ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5944/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea notificării x/29.01.2015 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr. 992 din data de 21.03.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casă Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței civile nr. 992 din data de 21.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs critică sentința primei instanțe pentru motivul că valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile reclamantei, întrucât se referă la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale) dar și faptul că s-a calculat pentru medicamente pe care aceasta nu le-a comercializat niciodată.

Sentința este motivată pe o decizie a Curții Constituționale privitoare la discriminare.

Nu neagă dreptul Statului Roman de a stabili impozite și taxe, însă această taxă este stabilită în mod nelegal, întrucat privește veniturile altor persoane și nu ale recurentei-reclamante.

Faptul că se menționează în Ordinul Președintelui intimatei sau chiar într-o ordonanță valoarea de referință la care se calculează taxa și care este prețul cu amănuntul, așa cum a arătat, aceste acte normative sunt contrare legislației CEDO (art. 1 Protocolul 1 Adițional CEDO), care are o forță mai mare decât actele normative interne.

Mai mult decât atât, această legislație internă încalcă normele bunului simț și constituie temei pentru o adevărată "haiducie" pe care o practică Statul Roman, prin aplicarea unei taxe la venitul realizat de altă persoană.

În toată legislația anterioară din România și în toată legislația lumii, plata taxelor și impozitelor este în strânsă legătură cu proprietatea sau cu veniturile.

A stabilit instanța de fond faptul că sumele indicate în lista transmisă de CNAS nu constituie mijloc de probă succeptibil de a combate în mod eficient înregistrările sistemului informatic unic integrat.

Numai că, sentința recurată are în vedere doar un control formal și nu unul efectiv.

In calitate de plătitor de taxă fiscală, în condițiile în care contestă faptul că a fabricat un produs medicamentos și pe cale de consecință nu l-a comercializat ca intimata să îi poată stabili o taxă, se consideră îndreptățită, în calitate de contribuabil ca intimata să facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente și să depună întreaga documentație prevăzută de H.G. nr. 400/2013.

Dacă sunt indicii că înscrisurile intimatei din sistemul informatic unic integrat sunt eronate, atunci trebuie rectificat sistemul conform realității și nu trebuie mistificată realitatea conform sistemului.

Teza privitoare la prevederile CEDO că reglementările interne nu aduc atingere (art. 1 din Protocolul 1), întrucât aceste acte normative interne ar asigura accesul populației la medicamente care este un interes major, care se circumscrie interesului public general și în consecință faptul că se stabilește o taxă pentru recurenta-reclamantă la venituri realizate de alte persoane, nu ar aduce atingere proprietății private, este falsă.

Mai mult decât atât, pentru medicamentele pe care societatea recurentă nu le-a produs și comercializat dar intimata le-a decontat, după ce a semnalat aceste aspecte, intimata nici măcar nu și-a pus problema să facă un control intern privitor la procedurile sale interne de decontare.

Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea notificării x/29.01.2015 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care i s-a comunicat că pentru stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale: valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2014 este de 25,23% unde elementele CTt și Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și la art. 7 din O.G. nr. 17/2012, nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1.515 milioane RON.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, medicamentele menționate în anexa la notificare și raportate ca fiind consumate în perioada de referință în cauză se regăsesc în datele operate în Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate din România, iar susținerile reclamantei privind existența unor erori în lista cuprinzând medicamentele pentru care datorează contribuția trimestrială nu au fost confirmate de probe.

Referitor la situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect faptul că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma incidentă în cauză, "contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție."

Conform art. 3 alin. (2) din același act normativ, procentul "p" se calculează astfel:

(CTt - BAt)

p = ------------- x 100,

CTt

unde:

CTt = valoarea consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligația de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, raportată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane RON."

Art. 3 alin. (3) din ordonanță stabilește că valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)."

În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, "contribuția trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011."

Potrivit art. 5 alin. (7) din ordonanță, "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate."

Așadar, calculul taxei trimestriale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 se realizează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă prezină, în esență, critici referitoare la modul de stabilire a taxei trimestriale arătând că în mod nelegal aceasta privește veniturile altor persoane și nu ale recurentei-reclamante, critici ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunzând punctual criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate deoarece, taxa clawback se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii "consumului de medicamente" suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor (deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor). În această situație, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu sunt dezavantajați, întrucât taxa clawback, respectiv contribuția rezultată în urma aplicării procentului "p", depinde de valoarea propriilor vânzări și în funcție de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință.

Or, la această taxă nu sunt ținuți și operatorii economici care intervin în lanțul de distribuție a medicamentelor, întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, aceștia nefiind parte în convenția încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, fiind ținuți de impozitele și taxele care se percep asupra rezultatelor activităților pe care le prestează.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Deci, contribuția trimestrială este destinată sa suplimenteze bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fiind o taxă parafiscală cu o destinație specială reglementată prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și plătită pentru medicamentele care au parcurs circuitul comercial, au ajuns la pacienți și au fost decontate din bugetul FNUASS.

De asemenea, Înalta Curte constată că valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și art. 5 alin. (7) din același act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, medicamente pe care plătitorii contribuției le au în portofoliu și le declară trimestrial C.N.A.S.

Consumul de medicamente decontat/suportat conține în mod firesc TVA, pentru că prin decontarea/suportarea totală sau parțială a medicamentelor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate se postează în situația consumatorului final, care suportă TVA, precum și adaosurile aplicate în lanțul comercial parcurs de medicament de la producție până la consumator, nefiind validă afirmația conform cu care, decontarea valorii medicamentelor s-ar putea face la o altă valoare, decât cea cu care sunt achiziționate în final medicamentele de unitățile spitalicești și farmaciile vizate de textul legal.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile referitoare la nelegalitatea includerii în valoarea de calcul a contribuției trimestriale a adaosurilor celorlalți participanți în lanțul de distribuție de către CNAS sau a taxei pe valoare adăugată.

În acest sens este și Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a statuat că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

În raport de aceste argumente, instanța de control judiciar reține că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, criticile formulate de recurenta-reclamantă fiind neîntemeiate, iar judecătorul fondului a pronunțat o soluție motivată, cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 992 din 21 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.