ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2025

Ședința publică din data de 5 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat anularea notificării nr. x/02.08.2021 emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2320 din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2320 din 6 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta arată că, la data de 02.08.2021, i-a fost comunicată notificarea atacată, cu privire la procentul de contribuție clawback și bugetul de referință pentru medicamente, precum și lista cuprinzând datele privind consumul înregistrat, iar potrivit notificării valoarea totală a consumului de medicamente pentru care societatea are calitatea de deținător de autorizație de punere pe piață, suportată din FNUASS, este mult mai mare decât cea reală, ca și procentul de contribuție.

Susține că în baza de calcul a contribuției pot intra numai sumele suportate în mod efectiv și real din FNUASS, or, notificarea atacată include și sume care în mod real nu au fost și nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate.

În prim rând, arată că în lista cuprinsă în notificare se regăsesc medicamente pe care recurenta-reclamantă nu le-a comercializat niciodată. În al doilea rând, valoarea la care s-a calculat taxa cuprinde adaosuri comerciale care nu-i aparțin, fiind venituri ale altor persoane și, totodată, sumele indicate în lista transmisă de către CNAS ca fiind suportate din fondurile publice, corespund unor cantități de produse mai mari decât cele comercializate prin farmacii sau consumate în unități sanitare cu paturi ori în centrele de dializă, în aceeași perioada de referință, raportate prin studiile de piață efectuate de societatea B., ceea ce în opinia sa relevă existența unor erori în lista transmisă.

Cum valoarea consumului de medicamente comunicat este mai mare decât valoarea consumului real, consideră recurenta-reclamantă că nici procentul "p" al contribuției nu a fost stabilit în mod legal, ci într-o cotă mai mare decât dacă s-ar fi luat în calcul consumul real de medicamente.

Apreciază că notificarea conține sume fictive, care nu au determinat și nu pot determina, în mod real, decontări din fonduri publice, fiind contrară art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Consideră recurenta-reclamantă că notificarea atacată este contrară prevederilor și jurisprudenței întemeiate pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât stabilirea și încasarea unei taxe reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor protejate de art. 1 alin. (2) al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (CEDO), în condițiile în care orice ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate cu scopul urmărit.

Susține că ingerința nu este proporțională cu scopul urmărit, întrucât sumele ce reprezintă baza de calcul a taxei clawback includ toate adaosurile lanțului de distribuție de la producător până la vânzarea propriu-zisă, ce pot fi substanțiale, precum și TVA, caz în care este vorba de o taxă la taxă. Astfel, se ajunge ca stabilirea sumei să se facă în funcție de cifra de afaceri, fără să se țină seama de costul de producție, alte impozite și taxe, etc., respectiv de activitatea propriu-zisă.

Invocă jurisprudenta Curții Europene de Justiție, care, în cauza Yukos c. Rusiei, a considerat că un procent de taxare de 11% din profit sau 25% din cifra de afaceri după scăderea TVA nu a fost considerat unul suficient de mare pentru a atrage încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1, însă în cauză este vorba de o taxă de 44,1% din cifra de afaceri pe trimestru.

Susține că i-au fost calculate taxe la medicamente care nu au fost fabricate, întrucât, deși aveau autorizație de punere pe piață, acestea nu au intrat în fabricație, cum este situația medicamentelor cu codurile CIM W55648002, W54468001 și W58711004, iar pârâta, deși a sesizat neconcordanțe, le-a considerat nesemnificative.

Critică și faptul că sentința a fost motivată pe baza unei decizii a Curții Constituționale privitoare la discriminare.

Mai arată că valoarea de referință la care se calculează taxa și care este prețul cu amănuntul se menționează în Ordinul președintelui intimatei sau într-o ordonanță, iar aceste acte normative sunt contrare legislației CEDO (art. 1 Protocolul 1 adițional CEDO), care are o forță mai mare decât actele normative interne.

Întrucât contestă faptul că a fabricat un medicament și că l-ar fi comercializat, solicită recurenta ca intimata să facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente și să depună întreaga documentație prevăzută de H.G. nr. 400/2013.

Arată că, deși a semnalat CNAS aceste aspecte, intimata-pârâtă nu a procedat la efectuarea vreunui control intern privitor la procedurile interne de decontare. Susține că diferențele apar din cauza faptului că în sistem au fost vândute produse cu aceeași denumire generică, dar realizate de alți producători și, din cauza sistemului defectuos al intimatei, au fost raportate spre decontare în mod eronat produsele sale și nu produsele ce în mod real au fost folosite, ceea ce se întâmplă cu precădere în circuitul închis al farmaciilor spitalelor de stat.

Precizează că pot face obiectul taxei clawback numai medicamentele compensate în limita plafonului decontat de CNAS și, cum în sistemul deschis al farmaciilor private, plafonul de compensate se termină pe data de 7 sau cel târziu 10 ale fiecărei luni, se poate concluziona că circa 30% din produse au vocația să fie comercializate în sistemul compensațiilor.

