ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1172/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Notificării x/30.10.2017, emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr. 5087 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5087 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul anulării notificării emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta reclamantă a formulat recurs, criticând sentința atacată pentru motivul că valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile sale, întrucât se refera la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale) dar și faptul că s-a calculat pentru medicamente pe care nu le-a comercializat niciodată.

Sentința este motivată pe o decizie a CCR privitoare la discriminare, însă precizează că nu a negat dreptul Statului Român de a de a stabili impozite și taxe, ci a arătat doar că această taxă este stabilită în mod nelegal, întrucât privește veniturile altor persoane și nu ale sale.

Faptul că se menționează în Ordinul Președintelui intimatei sau chiar într-o ordonanța valoarea de referința la care se calculează taxa și care este prețul cu amănuntul, aceste acte normative sunt contrare legislației CEDO (art. 1 Protocolul 1 Adițional CEDO), care are o forță juridică mai mare decât actele normative interne.

A stabilit instanța de fond faptul că sumele indicate în lista transmisă de CNAS nu constituie mijloc de probă succeptibil de a combate în mod eficient înregistrările sistemului informatic unic integrat. Numai că, sentința recurata are in vedere doar un control formal și nu unul efectiv.

Recurenta susține că, în calitate de plătitor de taxa parafiscală, în condițiile în care contestă faptul că a fabricat un produs medicamentos și, pe cale de consecință, nu l-a comercializat, ca intimata să-i poată stabili o taxă aceasta trebuie să facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente și să depună întreaga documentație prevăzuta de H.G. nr. 400/2013.

Dacă sunt indicii ca înscrisurile intimatei din sistemul informatic unic integrat sunt eronate, atunci trebuie rectificat sistemul conform realității și nu mistificată realitatea conform sistemului.

Se susține că teza privitoare la prevederile CEDO este falsă. Mai mult decât atât, pentru medicamentele pe care nu le-a produs și comercializat, dar intimata le-a decontat, după ce a semnalat aceste aspecte, intimata nici măcar nu și-a pus problema să facă un control intern privitor la procedurile sale de decontare.

În continuare, se indică o practică neunitară de soluționare a acestui tip de cauze în cadrul Curții de Apel București, sens în care se solicită sesizarea ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în conformitate cu prevederile art. 519-520 C. proc. civ., pe următoarele chestiuni de drept:

- Legea aplicabilă în domeniul stabilirii bazei de calcul a taxei claw-back- se aplica O.U.G. nr. 77/2011 ori suntem în ipoteza art. 148 alin. (2) din Constituție și se aplica CEDO;

- Pentru stabilirea bazei de calcul, se admit sau nu probe, respectiv dacă se consideră calculul CNAS o prezumție absolută peste care nu se poate trece.

Intimatul pârât CNAS, deși a fost legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Asupra solicitării de sesizare a ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din C. proc. civ., care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:

- existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

- chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.

În solicitarea de sesizare, recurenta a indicat existența unei practici neunitare la nivelul Curții de Apel București, în special în ce privește problema legii aplicabile, dar și a probelor administrate și a indicat hotărâri pronunțate încă din anul 2015.

După cum Înalta Curte a stabilit în nenumărate decizii, caracterul de noutate, esențial pentru declanșarea mecanismului hotărârii preliminare, se pierde pe măsură ce chestiunea de drept primește o dezlegare din partea instanțelor.

Or, este binecunoscut că hotărârea preliminară este concepută de legiuitor tocmai pentru preîntâmpinarea unei practici neunitare la nivelul instanțelor. Odată ce aceasta a intervenit deja în rândul instanțelor judecătorești, recursul în interesul legii este intrumentul pus la dispoziție pentru înlăturarea ei.

Pe de altă parte, se observă că recurenta a invocat practica neunitară de la nivelul Curții de Apel București, însă nu a indicat nicio decizie pronunțată de Înalta Curte, care să mențină caracterul neunitar al practicii, știut fiind că aceasta este instanța unde soluțiile invocate rămân definitive.

Cum la instanța supremă nu există divergențe de jurisprudență în materia invocată, se apreciază că solicitarea de sesizare în temeiul disp. art. 519-520 C. proc. civ. este nefondată și va fi respinsă.

1.2 Asupra recursului reclamantei:

Motivele de recurs invocate de reclamantă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când au fost intepretate sau aplicate greșit normele de drept material.

