ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2915/2020

Ședința publică din data de 29 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta CASA NAȚIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Notificării x/27.04.2016 emisă de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate privind valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2016 și valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I 2016.

Prin sentința civilă nr. 989 din 21 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat casarea sentinței recurate, cu admiterea acțiunii, pentru următoarele motive:

Recurenta a criticat sentința pentru motivul ca valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile sale, întrucât se refera la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale), dar si pentru faptul ca s-a calculat pentru medicamente pe care recurenta nu le-a comercializat niciodată.

Sentința este motivata pe o decizie a Curții Constituționale privitoare la discriminare. Recurenta a arătat că nu a negat dreptul Statului Roman de a stabili impozite si taxe, ci doar a arătat ca aceasta taxa este stabilita in mod nelegal, întrucât privește veniturile altor persoane.

Actele normative prin care se menționează valoarea de referință la care se calculează taxa si care este prețul cu amănuntul sunt contrare legislației CEDO (art. 1 din Protocolul 1 Adițional CEDO), care are o forța mai mare decât actele normative interne; plata taxelor si impozitelor este in strânsa legătura cu proprietatea sau cu veniturile.

A stabilit instanța de fond faptul ca sumele indicate in lista transmisa de CNAS nu constituie mijloc de proba susceptibil de a combate in mod eficient înregistrările sistemului informatic unic integrat; dar sentința recurata are in vedere doar un control formal si nu unul efectiv. Intimata trebuia sa facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente si sa depună întreaga documentație prevăzuta de H.G. nr. 400/2013. Daca sunt indicii ca înscrisurile intimatei din sistemul informatic unic integrat sunt eronate, atunci trebuie rectificat sistemul conform realității si nu trebuie mistificată realitatea conform sistemului.

Pentru medicamentele pe care nu le-a produs si comercializat, dar intimata le-a decontat, nu s-a făcut un control intern privitor la procedurile interne ale intimatei de decontare. Recurenta consideră că în sistem au fost vândute produse cu aceeași denumire generica, dar realizate de alti producători și au fost raportate spre decontare in mod eronat produsele sale; acest lucru se întâmpla cu precădere in circuitul închis al farmaciilor spitalelor de stat.

In drept, au fost invocate prevederile art. 486 si următoarele din C. proc. civ.

Pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Referitor la susținerile recurentei-reclamante privind includerea adaosurilor comerciale în datele de consum individual transmis de CNAS

Astfel, cum a reținut și instanța de fond, contribuția trimestrială este destinată să suplimenteze bugetul Fondului național unic de asigurări social de sănătate, fiind o taxă parafiscala cu o destinație specială reglementată prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare si plătită pentru medicamentele care au parcurs circuitul comercial si de care au beneficiat pacienții, decontate clin bugetul FNUASS,

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piața a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente cure au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

În ceea ce privește aspectele circumscrise situației de fapt și de drept privind aspectele sesizate de reclamantă, în mod corect a reținut instanța de fond că au fost soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalilale a dispozițiilor art. I, 3 și alin. (3)

indice 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției invocate.

În ceea ce privește pretinsa discriminare între agenții economici implicați în comercializarea medicamentelor, respectiv deținătorii de autorizații de punere pe piață șl ceilalți agenți economici din lanțul de distribuție, cum ar fi distribuitorii farmaciile sau spitalele private, Curtea Constituțională a statuat că această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției clawback să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor.

Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categoric distincta, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

În aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clnwbnck, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările șl completările ulterioare.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, prețul de producător este propus de deținătorul APP sau de reprezentant, în RON (act normativ în vigoare în perioada de referință).

Potrivit art. 20 din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman în vigoare în perioada de referință, prețul de distribuție al medicamentelor este limitat.

Din coroborarea dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății nr. 75/2009, reiese faptul că între deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor șl distribuitori nu există identitate de cauză, deoarece prețul de producător este propus de deținătorul APP sau do reprezentant, fără ca acesta să depășească cel mai mic preț sau să fie cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament din țările enumerate în actul normativ menționat anterior; prețul de distribuție al medicamentelor este însă limitat la maxim 35 RON, adaos ce include toate cheltuielile de distribuție.

De asemenea, instanța de fond a reținut la soluționarea prezentei cauze deduse judecății dispozițiile Curții Constituționale potrivit cărora contribuția trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață (APP), fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP. Aplicând același raționament, nici critica formulată în cauza de față prin raportare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată nu ponte fi reținută, de vreme ce nu se poate susține că plătitorul contribuției nu are niciun fel de control asupra adaosului comercial de distribuție sau a adaosului comercial de farmacie.