Mai arată că la calculul taxei intră mai multe produse decât a realizat recurenta-reclamantă în trimestrul respectiv, iar diferența provine din sistemul închis al spitalelor de stat care fac raportări cu încălcarea H.G. nr. 400/2013, respectiv raportează toate medicamentele din fișa unui bolnav fără a ține cont că numai persoanele asigurate pot beneficia de compensare și că trebuie raportate numai medicamentele date gratuit de spital, nu și cele prescrise și cumpărate de la farmacia privată din spital, deoarece într-o asemenea situație se ajunge la situația în care spitalului de stat îi sunt decontate medicamente pe care nu le-a achiziționat.

Consideră că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție și că, în baza art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu ar trebui sa intre în baza de calcul a taxei clawback veniturile realizate de alte persoane și nici valoarea produselor nedecontate ori decontate ilegal de CNAS.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticilor formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării nr. x/02.08.2021, emise de către pârâtă, prin care i s-a comunicat valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente pentru trimestrul II al anului 2021, suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru fiecare medicament din lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială, conform celor menționate în anexa notificării, precum și faptul că pentru stabilirea și calculul contribuției trimestriale aferente trimestrul II al anului 2021, potrivit art. 3

7

și art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, persoanele obligate la plata acesteia vor utiliza: a) Lista medicamentelor de tip I, II și tip III aferentă trimestrul II al anului 2021, prevăzută la alin. (2) lit. d) a art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011; b) Valorile de consum prevăzute la pct. 1, după scăderea TVA; c) Procentele corespunzătoare tipului de medicament prevăzute la alin. (3)- (5) ale art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși recurenta-reclamantă nu a indicat în mod expres motivul de casare pe care se întemeiază cererea de recurs, argumentele formulate se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi comercializat medicamente aflate în listă, că taxa s-ar fi calculat la cantități mai mari decât cele comercializate ori puse pe piață de către recurenta-reclamantă, în calitate de deținător de autorizație de punere pe piață sau că s-au calculat taxe asupra veniturilor realizate de alte persoane, în raport de care s-a calculat taxa respectivă, adaosuri și TVA.

Înalta Curte reține că orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia taxa este nelegală din perspectiva determinării acesteia prin includerea adaosurilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată, în raport de posibila încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția EDO, în condițiile în care s-a stabilit o taxa determinată nu la veniturile proprii ci, la veniturile altor persoane, Înalta Curte constată că este nefondată.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială a fost calculată în mod greșit asupra valorii la care au fost vândute medicamentele pe canalele de distribuție, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, apreciind că aplicarea procentului "p" trebuie raportat la vânzările aferente fiecărui plătitor de contribuție.

Înalta Curte constată, referitor la aceste adaosuri, că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin urmare, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit Capitolului VII din Metodologia privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România din 26.10.2016, aprobată prin H.G. nr. 800/2016. Criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

De altfel, o asemenea interpretare reiese și dintr-o serie de decizii ale Curții Constituționale, date în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate - cu titlu de exemplu Decizia nr. 92/2020 din 25 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) - (3) și ale art. 5 alin. (4) - (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, prin care s-a statuat că:

"deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală. În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de autorizații de punere pe piață negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, având în vedere acest argument al Curții Constituționale, care permite un calcul al contribuției prin raportare nu doar la prețul de producător, ci prin raportare la prețul de distribuitor sau de retailer, rezultă că motivele invocate de reclamantă cu privire la "pierderea unui bun" din cauza calculului asupra unor valori care cuprind adaosuri comerciale pe lanțul de distribuție nu sunt fondate.

În acest sens sunt și considerente deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, prin care instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus"

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat faptul că taxa clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

În aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, precum și a legislației Uniunii Europene, este dreptul exclusiv al legiuitorului intern să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei clawback, respectiv "agenții economici" vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători ai autorizațiilor de punere pe piață li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje.

Aceste considerente au fost reiterate și prin deciziile Curții Constituționale nr. 668/2014, nr. 665/2014 și nr. 789/2015, motiv pentru care Înalta Curte este obligată să valideze interpretarea dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, neputând să aplice textul analizat în sens contrar celor constatate prin deciziile Curții Constituționale.

Pe de altă parte, în deciziile sus-menționate, Curtea Constituțională s-a referit și la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituționale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, în raport cu aspectele anterior detaliate, susținerile recurentei-reclamante nu pot fi validate, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător.

De asemenea, Înalta Curte constată că, pentru realizarea unui just echilibru între interesul general și drepturile particularilor, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. În acest sens, întrucât, spre deosebire de distribuitorii și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje.

Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Pe de altă parte, câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal, este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

Or, în cauza de față, nu se poate considera că ar exista o apreciere a autorității statale lipsită de orice justificare obiectivă și rezonabilă sub aspectul contribuției în discuție, din moment ce reglementarea își găsește rațiunea în necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, pe fondul nevoii implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în vederea asigurării asistenței medicale a populației, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011.

