Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2022

HOTĂRÂRE
03.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 mai 2022 Asupra recursului de față;

D E C I D E Constată perimat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației (Ministerul Educației Naționale) împotriva sentinței civile nr. 111 din 6 iunie 2019 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Recursul se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția con
ÎCCJ 2020-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2019-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3100/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, din data de 30 martie
ÎCCJ 2020-07-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente nu
ÎCCJ 2022-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și parcursul cauzei în primă instanță 1.1
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă