ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2534/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea notificării nr. x/29.06.2016 emise de către pârâtă. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la declararea în lista medicamentelor pentru care datorează contribuție trimestrială a medicamentelor cu codurile W59780001 și x.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 5089 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată. S-a admis cererea reconvențională. S-a dispus obligarea reclamantei să declare medicamentele cu codurile W59780001 și W55652001 în lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: - valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile reclamantei, întrucât se refera la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale); - valoarea a fosta calculată pentru medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată; - faptul ca se menționează în ordinul președintelui intimatei sau chiar intr-o ordonanță valoarea de referință la care se calculează taxa si care este prețul cu amănuntul, contravie legislației CEDO (art. 1 Protocolul 1 Adițional CEDO), care are o forță mai mare decât actele normative interne; - în calitate de contribuabil este îndreptățit ca intimata sa facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea medicamentelor inexistente si sa depună întreaga documentație prevăzuta de H.G. nr. 400/2013; - în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, s-a arătat că s-a înlăturat prin act normativ introducerea acesteia din baza de calcul; - a solicitat înlăturarea din baza de calcul a veniturilor realizate de alte persoane (intermediari si detailisti); A mai invocat recurenta și practica neunitară a Curții de Apel București, solicitând admiterea recursului și anularea notificării x/29.06.2016 emisa de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat din oficiu circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin notificarea nr. x/29.06.2016 pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a comunicat reclamantei A. S.R.L. că la nivelul trimestrului I 2016, conform datelor înregistrate în platforma informatică din sistemul de asigurări de sănătate, au fost înregistrate valori de consum raportate de canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) lit. a) și lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru medicamentele deținute de A.: W59780001 Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml și W55652001 Amproxol Rompharm 15 mg/5ml, iar ANMDM, prin adresa x/01.06.2016 înregistrată la CNAS cu nr. x/02.06 2016, i-a adus pârâtei la cunoștință că a identificat operațiuni comerciale (intrări/ieșiri) în rețeaua de distribuție în lunile ianuarie, februarie și martie 2016 pentru aceste medicamente, care nu au fost declarate de A. S.R.L. în calitate de DAPP si subiect plătitor al contribuției trimestriale, în Lista medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestriala sau Listele trimestriale actuale. Pentru aceste motive, pârâta i-a pus în vedere reclamantei obligația de a îndeplini în relația cu CNAS toate obligațiile legale stabilite de O.U.G. nr. 77/2011, respectiv de a declara în Lista medicamentelor pentru care se datorează contribuție trimestriala toate medicamentele pentru A. S.R.L. deține o APP valabila pe teritoriul României, puse efectiv pe piață, pentru care au fost înregistrate operatiuni comerciale (vânzări) în lanțul de distribuție, încadrate în categoriile de medicamente prevazute la art. I, categorii ce nu se limitează numai la medicamentele de care beneficiază asigurații, cu si fără contribuție personala, în tratamentul ambulatoriu, pe baza de prescripție medicala sau numai la medicamentele listate în Catalogul National al Preturilor Medicamentelor de Uz Uman Autorizate de Punere pe Piață (CANAMED) aprobat prin ordin al ministrului sănătății. Astfel cum corect a reținut prima instanță, criticile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată nu au nicio legătură cu actul contestat în condițiile în care prin notificare nu a fost comunicată reclamantei o valoare concretă a consumului de medicamente și nici procentul "p" de 15%, la care reclamanta a făcut referire; notificarea nu face mențiune despre vreo sumă care ar include adaosurile lanțului de distribuție de la producător până la vânzarea propriu-zisă și TVA; din notificare nu reiese că ar fi fost avute în vedere medicamentele cu codurile CIM W55648002, W54468001 și W58711004, în actul contestat fiind menționate doar medicamentele cu codurile CIM W59780001 și W55652001. Reține Înalta Curte că susținerile reclamantei reluate și în cadrul criticilor de recurs, nu pot fi valorificate drept motiv de nelegalitate a notificării atacate în cauză, fiind contrazis chiar mecanismul legal de calcul al taxei instituit de legiuitor. Actul normativ care reglementează contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (contribuția clawback) este O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare. Prin art. 3 și art. 5 din ordonanță sunt specificate: modalitatea de calcul a contribuției, datele care se comunică contribuabililor de către C.N.A.S în vederea stabilirii, calculului și declarării contribuției și modalitatea de comunicare a acestor date. Potrivit acestor prevederi, C.N.A.S transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuției consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor informații efectuându-se de către persoana obligată la plată stabilirea, calculul și declararea contribuției. Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor exprese ale O.U.G. nr. 77/2011 care instituie contribuția și stabilește procedura de calcul și declarare a acesteia, nu există o obligație în sarcina C.N.A.S de a comunica explicații cu privire la valoarea înregistrată a acestui consum. Cât privește pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, Înalta Curte constată că reclamanta nu contestă efectiv notificarea ci chiar obligația legală de plată a contribuției clawback instituită prin O.U.G. nr. 77/2011, astfel de susțineri implicând obligatoriu un control de constituționalitate, atribuție ce nu intră în competența instanțelor de judecată, ci a Curții Constituționale, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, pronunțată asupra cererii principale, privind anularea notificării nr. x/29.06.2016 emise de pârâtă este temeinică și legală. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța constată însă că hotărârea este criticabilă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 209 din C. proc. civ. (1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională. (3) Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Dincolo de legătura cu obiectul cauzei, evident îndeplinită, întrucât obiectul cererii reconvenționale este același obiect cu cel al notificării contestate, observă Înalta Curte că textul de lege impune cerința ca aceasta să îndeplinească condițiile unei cereri de chemare în judecată, în care calitățile părților sunt inversate. Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă consacrarea în legea contenciosului administrativ a dispozițiilor constituționale cuprinse la art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin 1 lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, din interpretarea coroborată a dispozițiilor mai sus arătate și cu cele cuprinse în art. 18 din Legea contenciosului administrativ care privesc soluțiile pe care instanța de judecată le poate dispune (anularea unui act administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă), se constată că cererea reconvențională privind obligarea reclamantei a completa lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a unei cereri în contencios administrativ. Reține Inalta Curte că, deși dispozițiile art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 recunosc calitatea procesuală activă a "oricărui subiect de drept public în condițiile prezentei legi", autoritatea publică emitentă a actului administrativ nu poate avea o asemenea calitate atunci când aceasta acționează în regim de putere publică în relația cu persoana vătămată. Administrația este garantul interesului public. Or, acesta fiind prioritar față de interesele particularilor, apărarea sa necesită celeritate și prioritate. Tocmai de aceea, atunci când își pun în executare propriile acte, organele administrative nu trebuie să obțină încuviințarea instanței. Actul administrativ se caracterizează printr-o triplă prezumție: prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate de unde rezultă caracterul său obligatoriu și executoriu din oficiu, motiv pentru care cererea de obligare a reclamantei pe calea cererii reconvenționale de a declara medicamentele pentru care datorează contribuția trimestrială prevăzută de O.U.G. nr. 77/2011, este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 1, 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea reconvențională, ca inadmisibilă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.