ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, a solicitat anularea Deciziei nr. x/07.04.2017 privind soluționarea contestației formulată de Societate și înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de Societate împotriva Adresei nr. x/22.12.2016; anularea Adresei nr. x/22.12.2016, prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 1.714.981 RON, cerere înregistrată de către autoritățile fiscale sub numărul x/04.10.2016; recunoașterea dreptului Societății de a beneficia de dobânzi în cuantum de 1.714.981 RON aferente TVA rambursată cu întârziere; obligarea D.G.R.F.P. București la plata de dobânzi fiscale în cuantum de 1.714.981 RON, respectiv: în cuantum de 1.243.518 RON corespunzătoare sumei de 3.301.082,06 RON reprezentând TVA aprobată la rambursare de către D.G.R.F.P. București. Suma în cauză a fost restituită de autoritățile fiscale către VW după expirarea termenului legal maxim de rambursare de 4 luni; în cuantum de 471.463 RON corespunzătoare sumei de 2.012.219,94 RON reprezentând TVA aprobată la rambursare de către D.G.R.F.P. București.

S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 4161 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice București. - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.

S-a anulat decizia nr. x/07.04.2017 și adresa nr. x/22.12.2016.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.714.980,74 RON, datorată cu titlu de dobândă fiscală pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

S-a admis în parte cererea de majorare a onorariului pentru expertiză formulată de expertul contabil B..

A fost majorat onorariul de expertiză de la 1000 RON la 2000 RON și obligată reclamantă să achite o diferență de onorariu de 1000 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.

In susținerea motivelor de recurs întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pârâta a arătat următoarele:

Pentru cererea de rambursare TVA nr. 12013/01.10.2012;

- instanța de fond nu a ținut cont de perioada 23.09.2012 (data cererii de completare) -17.01.2014 (răspuns mail), perioada în care culpa pentru nesoluționarea cererii de rambursare TVA aparține în totalitate reclamantei;

- persoana impozabila nerezidenta nu a prezentat pana la data emiterii deciziei de rambursare TVA, toate documentele si informațiile solicitate de autoritatea fiscala romana prin cererea de informații suplimentare nr. x/23.09.2013 si prin mail-ul din data de 18.02.2014, nerespectandu-se astfel prevederile art. 147

2

. alin. (1) lit. a) coroborat cu alin. (23) pct. 49. din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;

- pentru suma de 3.624.211,38 RON care a fost respinsă la rambursare nu se pot percepe dobânzi conform dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003, aspect asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

Pentru cererea de rambursare TVA nr. 16859/23.09.2013;

- persoana impozabila nerezidenta nu a confirmat primirea cererii de informații suplimentare deși a fost comunicata pe adresa de e-mail înscrisa în cerere si utilizată în corespondenta anterioara, si până la data întocmirii deciziei de rambursare nr. x/26.06.2014, nu a prezentat documentele si informațiile suplimentare solicitate de DGRFPB;

- organul fiscal nu datorează dobânzi la TVA în suma de 471.463 RON, persoanei impozabile nestabilite în A., deoarece cererea de rambursare a fost soluționată la momentul când persoana nerezidenta a transmis toate documentele necesare în vederea stabilirii dreptului de deducere a TVA (04.04.2016), drept determinat în temeiul prevederilor art. 145, art. 145

1

si art. 146 din Legea nr. 571/2013 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare coroborate cu prevederile pct. 49 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2013 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

- transmiterea fracționată a documentației din partea A., aspect care atrage în totalitate culpa reclamantei, a determinat prelungirea termenului de soluționare, organul fiscal alocând timp suplimentar analizării cererii, datorită volumului foarte mare de documente de verificat si de transmis.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate recurata si, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata

Prin întâmpinare intimata - reclamantă A. a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare (excepție la care s-a renunțat prin apărător), iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimata - reclamantă că autoritatea pârâtă avea obligația de a solicita informații suplimentare într-un termen de 4 luni de la primirea cererii, conform art. 18 din Ordinul Președintelui ANAF nr. 4/2010 și art. 19 și 20 din Directiva 2006/112/CE.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 01.10.2012, reclamanta a formulat cererea nr. x de rambursare a TVA în sumă de 3.624.211,38 RON aferentă anului 2011 (perioada 01/01/2011-31/12/2011).

La data de 23.09.2013, autoritățile fiscale au solicitat informații și documente suplimentare în vederea soluționării cererii de rambursare a TVA, iar prin Decizia de rambursare a TVA nr. 12013D din 14.04.2014 s-a respins la rambursare TVA în sumă de 3.624.211,38 RON.

