;

- conform dispozițiilor imperative ale Legii 214/2011, primarii și consiliile locale au obligația de a pune în valoare pajiștile aflate în domeniul public sau privat al comunelor, de a le folosi eficient în baza cererilor crescătorilor de animale având animale înscrise la RNE încheind contracte de concesiune/închiriere pentru suprafețele de pajiști disponibile;

- greșit judecătorul fondului a apreciat ca nefiind relevantă împrejurarea dovedită cu adresa de la autoritatea locală că suprafața de teren care face obiectul contractului de pășunat nr. x/14.05.2013 făcea parte din pajiștile disponibile;

- textele legale reținute de prima instanță, respectiv dispozițiile art. 70 și 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2011, Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei și art. 75 din Legea nr. 393/2004, sunt greșit aplicate atât timp cât judecătorul fondului nesocotește prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011, respectiv prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013;

- în speță, interesele oficialului ca persoană privată nu numai că nu influențează necorespunzător îndeplinirea obligațiilor sale legale, ci interesul privat coincide cu interesul public de a pune în valoare pajiștile aflate în domeniul public al comunelor, proporțional cu efectivele de animale deținute.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, și în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea raportului Agenției Naționale de Integritare.

Prin notele de ședință recurentul - reclamant a solicitat instanței ca în admiterea recursului să reține incidența dispozițiilor art. 91 alin. (1) alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2003privind momentul încetării stării de incompatibilitate.

Intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond reținând în mod judicios încălcarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 alin. (1) și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În perioada 22.06.2012 - iunie 2016, reclamantul a avut calitatea de consilier local în cadrul Consiliul Local al comunei Ticuș, iar în această calitate a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local Ticuș nr. 6/01.02.2013 privind organizarea pășunatului în anul 2013 și a Hotărârii Consiliului Local Ticuș nr. 14/29.03.2013 prin care se aprobă posibilitatea ca fiecare crescător individual de animale să încheie contracte de pășunat pentru suprafețe de cel puțin 25 ha.

Ulterior participării la adoptarea hotărârilor, reclamantul, consilier local a încheiat contractul de pășunat nr. x/14.05.2013, prin care i s-a atribuit în folosință o suprafață de 20 ha pășune comunală, pe o durată de 20 de ani, în perioada 14.05.2013-31.12.2033.

Prin raportul de evaluare nr. x/15.03.2018 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că recurentul - reclamant nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, respectiv dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 75 și art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Așa cum se precizează explicit la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere acest deziderat, legiuitorul a prevăzut că reprezintă motive de nelegalitate, ce pot fi antamate în calea de atac a recursului, numai cele ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Deși cea mai mare parte a criticilor recurentului reclamant vizează aprecierea împrejurărilor care circumstațiază modalitatea de încheiere a contractului de pășunat, critici care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, totuși recurentul reclamant a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003, susținând, așa cum s-a arătat mai sus, că prevederile avute în vedere de instanța fondului în scopul reținerii conflictului de interese nu sunt relevante în raport de incidența dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011, respectiv ale dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013.

Soluționând recursul din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentele recurentului reclamant sunt lipsite de suport, întrucât dispozițiile legale în temeiul cărora a fost reținută, în cauză, existența conflictului de interese nu presupun dovada concretă a prejudicierii vreunei persoane, neavând relevanță împrejurarea că suprafața de teren nu a fost solicitată de alte persoane în vederea închirierii.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva raportului de evaluare nr. x/15.03.2018.

Soluționând contestația reclamantului, prima instanță a reținut că reclamantul, în calitate de consilier local, cunoscând că participase la adoptarea hotărârilor de consiliu local prin care a fost reglementată activitatea de pășunat și încheierea contractelor de pășunat, nu mai putea încheia în calitate de utilizator contractul de pășunat nr. x/14.05.2013, întrucât în acest moment interesul său patrimonial intra în conflict cu obligația îndeplinirii cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau în calitate de consilier local.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare în perioada avută în vedere de pârâta ANI, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

În același sens statuează art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, dispoziții potrivit cărora consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea si adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

Prin noțiunea de interes personal, legiuitorul a prevăzut, la art. 75 lin. 1 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali că, aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, daca au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv.

Raportat la aceste dispoziții și la împrejurările de fapt reținute de prima instanță, în sensul că recurentul reclamant avea posibilitatea de a anticipa faptul că adoptarea hotărârilor de consiliu local menite a pune în valoare suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al comunei Ticuș poate produce un folos patrimonial pentru sine, aceasta încheind ulterior contractul nr. x/14.05.2013, în mod legal a concluzionat prima instanță că raportul de evaluare nr. x reflectă aplicarea corectă a legii.

În mod greșit susține recurentul reclamant că nu sunt incidente normele referitoare la conflictul de interese întrucât interesul său coincide cu interesul consiliului local și al comunității privind buna administrare a pășunilor, întrucât beneficiul vizat de dispozițiile art. 75 lin. 1 lit. a) din Legea nr. 393/2004 nu trebuie să aibă caracter ilicit. Legiuitorul nu condiționează reținerea conflictului de interese de dovada faptului că implicarea alesului local s-a concretizat în adoptarea unor hotărâri de natură a favoriza consilierul prin încălcarea legii, fiind suficient să se constate că persoana evaluată avea posibilitatea de a anticipa că actul la adoptarea căruia participă este susceptibil să producă un folos lui.

Din perspectiva dispozițiilor care reglementează conflictul de interese nu prezintă relevanță nici împrejurarea că o instanță a constatat legală hotărârea de Consiliu Local.

Mai reține Înalta Curte că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 privind dreptul și obligația consiliului local de a gestiona pajisțile proprietate publică și privată a localității nu sunt aplicabile conflictului de interese și nu îl exonerează pe alesul local de obligația de a respecta principiile impațialității, integrității, transparenței deciziei și supremațieu interesului public.

Cu alte cuvinte și în ipoteza în care domeniul vizat de hotărârile de consiliu este obligatoriu a fi reglementat de către consiliul local, neexistând așadar marja de apreciere specifică analizei de oportunitate uzitate de autoritățile deliberative ale administrației publice locale, rămâne în ființă obligația de abținere a alesului local care anticipează un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Administrația publică locală are dreptul și capacitatea efectivă de a soluționa și de a gestiona pajiștile proprietate publică și privată a localității, în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective și nediscriminatorii, în condițiile legii.

în ceea ce privește dispozițiile art. 91 alin. (1) alin. (1)

1

din Legea nr. 161/2003 introduse prin Legea 59/2019, invocate prin notele de ședință, Inalta Curte constată că acestea completează textul legal cu anumite precizări cu privire la durata stării de incompatibilitate, în sensul că starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate, neavând relevanță în soluționarea prezentului recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 152 din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.