ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4319/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.05.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării x/05.11.2020 emisă de către pârâtă.

Prin sentința nr. 1932 din data de 14 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1932 din data de 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul anulării notificării, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că la data de 05.11.2020 i-a fost comunicată notificarea atacată, cu privire la procentul de contribuție clawback și bugetul de referința pentru medicamente, precum și lista cuprinzând datele privind consumul înregistrat, iar potrivit notificării, valoarea totală a consumului de medicamente pentru care societatea are calitatea de deținător de autorizație de punere pe piață, suportată din Fond, este mult mai mare decât cea reală, ca și procentul de contribuție.

Precizează că în baza de calcul a contribuției pot intra numai sumele suportate în mod efectiv și real din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate, or, notificarea atacată include și sume care în mod real nu au fost și nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate.

Astfel, o primă categorie vizează medicamente pe care A. nu le-a comercializat niciodată.

Pe de altă parte, valoarea la care s-a calculat taxa cuprinde adaosuri comerciale care nu-i aparțin fiind venituri ale altor persoane și, totodată, sumele indicate în lista transmisă de către CNAS ca fiind suportate din fondurile publice, ce corespund unor cantități de produse mai mari decât cele comercializate prin farmacii sau consumate în unități sanitare cu paturi ori în centrele de dializă, în aceeași perioada de referință, raportate prin studiile de piață efectuate de societatea B., ceea ce în opinia sa relevă existența unor erori în lista transmisă.

Cum valoarea consumului de medicamente comunicat este mai mare decât valoarea consumului real, consideră că nici procentul "p" al contribuției nu a fost stabilit în mod legal, ci într-o cotă mai mare decât dacă s-ar fi luat în calcul consumul real de medicamente.

Apreciază că notificarea conține sume fictive care nu au determinat și nu pot determina, în mod real, decontări din fonduri publice, fiind contrară art. 1 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011.

Consideră că notificarea atacată este contrară prevederilor și jurisprudenței întemeiate pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât stabilirea și încasarea unei taxe reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor protejate de articolul 1 alin. (2) al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (CEDO), în condițiile în care orice ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să respecte un raport de proporționalitate cu scopul urmărit.

Susține că ingerința nu este proporțională cu scopul urmărit, întrucât sumele ce reprezintă baza de calcul a taxei clawback includ toate adaosurile lanțului de distribuție de la producător până la vânzarea propriu-zisă, ce pot fi substanțiale, precum și TVA, caz în care este vorba de o taxă la taxă. Astfel, se ajunge ca stabilirea sumei să se facă în funcție de cifra de afaceri, fără să se țină seama de costul de producție, alte impozite și taxe, etc., respectiv de activitatea propriu-zisă.

Invocă jurisprudenta Curții Europene de Justiție, care în cauza Yukos c. Rusiei a considerat că un procent de taxare de 11% din profit sau 25% din cifra de afaceri după scăderea TVA nu a fost considerat unul suficient de mare pentru a atrage încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1, însă în cauză este vorba de o taxă de 44,1% din cifra de afaceri pe trimestru.

Susține că i-au fost calculate taxe la medicamente care nu au fost fabricate, întrucât deși avea autorizație de punere pe piață, acestea nu au intrat în fabricație, cum este situația medicamentelor cu codurile CIM W55648002, W54468001 și W58711004, iar pârâta, deși a sesizat neconcordanțe, le-a considerat nesemnificative.

Critică și faptul că sentința a fost motivată pe o decizie a Curții Constituționale privitoare la discriminare.

Mai arată că faptul că se menționează în Ordinul Președintelui intimatei sau într-o ordonanță valoarea de referință la care se calculează taxa și care este prețul cu amănuntul, aceste acte normative sunt contrare legislației CEDO (art. 1 Protocolul 1 Adițional CEDO), care are o forță mai mare decât actele normative interne.

Întrucât contestă faptul că a fabricat un medicament și că l-ar fi comercializat, solicită ca intimata să facă dovada cu înscrisurile primare privitor la perso ana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente și să depună întreaga documentație prevăzută de H.G. nr. 400/2013.