Înalta Curte reține că formula de calcul a taxei clawback conține și alte variabile, prin raportare la fiecare reglementare legală în parte (procentul "p", indicatorii CTt, BAt, Vit, Vitr, VTt, VTtr etc.), ce conduc la concluzia că taxa aplicată este una globală, și nu individuală, raportată la un bun anume, care ar fi supus impozitării atât la momentul punerii în vânzare, cât și la momentul consumului. Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p", cât și în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total și, respectiv, individual).

Dincolo de aceste aspecte, în ceea ce privește procentul "p", Înalta Curte constată că acesta se calculează în raport cu niște indicatori ce nu se modifică pentru trimestrul în discuție (CTt și Bat fiind indicatori stabiliți în raport cu alte formule de calcul), singurul element variabil în calculul taxei clawback fiind consumul de medicamente în trimestrul de referință.

Prin urmare, din această perspectivă, nu sunt fondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că, întrucât valoarea consumului de medicamente comunicat este mai mare decât valoarea consumului real, nici procentul "p" al contribuției nu a fost stabilit în mod legal, ci într-o cotă mai mare decât dacă s-ar fi luat în calcul consumul real de medicamente, în condițiile în care procentul "p" reprezintă o constantă a perioadei de referință, cuantumul taxei variind în raport doar cu consumul de medicamente.

În acest sens, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că potrivit alin. (1) și (2

1

) ale art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, lista menționată trebuie să includă doar medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială. Cum această listă trebuie depusă până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, este evident că medicamentele declarate trebuie să fie cele comercializate în trimestrul respectiv. Ca urmare, se poate prezuma că medicamentele cuprinse în aceasta au fost efectiv comercializate de reclamantă, cel puțin în trimestrul menționat.

În acest context, Înalta Curte apreciază că responsabilitatea depunerii trimestriale, dar și a corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează contribuția clawback aparține deținătorului autorizației de punere pe piață, în speță reclamantei, aceasta având obligația depunerii unei declarații corespunzătoare realității. O eventuală omisiune a depunerii trimestriale a listei menționate ori existența unor elemente factuale incorecte în cuprinsul acesteia (spre exemplu, menționarea unor medicamente care nu au fost vândute în trimestrul respectiv) sunt împrejurări datorate culpei deținătorului APP și, ca urmare, nu pot fi invocate de către acesta în favoarea sa. În lipsa unor dovezi de netăgăduit ale imposibilității absolute a consumului medicamentelor în trimestrul aferent actelor atacate, lista depusă de deținătorul APP face dovada comercializării medicamentelor menționate în cuprinsul acesteia.

Totodată, Înalta Curte reține că nu există dispoziții legale care să susțină teza potrivit căreia contribuția clawback se datorează numai pentru medicamentele vândute de DAPP în trimestrul respectiv; dimpotrivă, din interpretarea logică a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă calculul contribuției în raport cu consumul trimestrial de medicamente, fiind evident că între data achiziționării unui medicament de la DAPP și data consumului său de către pacient există, de cele mai multe ori, un decalaj temporal semnificativ, medicamentele consumate într-un trimestru putând deci proveni din stocuri constituite în trimestrele anterioare.

Altfel spus, consumul de medicamente a cărui valoare stă la baza modului de calcul al contribuției trimestriale este consumul aferent vânzărilor fiecărui deținător al APP, astfel cum stipulează dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011. Acest text legal nu impune condiția ca vânzările plătitorului contribuției să fie realizate în același trimestru cu decontările.

Cu alte cuvinte, legea nu distinge după cum consumul de medicamente s-a realizat din stocurile trimestrului curent sau cele ale trimestrelor anterioare.

Prin urmare, orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista celor pentru care se datorează contribuție trimestrială.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat recurentei-reclamante valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează faptul că i-ar fi fost calculate taxe la medicamente care nu au fost fabricate, întrucât deși avea autorizație de punere pe piață, acestea nu au intrat în fabricație, cum este situația medicamentelor cu codurile CIM W55648002, W54468001 și W58711004.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt noi, neregăsindu-se nici în contestația administrativă și nici în acțiune, unde se susține generic că în notificare erau cuprinse coduri CIM care nu se regăseau în nomenclator, fără a se indica aceste coduri contestate.

Potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la examinarea unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului.

Așadar, motivul de nelegalitate invocat de recurentă, referitor la calcularea taxei trimestriale prin raportare la medicamente pentru care, deși recurenta-reclamantă avea autorizație de punere pe piață, nu au intrat în fabricație, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu pot fi analizate pentru prima dată în calea de atac a recursului.

Prin urmare, criticile înfățișate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. recurenta-reclamantă nefăcând dovada nelegalității notificării contestate sub niciunul dintre aspectele invocate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2320 din 6 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2320 din 6 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.