Astfel, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor și au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției clawback. Totodată, Curtea Constituționala a apreciat faptul că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Cu referire la susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora ar exista erori cu privire la medicamentele incluse în listă

Instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal incidența dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legiuitorul a stabilit categoriile de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente decontate din bugetul FNUASS si din bugetul Ministerului Sănătății, în considerarea cărora subiecții de plată ai contribuției trimestriale nominalizați la acest articol au obligația efectuării plății, după cum urmează: medicamentele incluse în programele naționale de sănătate; medicamentele cu sau fără contribuție personală utilizate în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală; medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc; medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 se utilizează (consumă) prin canalele de eliberare (circuit deschis, circuit închis) și se raportează lunar de către acestea, constituind trimestrial datele din sistemul de asigurări sociale de sănătate in baza cărora se stabilește valoarea totală/individuală a consumului de medicamente prevăzute la art. 5 alin. (7).

Reclamanta a transmis instituției pârâte lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, iar ca urmare a transmiterii acestei liste, CNAS a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului I al anului 2016. Astfel, instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut faptul că reclamanta, odată cu transmiterea acestei liste de medicamente, și-a asumat corectitudinea datelor transmise.

Ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției trimestriale este data consumului de medicamente (data eliberării efective către consumatorul final - pacient) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție (distribuitori engros, farmacii cu circuit deschis și/sau farmacii cu circuit închis),

Totodată, CNAS nu are competența legală de a urmări trusabililatea medicamentelor pe tot lanțul, de la fabricație și/sau distribuție până la nivel de farmacie comunitară, farmacie de spital, drogherie, astfel încât nu deține informații legate de data fabricației unui medicament, singura autoritate competentă care deține și de la care se pot solicita aceste informații, în temeiul Legii nr. 95/2006 fiind Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

De asemenea, art. 737 alin. (2) din Legea 95/2006 prevede că deținătorul de autorizație de punere pe piață trebuie să anunțe ANMDM dacă produsul încetează să fie pus pe piață fie temporar, fie permanent; o astfel de notificare trebuie să fie făcută cu cel puțin două luni înainte de întreruperea punerii pe piață a medicamentului, cu excepția situațiilor excepționale.

Totodată, se arată că medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, medicamentele cu și fără contribuție personală folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală, astfel cum sunt prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, eliberate prin canalele de eliberare respectiv farmacii, unități sanitare și centre de dializă și raportate lunar de către ucestea, pot proveni din stocurile anterioare, din stocurile și achiziția curentă sau doar din achiziția curentă, astfel încât datele de consum (eliberare) nu pot fi opozabile integral datelor de vânzări. Prin urmare, consumul de medicamente poate proveni și din stocuri anterioare fără a fi condiționat de prezența medicamentului în CANAMED, ediție valabilă la nivelul trimestrului de referință)

De asemenea, medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităților distribuite în rețeaua farmaceutica, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizației de punere pe piață.

Astfel, există posibilitatea ca între data achiziționării unul medicament si data eliberării acestuia către pacient să existe un decalaj de timp. Ca urmare, susținerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că s-a calculat taxa clawback pentru medicamente pe care reclamanta nu le-a comercializat niciodată sunt nefondate, având în vedere faptul că sumele aferente consumului total trimestrial de medicamente comunicat reprezintă sume decontate din bugelul FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății către furnizorii de servicii medicale (farmacii, unități sanitare cu paturi și centre de dializă), furnizori de servicii medicale care la rândul lor achită contravaloarea medicamentelor eliberate pacienților sau achiziționate cu acest scop către lanțul de distribuție, aceste sume ajungând în final la deținătorul autorizației de punere pe piață.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a mai formulat răspuns la întâmpinare, deși acesteia i-a fost comunicată întâmpinarea în termenul legal.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Ca urmare a dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepția celor de urgență deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, și corelației acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 17 martie 2020.

In raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 29 iunie 2020.

7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin notificarea nr. x/27.04.2016, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat reclamantei, pentru stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale, că: valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2016 este de 15,62% unde elementele CTt și Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și la art. 7 din O.G. nr. 17/2012, nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar Bat este de 1.515 milioane RON iar CTt este de 1.795.553.176,87 RON.