Urmare a contestației formulate de reclamantă, DGRFPB a emis Decizia nr. 682/10.09.2015, prin care a desființat în parte Decizia de rambursare TVA nr. 12013D/14.04.2014 cu privire la TVA respinsă la rambursare în sumă de 3.301.082,06 RON urmând a se proceda la reanalizarea cererii de rambursare.

La data de 04.04.2016, autoritățile fiscale au emis Decizia de rambursare nr. x prin care au aprobat la rambursare TVA în cuantum de 3.301.082,06 RON, sumă restituită la data de 22.04.2016.

La data de 23.09.2013, reclamanta a formulat cererea nr. x de rambursare a TVA aferentă anului 2012 (perioada 01/01/2012-31/12/2012) în sumă de 2.901.344,71 RON.

Potrivit susținerilor pârâtei, prin cererea de informații suplimentare nr. 16859A/23.05.2014 au fost solicitate documente și informații, cerere la care reclamanta nu a răspuns, fiind astfel emisa decizia de rambursare a TVA nr. 16859D/26.06.2014 prin care s-a respins la rambursare TVA în sumă de 2.901.344,71 RON.

Urmare a contestației formulate de reclamantă, DGRFPB a emis Decizia nr. 598/13.08.2015 prin care a desființat în parte Decizia de rambursare TVA nr. 16859D/26.06.2014 cu privire la TVA respinsă la rambursare în sumă de 2.538.257,16 RON urmând a se proceda la reanalizarea cererii de rambursare.

La data de 04.04.2016, autoritățile fiscale au emis Decizia de rambursare nr. x prin care au aprobat la rambursare TVA în cuantum de 2.012.219,94 RON, sumă restituită la data de 22.04.2016.

Prima instanță, analizând motivele cuprinse în cererea de chemare în judecată, raportat la conținutul actelor atacate, a reținut că în situația în care autoritatea avea nevoie de informații suplimentare pentru soluționarea cererii de rambursare TVA, aceasta avea obligația de a le solicita în termenul de 4 luni de la primirea cererii, conform art. 20 din Directiva 2006/112/CE.

Potrivit acestor dispoziții (1)În cazul în care statul membru de rambursare consideră că nu are toate informațiile relevante pentru a lua o decizie privind cererea de rambursare în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, poate cere, pe cale electronică, informații suplimentare, în special de la solicitant, dar și de la autoritățile competente din statul membru de stabilire, pe parcursul perioadei de patru luni prevăzută la articolul 19 alin. (2) (... de la data primirii cererii...).

A reținut judecătorul fondului că pârâta a solicitat informații și documente suplimentare la aproximativ un an după depunerea cererii (în cazul cererii nr. x/01.10.2012), respectiv la opt luni de la depunerea cererii (în cazul cererii nr. x/23.09.2013), ceea ce a condus la depășirea termenelor legale de rambursare a TVA, împrejurări necontestate de recurentă.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că pe această cale se pot verifica exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

Or, prin motivele de recurs, recurenta -pârâtă nu se raportează la soluția primei instanței, reluând aprecierile pe fondul cererilor de rambursare, cu privire la culpa reclamantei care nu a oferit informații complete urmare a solicitării organului fiscal.

Verificând legalitatea sentinței atacate raportat la normele de drept incidente, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 20 din Directivă, autoritatea putea solicita completarea cererii de rambursare cu informații suplimentare într-un termen de 4 luni, termen care nu a fost respectat.

In raport de această concluzie, împărtășită și de instanța de control judiciar, nu se mai impunea ca instanța fondului să analizeze cererea pârâtei de a se constatata culpa reclamantei pentru nesoluționarea cererii de rambursare pentru perioada 23.09.2012-17.01.2014 (data la care s-a răspuns la solicitare), precum și împrejurarea că reclamanta a transmis parțial documentele solicitate

In privința omisiunii instanței de a răspunde apărărilor formulate de pârâtă (deși nu a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), se reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate în mod logic.

In ceea ce privește dobânzile acordate, în lipsa unor critici concrete, Înalta Curte reține că prin decizia pronuțată în Cauza C-431/12, CJUE a reținut că "modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citată anterior, punctul 33).

Pentru aceleași motive, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere."

Raportat la aceste considerente, și la dispozițiile art. 124 alin. (1) din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală anterior (art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind noul Codul de procedură fiscală) care prevede că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2

1

) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege" Înalta Curte constată că în mod corect instanța fondului a acordat dobânda pentru rambursarea cu întârziere a TVA, calculată în baza expertizei tehnice administrate în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți împotriva sentinței civile nr. 4161 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.