Arată că, deși a semnalat CNAS aceste aspecte, intimata nu a procedat la efectuarea vreunui control intern privitor la procedurile interne de decontare.

Recurenta-reclamantă susține că diferențele apar din cauza faptului că în sistem au fost vândute produse cu aceeași denumire generică, dar realizate de alți producători și, din cauza sistemului defectuos al intimatei au fost raportate spre decontare în mod eronat produsele sale și nu produsele ce în mod real au fost folosite, ceea ce se întâmplă cu precădere în circuitul închis al farmaciilor spitalelor de stat.

Precizează că pot face obiectul taxei clawback numai medicamentele compensate în limita plafonului decontat de CNAS și, cum în sistemul deschis al farmaciilor private, plafonul de compensate se termină pe data de 7 sau cel târziu 10 ale fiecărei luni, se poate concluziona că circa 30% din produse au vocația să fie comercializate în sistemul compensațiilor.

Mai arată că la calculul taxei intră mai multe produse decât a realizat recurenta în trimestrul respectiv, iar diferența provine din sistemul închis al spitalelor de stat care fac raportări cu încălcarea H.G. nr. 400/2013, respectiv raportează toate medicamentele din fișa unui bolnav fără a ține cont că numai persoanele asigurate pot beneficia de compensare și că trebuie raportate numai medicamentele date gratuit de spital, nu și cele prescrise și cumpărate de la farmacia privată din spital, deoarece într-o asemenea situație se ajunge la situația în care spitalului de stat îi sunt decontate medicamente pe care nu le-a achiziționat.

Consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție și că, în baza art. 1 din Protocolul 1, Adițional la CEDO, nu ar trebui sa intre în baza de calcul a taxei clawback veniturile realizate de alte persoane și nici valoarea produselor nedecontate ori decontate ilegal de CNAS.

Deși a fost legal citată, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23 martie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării x/05.11.2020, emise de către pârâtă, prin care i s-a comunicat valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente pentru trimestrul III al anului 2020, suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru fiecare medicament din lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială, conform celor menționate în Anexa notificării, precum și faptul că pentru stabilirea și calculul contribuției trimestriale aferente trimestrul III al anului 2020, potrivit art. 3

7

și art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, persoanele obligate la plata acesteia vor utiliza: a) Lista medicamentelor de tip I, II și tip III aferentă trimestrul III al anului 2020, prevăzută la alin. (2) lit. d) a art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011; b) Valorile de consum prevăzute la pct. 1, după scăderea TVA; c) Procentele corespunzătoare tipului de medicament prevăzute la alin. (3)-(5) ale art. 3

7

din O.U.G. nr. 77/2011.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși recurenta-reclamantă nu a indicat în mod expres motivul de casare pe care se întemeiază cererea de recurs, argumentele formulate se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanța de recurs constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi comercializat medicamente aflate în listă, că taxa s-ar fi calculat la cantități mai mari decât cele comercializate ori puse pe piață de către recurenta-reclamantă, în calitate de deținător de autorizație de punere pe piață sau că s-au calculat taxe asupra veniturilor realizate de alte persoane, în raport de care s-a calculat taxa respectivă, adaosuri și TVA.

Înalta Curte reține că orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din Lista depusă pentru care se datorează contribuție trimestrială.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante conform căreia taxa este nelegală din perspectiva determinării acesteia prin includerea adaosurilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată, în raport de posibila încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția EDO, în condițiile în care s-a stabilit o taxa determinată nu la veniturile proprii ci, la veniturile altor persoane, Înalta Curte constată că este nefondată.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială a fost calculată în mod greșit asupra valorii la care au fost vândute medicamentele pe canalele de distribuție, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, apreciind că aplicarea procentului "p" trebuie raportat la vânzările aferente fiecărui plătitor de contribuție.