Așa cum corect a stabilit prima instanță, prin notificarea nr. x/30.10.2017, intimata pârâtă CNAS a comunicat recurentei reclamante, în vederea calculării contribuției clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul III al anului 2017, suportat din FNUASS și din bugetul MS pentru medicamentele din lista depusă pentru care datorează contribuția trimestrială, care este de 19,42%, unde elementele CTt și Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, nu includ taxa pe valoare adăugată.

În memoriul său de recurs, partea critică notificarea emisă și implicit soluția instanței, fiind nemulțumită pe de o parte de faptul că valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile sale, întrucât se refera la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale), iar pe de altă parte pentru că s-a calculat pentru medicamente pe care nu le-a comercializat niciodată.

A susținut recurenta că CNAS a încălcat principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, contribuția nefiind astfel așezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată asupra veniturilor contribuabilului ci inclusiv asupra veniturilor altor entități de pe lanțul de comercializare a medicamentelor (distribuitori și farmacii).

Se reține că aceeași argumentație a fost folosită de recurentă și în susținerea încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul de proprietate.

În legătură cu acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA.

Înalta Curte observă că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011:" Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse in programele naționale de sănătate, precum si pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite in tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform prezentei ordonanțe de urgență, contribuție care începând cu data de 30.09.2011, s-a calculat conform art. 3 din Ordonanță, respectiv:

(1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

2) Procentul "p" se calculează astfel:

P= CTt-Bat/CTt x 100, unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat."

Se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Prin urmare, formula de calcul menționată în notificările contestate, respectă în totalitate atât prevederile legale ale art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012, iar o eventuală nelegalitate, rezultată din nerespectarea prevederilor legale ce reglementează această operațiune, nu a fost invocată.

Criticile recurentei reclamante privind aplicarea taxei la valoarea provenită din venitorile altor persoane (adaosuri comerciale), iar nu la veniturile contribuabilului, nu atrag nelegalitatea notificării.

Astfel, se observă că în fapt, recurenta a urmărit prin demersul său judiciar, nu înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăși a normei legale interne care a permis, în accepțiunea sa, existența unei situații de incertitudine fiscală.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică în principiu și în principal un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.

Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Nu în ultimul rând, față de imposibilitatea instanței de a se pronunța cu privire la lacunele sau imperfecțiunile legislative, prima instanță just a constatat că în numeroase cazuri Curtea Constituțională a stabilit caracterul nefondat al criticilor de neconstituționalitate aduse O.U.G. nr. 77/2011.

În legătură cu critica referitoare a faptul că valoare ce a fost avută în vedere la stabilirea taxei s-a calculat pentru medicamente pe care nu le-a comercializat niciodată, se observă că nici aceasta nu este fondată.

Astfel, în mod just a reținut prima instanță că recurenta reclamantă, conformându-se prevederilor Ordonanței citate mai sus, a transmis CNAS listele medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială. Urmare a transmiterii acestor liste, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului III 2017.

Prin urmare, autoritatea publică pârâtă a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului III 2017 în baza acestor liste medicamente, pentru care recurenta reclamantă însăși și-a asumat că datorează taxa clawback.

Pe de altă parte, faptul că intimata nu poate verifica în concret, datele primare pe care intimata le-a folosit la stabilirea taxei și modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate, reprezintă, în realitate o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuție, în prezenta cauză.

Astfel, nu poate fi analizata pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al CNAS, întrucât instanța de contencios și-ar depăși atribuțiile jurisdicționale, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Deși recurenta precizează în mod expres în recursul său că nu înțelege să conteste cadrul legislativ, respectiv dreptul statului de a impune taxe și impozite, în fapt instanța observă că prin argumentele invocate se tinde spre înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare, sub pretextul unei imprecizii sau unui abuz legislativ. Concret, s-a precizat că nemulțunirea recurentei constă în aceea că CNAS nu îi permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construiește consumul de medicamente într-un trimestru și nici nu a efectuat un control intern asupra acestor date.

Or, intimata pârâtă, în maniera în care a procedat la comunicarea datelor din notificările contestate, a procedat întocmai cu dispozițiile legale ce reglementează stabilirea taxei în sarcina părții recurente, astfel încât susținerile de mai sus nu se pot transpune în reale motive de nelegalitate ale actului administrativ, fiind în fapt critici la adresa actului normativ.

Dintr-o altă perspectivă anumite erori petrecute în trecut în privința raportărilor efectuate de furnizori pentru consumul unor medicamente, nu pot avea consecințe directe asupra notificării din prezenta cauză, aceasta neputând fi viciată în absența unor elemente concrete de nelegalitate, ce nu au fost antamate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile al Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de S.C. A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5087 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.