ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub numărul unic de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/01.02.2019 emis de pârâtă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 55 din data de 22 aprilie 2019 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 55 din data de 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în calitate de viceprimar, respectiv consilier local al Comunei augustin, a respectat dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"În exercitarea mandatului consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale" și din această cauză a participat la adoptarea HCL nr. 19/31.03.2016 care stabilea criteriile legale de atribuire a pășunii comunale pe bază de închiriere de către crescătorii de animale din comună, fapt ce a făcut ca interpretarea să fie în interesul colectivității locale.

Având în vedere că în HCL nu se menționează persoanele care vor încheia contracte de închiriere pentru pășunea comunală, în mod greșit prin raportul ANI s-a reținut că votul recurentului-reclamant a fost în interes personal și nu cel de acordare a sprijinului în rezolvarea unei probleme de interes local.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 12 august 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 20 ianuarie 2021.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată nulitatea recursului, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/01.02.2019, emis de Agenția Națională de Integritate.

Prima instanță a respins ca nefondată cererea dedusă judecății reținând că, deși avea cunoștință de faptul că fratele său a înregistrat la data de 22.03.2016 o cerere de repartizare a unei suprafețe de pășune, reclamantul, în calitate de consilier local, a votat în favoarea adoptării Hotărârii nr. 19/31.03.2016 a Consiliului Local al Comunei augustin, prin care s-a aprobat repartizarea pășunilor deținute de comuna augustin.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Potrivit dispozițiilor art. 486 lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat….";

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

Conform art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Așadar, față de prevederile mai sus-menționate se observă că, prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în calitate de viceprimar, respectiv consilier local al comunei augustin, a respectat dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"În exercitarea mandatului consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale" și din această cauză a participat la adoptarea HCL nr. 19/31.03.2016 care stabilea criteriile legale de atribuire a pășunii comunale pe bază de închiriere de către crescătorii de animale din comună, fapt ce a făcut ca interpretarea să fie în interesul colectivității locale.

Or, aspectele prezentate nu reprezintă critici concrete din care să rezulte că prin hotărârea pronunțată instanța de fond ar dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative"., ori a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora:

"Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 57 alin. (4^1) și art. 101 alin. (3^1)".

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că, pentru constatarea conflictului de interese este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: cel reputat ca fiind în conflict de interese să aibă calitatea de consilier local; acesta să anticipeze ca hotărârea Consiliului Local la a cărei adoptare participă ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru soțul sau rudele ori afinii de până la al doilea grad inclusiv, fără a fi necesar ca beneficiul sau dezavantajul anticipat să se și concretizeze ulterior.

Or, din această perspectivă, motivarea recurentului-reclamant în sensul că, în HCL nu se menționează persoanele care vor încheia contracte de închiriere pentru pășunea comunală, în mod greșit prin raportul ANI s-a reținut că votul recurentului-reclamant a fost în interes personal și nu cel de acordare a sprijinului în rezolvarea unei probleme de interes local, nu poate fi considerată ca o critică concretă a hotărârii atacate.

Având în vedere faptul că, recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de a expune în mod concret motivele de casare pentru care consideră că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va constata nul recursul declarat în cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 55 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.