Înalta Curte constată, referitor la aceste adaosuri, că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin urmare, este de necontestat împrejurarea că în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit Capitolului VII din Metodologia privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România din 26.10.2016, aprobată prin H.G. nr. 800/2016, însă, în speță, criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

De altfel, o asemenea interpretare reiese și dintr-o serie de decizii ale Curții Constituționale, date în soluționarea unor excepții de neconstituționalitate - cu titlu de exemplu Decizia nr. 92/2020 din 25 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) - (3) și ale art. 5 alin. (4) - (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, prin care s-a statuat că:

"deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală. În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de autorizații de punere pe piață negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, având în vedere acest argument al Curții Constituționale, care permite un calcul al contribuției prin raportare nu doar la prețul de producător, ci prin raportare la prețul de distribuitor sau de retailer, rezultă că motivele invocate de reclamantă cu privire la pierderea unui bun, din cauza calculului asupra unor valori care cuprind adaosuri comerciale pe lanțul de distribuție nu sunt fondate.

În acest sens sunt și considerente deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, care a instanța de contencios constituțional reținut următoarele:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat faptul că taxa clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

În aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, precum și a legislației Uniunii Europene, este dreptul exclusiv al legiuitorului intern să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei clawback, respectiv "agenții economici" vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători (deținătorilor de APP) li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje.

Aceste considerente au fost reiterate și prin deciziile Curții Constituționale nr. 668/2014, nr. 665/2014 și nr. 789/2015, motiv pentru care Înalta Curte este obligată să valideze interpretarea dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, nemaiputând să aplice textul analizat în sens contrar celor constatate prin deciziile Curții Constituționale.

Pe de altă parte, în deciziile sus-menționate, Curtea Constituțională s-a referit și la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituționale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, în raport cu aspectele anterior detaliate, susținerile recurentei-reclamante nu pot fi reținute, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător.

De asemenea, Înalta Curte constată că, pentru realizarea unui just echilibru între interesul general și drepturile particularilor, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. În acest sens, întrucât spre deosebire de distribuitorii și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje.

Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Pe de altă parte, câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal, este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

Or, în cauza de față, nu se poate considera că ar exista o apreciere a autorității statale lipsită de orice justificare obiectivă și rezonabilă sub aspectul contribuției în discuție, din moment ce reglementarea își găsește rațiunea în necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, pe fondul nevoii implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în vederea asigurării asistenței medicale a populației, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011.

Înalta Curte reține că formula de calcul a taxei clawback conține și alte variabile, prin raportare la fiecare reglementare legală în parte (procentul "p", indicatorii CTt, BAt, Vit, Vitr, VTt, VTtr etc.) ce conduc la concluzia că taxa aplicată este una globală, și nu individuală, raportată la un bun anume, care ar fi supus impozitării atât la momentul punerii în vânzare, cât și la momentul consumului.

Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p", cât și în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total și, respectiv, individual).

Dincolo de aceste aspecte, în ceea ce privește procentul "p", Înalta Curte constată că acesta se calculează în raport cu niște indicatori ce nu se modifică pentru trimestrul în discuție (CTt și Bat fiind indicatori stabiliți în raport cu alte formule de calcul), singurul element variabil în calculul taxei clawback fiind consumul de medicamente în trimestrul de referință.

Prin urmare, din această perspectivă, nu sunt fondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că, întrucât valoarea consumului de medicamente comunicat este mai mare decât valoarea consumului real, nici procentul "p" al contribuției nu a fost stabilit în mod legal, ci într-o cotă mai mare decât dacă s-ar fi luat în calcul consumul real de medicamente, în condițiile în care procentul "p" reprezintă o constantă a perioadei de referință, cuantumul taxei variind în raport doar cu consumul de medicamente.

În acest sens, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății:

"Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție."

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că potrivit alin. (1) și (2)

1

ale art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, lista menționată trebuie să includă doar medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială. Cum această listă trebuie depusă până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, este evident că medicamentele declarate trebuie să fie cele comercializate în trimestrul respectiv. Ca urmare, se poate prezuma că medicamentele cuprinse în aceasta au fost efectiv comercializate de reclamantă, cel puțin în trimestrul menționat.