De asemenea, pârâta i-a transmis reclamantei că valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I 2016, suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, este prevăzută în Anexă și conține TVA, urmând ca aceasta să fie dedusă de fiecare persoană obligată la plata contribuției trimestriale, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin Legea nr. 184/2015.

Împotriva acestei notificări, reclamanta a formulat contestație; prin adresa nr. x/17.05.2016, Casa Națională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat reclamantei răspunsul la contestația formulată.

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a apărărilor intimatei-pârâte

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, deși recurenta nu și-a încadrat motivele de recurs în cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea pot fi încadrate, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la includerea de către CNAS a adaosurilor distribuitorilor angro și ale farmaciilor în valoarea vânzărilor comunicate reclamantei pentru calcularea contribuției clawback, Înalta Curte constată că art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 face referire la valoarea consumului de medicamente, în care este inclusă și valoarea adaosurilor comerciale, astfel că nu poate fi reținută aprecierea recurentei că CNAS nu a avut niciun temei legal pentru a include asemenea adaosuri în valoarea datelor comunicate.

În acest context este de amintit Decizia Curții Constituționale nr. 665/2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011. În considerentele acestei decizii s-au menționat următoarele:

"17. (...) în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). La punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existența unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc (...)".

Și în decizia nr. 701/2018, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că deținătorilor APP li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de autorizație de punere pe piață.

De asemenea, în condițiile în care prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 fac referire în mod explicit la valoarea consumului de medicamente (iar nu a vânzărilor), Înalta Curte apreciază că textul este suficient de clar, nepunându-se problema existenței unui dubiu și deci nici problema aplicabilității principiului "in dubio, contra fiscum".

Nu poate fi primită nici critica recurentei-reclamante prin care susține că un contribuabil clawback poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriilor activități ori beneficii, în condițiile în care această susținere contrazice considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat constituționalitatea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente ce constituie baza de calcul a contribuției trimestriale.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la aspectul că în lista anexă a notificării se găsesc medicamente pe care nu le-a comercializat niciodată, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a indicat care ar fi medicamentele din cuprinsul listei ca nu au fost niciodată comercializate, la termenul de dezbatere pe fond din fața prime instanțe indicând codurile CIM ale acestora la solicitarea explicita a primei instanțe (W42290002-CODEINĂ, W56711001-ENALAPRIL 20 mg, W56712001-ENALAPRIL 5 mg, W13741001-ATENOLOL 100 mg și W13740001-ATENOLOL 50 mg). La același termen, prima instanță a constatat că, în ceea ce privește codurile CIM W42290002, W13741001 și W13740001, că acestea nu se identifică în anexa la notificare, iar prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a susținut că nu au existat în perioada aprilie 2012- aprilie 2014 codurile W56711001 și W56712001, însă perioada de referință în dosar este primul trimestru al anului 2016.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret cu privire la care din aceste rețineri ale primei instanțe a formulat recurs și care ar fi criticile concrete raportat la fiecare din medicamentele invocate ca nefiind comercializate, astfel că nu există susținere care să poată fi analizată de instanța de recurs.

Recurenta a reiterat susținerea din fața primei instanțe, referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. și impunerea obligației de plată a taxei doar asupra unora dintre agenții economici, dar fărăr a combate în concret raționamentul făcut de prima instanță.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată corecta aplicare a legii de către prima instanță, care a reținut că prin decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 01.07.2014, Curtea Constituțională a reținut, referitor la întinderea și modul de calcul al taxei, că taxa clawback se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii "consumului de medicamente" suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor (deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor). În această situație, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu sunt dezavantajați, întrucât taxa clawback, respectiv contribuția rezultată în urma aplicării procentului "p", depinde de valoarea propriilor vânzări și în funcție de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință. În acest sens este decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013.

În mod corect a reținut prima instanță și relevanța celor menționate prin decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 noiembrie 2014, prin care Curtea Constituțională a statuat că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP.

Având în vedere deciziile Curții Constituționale sus-menționate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiate motivele de nelegalitate privind încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. și impunerea obligației de plată a taxei doar asupra unora dintre agenții economici implicați în lanțul de tranzacționare.

În concluzie, față de aspectele criticate și cele deja statuate de prima instanță, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, restul afirmațiilor din cuprinsul memoriului de recurs neputând face obiectul unei analize în drept a instanței de recurs.

7.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 497 din C. proc. civ., se va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 989 din 21 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2020.