În acest context, Înalta Curte apreciază că responsabilitatea depunerii trimestriale, dar și a corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează contribuția clawback, aparține deținătorului autorizației de punere pe piață (APP), în speță reclamantei, aceasta având obligația depunerii unei declarații corespunzătoare realității. O eventuală omisiune a depunerii trimestriale a listei menționate ori existența unor elemente factuale incorecte în cuprinsul acesteia (spre exemplu, menționarea unor medicamente care nu au fost vândute în trimestrul respectiv) sunt împrejurări datorate culpei deținătorului APP și, ca urmare, nu pot fi invocate de către acesta în favoarea sa. În lipsa unor dovezi de netăgăduit ale imposibilității absolute a consumului medicamentelor în trimestrul aferent actelor atacate, lista depusă de deținătorul APP face dovada comercializării medicamentelor menționate în cuprinsul acesteia.

Totodată, Înalta Curte reține că nu există dispoziții legale care să susțină teza potrivit căreia contribuția clawback se datorează numai pentru medicamentele vândute de DAPP în trimestrul respectiv; dimpotrivă, din interpretarea logică a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă calculul contribuției în raport cu consumul trimestrial de medicamente, fiind evident că între data achiziționării unui medicament de la DAPP și data consumului său de către pacient există, de cele mai multe ori, un decalaj temporal semnificativ, medicamentele consumate într-un trimestru putând deci proveni din stocuri constituite în trimestrele anterioare.

Altfel spus, consumul de medicamente a cărui valoare stă la baza modului de calcul al contribuției trimestriale este consumul aferent vânzărilor fiecărui deținător al APP, astfel cum stipulează dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011. Acest text legal nu impune condiția ca vânzările plătitorului contribuției să fie realizate în același trimestru cu decontările.

Cu alte cuvinte, legea nu distinge după cum consumul de medicamente s-a realizat din stocurile trimestrului curent sau cele ale trimestrelor anterioare.

Prin urmare, orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista celor pentru care se datorează contribuție trimestrială.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează faptul că i-ar fi fost calculate taxe la medicamente care nu au fost fabricate, întrucât deși avea autorizație de punere pe piață, acestea nu au intrat în fabricație, cum este situația medicamentelor cu codurile CIM W55648002, W54468001 și W58711004.

Înalta Curte constată că în fața instanței de fond nu s-a invocat acest aspect și nu au fost arătate respectivele coduri CIM, pentru ca instanța de fond să se poată pronunța asupra acestui aspect.

Or, în recurs nu pot fi invocate noi motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 478, art. 494 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care instanța de recurs nu poate proceda la analizarea acestuia, fiind vorba de un motiv nou, care depășește cadrul procesual obiectiv al litigiului dedus judecății în fond.

Dincolo de aceste aspecte, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a făcut o analiză a taxei clawback, inclusiv prin prisma exigențelor impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția EDO, sub acest aspect, instanța de fond reținând în mod corect că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statelor le-a fost recunoscut dreptul de a percepe impozite sau alte contribuții, dispunând în materie fiscală de o mare marjă de acțiune cu privire la mijloacele pe care pot să le utilizeze în acest scop, aparținând autorităților naționale competența să decidă perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale (Comisia Europeană a Drepturilor Omului, cauza Wasa Liv Omsesidigt Forsokringsbolaget Valands Pensionsstifteise și un grup de aproximativ 15.000 de persoane c. Suedia, 14 decembrie 1988, Svenska Management gruppen c. Suedia, 11 decembrie 1986). Statele trebuie să dispună de o amplă latitudine privitoare la măsurile pe care le adoptă în domeniile economice și sociale deoarece, datorită cunoașterii directe a societății și a nevoilor sale autoritățile naționale se găsesc, în principiu, în situația de a aprecia mult mai adecvat decât judecătorul internațional ce înseamnă, în asemenea materii, imperativele de utilitate publică, afară dacă aprecierea lor ar fi lipsită de orice bază rezonabilă (cauza Stec și alții c. Regatul Unit, 12 aprilie 2006). Or, în cauza de față, nu se poate considera că ar exista o apreciere a autorității statale lipsită de orice justificare obiectivă și rezonabilă sub aspectul contribuției în discuție, din moment ce reglementarea își găsește rațiunea în necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, pe fondul nevoii implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în vederea asigurării asistenței medicale a populației, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu, cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada nelegalității notificării contestate sub niciunul dintre aspectele invocate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1932 din data de 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1932 din data de 14 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.